Sport

Nicu Gheară face pace la Rapid: „Un suporter nu pune antrenorul, își pierde identitatea!”

Nicu Gheară a avut o reacție fermă în conflictul de la Rapid. Figură marcantă în Giulești, omul de afaceri a comentat situația tulbure lăsată de plecarea lui Adrian Mutu.
13.07.2023 | 16:23
Nicu Gheara face pace la Rapid Un suporter nu pune antrenorul isi pierde identitatea
Suporter înfocat al Rapidului, Nicu Gheară a liniștit apele în Giulești după conflictul iscat de numirea lui Bergodi. foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Nicu Gheară, un nume extrem de respectat de suporterii Rapidului, a avut o apariție rară și a comentat conflictul intern de la vârful clubului giuleștean. Plecarea lui Adrian Mutu a împărțit suflarea rapidistă în două tabere, iar omul de afaceri a ținut să detensioneze situația de la clubul vișiniu.

Nicu Gheară, reacție fermă în conflictul de la Rapid: „Un suporter nu pune antrenorul, își pierde identitatea!”

Fost jucător al Rapidului, Nicu Gheară a rămas tot timpul aproape de clubul din Giulești, fiind în continuare un suporter înfocat, care nu a trădat niciodată culorile vișinii. Decizia lui Adrian Mutu de a pleca la Neftchi Baku a lăsat-o fără antrenor pe Rapid, care a fost nevoită să ia repede o hotărâre înainte de startul sezonului.

ADVERTISEMENT

Suporterii giuleșteni, în frunte cu liderii de galerie, l-au susținut pe Marius Șumudică, în timp ce conducerea clubului a mers pe mâna lui Cristiano Bergodi, care în cele din urmă a fost alesul. Nicu Gheară a comentat conflictul și a precizat că suporterii nu trebuie să intervină în alegerea unui antrenor.

„Băiatul meu m-a întrebat cum văd situația care s-a creat între suporteri și conducerea Rapidului. Străbunicul și bunicul tău au fost rapidiști… Tu și băiețelul tău (nepotul meu) sunteți rapidiști.

ADVERTISEMENT

Un suporter nu trebuie să-și asume rolul de a pune antrenor, pe el nu-l poate trage nimeni la răspundere, și își pierde identitatea. Suporterii trebuie să susțină echipa, să respecte deciziile conducerii, iar când rezultatele sunt negative să se manifeste în tribune!

Este o perioadă bună și de viitor pentru clubul Rapid. Suporterii și conducerea împreună cu jucătorii și echipa tehnică să fie uniți, pentru a fi o familie adevărată cum este acest club iubit, Rapid”, a fost mesajul postat pe pagina personală de Facebook de Nicu Gheară.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, la un moment dat, Nicu Gheară a făcut parte din conducerea echipei. În vârstă de 58 de ani, Nicu Gheară este nașul lui Adrian Mutu din a doua căsătorie a fostului antrenor de la Rapid cu modelul dominican Consuelo Matos.

Mesajul lui Liviu Ungurean înaintea meciului Rapid – Sepsi

Liderii galeriei Rapidului au avut discursi extrem de acide înainte și după numirea lui Cristiano Bergodi în postura de antrenor la Rapid. Totuși, după mesajul lui Nicu Gheară, liderul peluzei Rapidului, Liviu Ungurean, zis „Bocciu”, a sunat adunarea și i-a chemat pe suporteri la meciul din Giulești, Rapid – Sepsi, vineri, 14 iulie, ora 21:30, în prima etapă din noul sezon.

ADVERTISEMENT

„Rapidul se susține pe stadion! Ne vedem cu toții vineri, pentru prima etapă, să vedem băieții”, a fost mesajul postat de „Bocciu” pe pagina personală de Facebook. Nicu Gheară este și nașul lui Gheorghe Răducan, zis „Corsicanu”, fostul lider al galeriei „alb-vișiniilor”.

ADVERTISEMENT