Liga Campionilor se află la un singur meci distanță de a bifa finalul celei de-a 68-a ediție. Marea finală a celei mai tari competiții europene intercluburi este programată pe 10 iunie și le pune față în față pe Inter și Manchester City. Albania, Armenia, Slovacia, Slovenia și Turcia au șansa să dea primii jucători campioni dacă formația din Italia se va impune.
Inter și Manchester City se înfruntă cu marele trofeu pe masă, sâmbătă, 10 iunie, de la ora 22:00. În cazul în care echipa lui Simone Inzaghi se va impune Kristjan Asllani, Henrikh Mkhitaryan, Samir Handanovič, Milan Škriniar și Hakan Çalhanoğlu ar deveni primii jucători din țările lor care ridică cel mai râvnit trofeu.
De cealaltă parte, astfel de repere nu vor avea loc și în cazul în care Manchester City câștigă primul trofeu al Ligii Campionilor din istorie. Algerianul Riyad Mahrez va deveni al doilea fotbalist din țara sa care pune mâna pe trofeu. Nu mai puțin de 606 jucători au obținut victoria în Champions League, iar cei mai mulți reprezentanți i-a avut Spania.
În total, 77 de jucători iberici au pus mâna pe marele trofeu, potrivit site-ului oficial al UEFA. Grecia reprezintă națiunea cu cei mai mulți finaliști care nu au câștigat niciun trofeu. În total, națiunea elenă a avut 12 finaliști, majoritatea la înfrângerea lui Panathinaikos din 1971, însă niciun internațional grec nu și-a trecut în palmares marele trofeu.
Turcia, care se află pe locul 12 în clasamentul UEFA, este țara cea mai bine clasată care nu a avut niciodată un câștigător în Liga Campionilor. Gazda finalei din această stagiune a avut trei finaliști până la finala Champions League 2023: Yıldıray Baştürk (Leverkusen, 2002), Hamit Altıntop (Bayern, 2010) și Nuri Şahin (Dortmund, 2013).
O altă statistică interesantă spune că San Marino este echipa cel mai slab clasată care a oferit un campion în UEFA Champions League. Este vorba despre Massimo Bonini care s-a impus în 1985 cu Juventus. În acel moment, San Marino se afla pe locul 55 în clasamentul UEFA.
În ceea ce privește situația României, nu mai puțin de 16 jucători români au câștigat Liga Campionilor, mai ales datorită triumfului Stelei din 1986. Din acest punct de vedere, România se află peste Argentina, care are 12 fotbaliști câștigători. Spania este națiunea cu cei mai mulți jucători triumfători în Liga Campionilor (77), în timp ce podiumul este completat de Italia (72) și Anglia (65).
Următoarele națiuni de pe listă sunt Germania (54), Olanda (51) și Brazilia (42). Totodată, înaintea României se mai află Portugalia (40), Franța (34) și Scoția (26). Națiuni, precum Bulgaria, Rusia, Ungaria sau Ucraina au un singur jucător câștigător al Ligii Campionilor până în prezent.
Riyad Mahrez ar putea deveni doar al doilea fotbalist din Algeria care își trece în cont cel mai râvnit trofeu inter-cluburi. În 1987, Rabah Madjer se impunea în finala Cupei Campionilor Europeni alături de Porto.