Sport

Noapte fierbinte pentru FC Barcelona. Directorul sportiv și-a anunțat plecarea. Un fost jucător pe Camp Nou, favorit să preia funcția. Update

FC Barcelona poate lua titlul în La Liga încă după etapa viitoare, dar a primit și o veste proastă: Mateu Alemany va pleca la Aston Villa.
03.05.2023 | 17:15
Noapte fierbinte pentru FC Barcelona Directorul sportiv sia anuntat plecarea Un fost jucator pe Camp Nou favorit sa preia functia Update
După ce Mateu Alemany a anunțat că va părăsi funcția de director sportiv la FC Barcelona, presa anunță că principalul favorit la preluarea postului este un fost jucător pe Camp Nou. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT
03-05-2023
14:22

Deco, cele mai mari șanse să ajungă director sportiv la Barcelona

După ce Mateu Alemany a anunțat că va părăsi funcția de director sportiv la FC Barcelona, presa anunță că principalul favorit la preluarea postului este un fost jucător pe Camp Nou.

Postul de radio catalan RAC-1 a dezvăluit că fostul internațional portughez Deco are cele mai mari șanse să devină director sportiv la Barcelona din sezonul viitor.

Fostul mijlocaș ofensiv, în vârstă de 45 de ani, care a jucat pentru Barcelona între 2004 și 2008, lucrează de ceva vreme pentru clubul catalan ca scouter principal pe piețele din Brazilia și Portugalia. Acum, Decoc are mari șanse să fie cooptat în Consiliul de Administrație, mai ales că ar eo relație foarte bună cu președintele Joan Laporta.

A fost o noapte cu bune și rele pentru FC Barcelona. După victoria catalanilor cu Osasuna, 1-0, Real Madrid s-a împiedicat cu Real Sociedad (0-2). Rezultate în urma cărora băieții lui Xavi pot deveni matematic campioni dacă se vor impune în runda următoare în derbyul cu Espanyol. Însă, dacă președintele Joan Laporta avea motive să pună șampania la rece, ziua i-a fost stricată de directorul sportiv Mateu Alemany.

Joan Laporta, de la extaz la agonie: Barcelona este la o victorie de titlu, dar rămâne fără directorul sportiv

După 4-0 cu Betis, FC Barcelona a abordat meciul cu Osasuna, pe care-l disputa tot pe propria arenă, cu gândul la o nouă victorie facilă. Iar eliminarea lui Herrando, în minutul 26, a alimentat speranțele fanilor.

ADVERTISEMENT

Ocaziile nu au lipsit, însă reduta oaspeților avea să cedeze doar pe final, după reușita lui Jordi Alba. Chiar și așa, acest nou 1-0, însemna pentru catalani un nou pas către titlu. Iar acesta avea să fie potențat de înfrângerea lui Real Madrid pe Reale Arena din San Sebastian.

Căci diferența dintre cele două mari rivale este acum de 14 puncte, cu 5 runde înainte de final. Astfel că titlul se poate decide în chiar etapa următoare.

ADVERTISEMENT

Real va juca acasă, pe 13 mai, cu Getafe, în timp ce FC Barcelona o va întâlni în deplasare, în derbyul catalan, pe Espanyol. Partidă programată o zi mai târziu. Și, în cazul unui succes, elevii lui Xavi sunt matematic campioni independent de rezultatul Realului.

Cu toate acestea, n-a fost o noapte cu bucurie deplină pe Camp Nou Spotify. Mateu Alemany, directorul sportiv, a anunțat că se va despărți de FC Barcelona pe 30 iunie, deși mai avea un an de contract.

ADVERTISEMENT

Alemany îl informase pe Laporta privind decizia încă de dimineață. Iar șeful clubului a fost nevoit să accepte că nu-l va putea întoarce din drum pe colaboratorul său apropiat.

Acesta a primit un contract pe termen lung, în condiții financiare excepționale, de la Aston Villa. Acolo unde va colabora cu Unai Emery. În plus, Alemany și Emery au la dispoziție și un buget substanțial menit a-i permite echipei să obțină rezultate și-n Europa.

ADVERTISEMENT

Comunicatul oficial al clubului

Anunțul referitor la plecarea lui Alemany a fost făcut public imediat după meciul cu Osasuna. Iar singura veste bună oferită de Laporta este aceea că actualul director sportiv și-a asumat că va duce la bun sfârșit operațiunile aflate în derulare. Chiar și după plecarea la Villa.

”Directorul de fotbal al FC Barcelona, ​​Mateu Alemany, va părăsi clubul pe 30 iunie pentru a începe un nou proiect profesional. 

Deși are contract până în 2024, Mateu Alemany i-a comunicat președintelui FC Barcelona, ​​Joan Laporta, intenția de a începe un nou drum. Garantând însă că va finaliza toate operațiunile din această vară.

Astfel, deși se va despărți de Club pe 1 iulie, grație unei înțelegeri amiabile, Mateu Alemany va închide toate transferurile. Chiar dacă sunt unele care se fac în ultimul moment.

Încorporarea lui Mateu Alemany în structura primei echipe, când Joan Laporta a câștigat ultimele alegeri, i-a permis lui FC Barcelona să închidă operațiuni care păreau imposibile. Ca și să pună la dispoziție antrenorului echipe competitive, în pofida problemelor financiare. 

FC Barcelona va informa în scurt timp despre schimbările în structura executivului fotbalistic”, precizează comunicatul lui FC Barcelona.

ADVERTISEMENT