Sport

Novak Djokovic l-a învins pe Stefanos Tsitsipas în finala Australian Open! Titlul 10 la Melbourne, al 22-lea Grand Slam al carierei pentru sârb. A plâns în hohote după succes! Video

Vezi aici în format LIVE stream Novak Djokovic - Stefanos Tsitsipas. Meciul se joacă în finala masculină la Australian Open duminică, 29 ianuarie.
29.01.2023 | 12:45
Novak Djokovic la invins pe Stefanos Tsitsipas in finala Australian Open Titlul 10 la Melbourne al 22lea Grand Slam al carierei pentru sarb A plans in hohote dupa succes Video
Djokovic e campion la Australian Open pentru a 10-a oară! Sursă foto: Twitter Australian Open
ADVERTISEMENT
29-01-2023
08:37

Novak Djokovic - Stefanos Tsitsipas 6-3, 7-6 (4), 7-6 (5). Sârbul ia titlul de Grand Slam 22 și plânge în hohote de emoție

Novak Djokovic, mai emoționat ca niciodată după titlul 22 de Grand Slam. A plâns în hohote de emoție după finalul partidei cu Tsitsipas.

6-3, 7-6 (4), 7-6 (5). Novak Djokovic, campion la Melbourne pentru a 10-a oară. Titlul 22 de Grand Slam, la egalitate cu Nadal.

6-3, 7-6 (4), 6-6. Game Tsitsipas, setul 3 se decide tot în tiebreak.

6-3, 7-6 (4), 6-5. Se merge în continuare cu serviciul.

6-3, 7-6 (4), 5-5. Tsitsipas își ține serviciul, finala continuă.

6-3, 7-6 (4), 5-4. Djokovic, cu încă un pas mai aproape de titlul de Grand Slam cu numărul 22.

6-3, 7-6 (4), 4-4. Game alb cu serviciul și pentru Tsitsipas.

6-3, 7-6 (4), 4-3. Djokovic, din nou dominant cu serviciul.

6-3, 7-6 (4), 3-3. Tsitsipas ține pasul în acest set 3.

6-3, 7-6 (4), 3-2. Djokovic trece din nou în față cu serviciul.

6-3, 7-6 (4), 2-2. Game reușit și de Tsitsipas.

6-3, 7-6 (4), 2-1. Djokovic, primul game cu serviciul din setul 3.

6-3, 7-6 (4), 1-1. Djokovic răspunde cu rebreak.

6-3, 7-6 (4), 0-1. Break reușit de Tsitsipas în startul setului 3.

Novak Djokovic câștigă în tiebreak un set în care Tsitsipas a condus ostilitățile mult timp și a avut șansa de a-l închide în favoarea sa

6-3, 7-6 (4). Novak Djokovic câștigă un tiebreak în care Tsitsipas a fost trădat de serviciu.

6-3, 6-6. Game Djokovic, manșa secundă se decide în tiebreak.

6-3, 5-6. Game alb Tsitsipas, din nou presiune pe Nole.

6-3, 5-5. Nole rezistă în set! Tsitsipas a avut prima minge de break și șansa de a închide manșa secundă. Djokovic a salvat.

6-3, 4-5. Tsitsipas continuă parcursul excelent la serviciu din setul doi.

6-3, 4-4. Djokovic își face și el serviciul.

6-3, 3-4. Game pentru Tsitsipas. Nole a alunecat și a căzut într-un schimb, dar este OK.

6-3, 3-3. Se merge cu serviciul în manșa secundă.

6-3, 2-3. Tsitsipas revine și el de la 15-30 fără să ofere minge de break.

6-3, 2-2. Tsitsipas dă primele semne bune la retur. A avut 30-15 pe serviciul advers, dar Nole a răspuns perfect cu 3 puncte consecutive.

6-3, 1-2. Game Tsitsipas.

6-3, 1-1. Game alb pentru Nole pe serviciu.

6-3, 0-1. Tsitsipas, sigur cu serviciul în startul manșei secunde.

Novak Djokovic, prestație sigură în primul set din finala Australian Open. Nu i-a dat nicio șansă lui Tsitsipas

6-3. Djokovic câștigă primul set. Tsitsipas nu i-a pus deloc probleme la retur.

5-3. Game Tsitsipas.

5-2. Game Djokovic. Tsitsipas rămâne fără minge de break în acest prim set.

4-2. Tsitsipas își face serviciul.

4-1. Un nou game facil pe serviciu pentru Nole.

3-1. Djokovic reușește break-ul de această dată. Bill Gates, încântat și el de un schimb spectaculos.

2-1. Din nou fără emoții pentru Nole.

1-1. Tsitsipas salvează două mingi de break și își face serviciul.

1-0. Novak Djokovic câștigă primul game cu serviciul fără emoții.

Meciul Novak Djokovic – Stefanos Tsitsipas are loc duminică, 29 ianuarie, cu începere de la ora 10:30, ora României, ora 18:30 la Melbourne, în finala masculină de la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Este partida care pune capăt acestei ediţii, întrucât finala de dublu feminin Krejcikova-Sinniakova – Aoyama – Shibahara se joacă mai înainte, de la ora 06:00, ora României, ora 14 la Antipozi.

Unde se joacă meciul Novak Djokovic – Stefanos Tsitsipas

Întâlnirea Novak Djokovic – Stefanos Tsitsipas se dispută duminică, 29 ianuarie, de la ora 10:30, pe aceeaşi arenă principală pe care a avut loc şi finala feminină, în cadrul primului turneu de Grand Slam al anului, care are loc la Antipozi, Australian Open. Este vorba de arena Rod Laver, capacitate peste 14:000 de locuri, care va fi sold-out la ora jocului.

ADVERTISEMENT

Va fi însă foarte mare problemă pentru susţinătorii sârbi ai lui Djokovic, aceasta ca urmare a faptului că după meciul din sferturi contra rusului Andrei Rublev un grup de fani sârbi, în frunte cu tatăl jucătorului, au declanşat o manifestaţie pro-Rusia, arborând şi steagul Rusiei şi fotografii cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Tatal lui Djokovic a realizat eroarea comisă şi nu a mai asistat la semifinale şi foarte probabil nu va fi prezent nici la finală, pentru a nu-i face rău fiului său.

Cine transmite la TV finala masculină Novak Djokovic – Stefanos Tsitsipas

Partida Novak Djokovic – Stefanos Tsitsipas, din finala masculină a turneului de Grand Slam Aistralian Open, se joacă duminică, 29 ianuarie, de la ora 10:30, ora României, pe arena Rod Laver din Melbourne Park şi va fi transmisă în direct şi în exclusivitate numai pe canalul Eurosport 1. O mai puteţi viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO. 

ADVERTISEMENT

Duminică, 29 ianuarie, ultima zi de la ediţia din acest an la Australian Open, vremea ar putea să dea peste cap toate planurile finalei. Asta pentru că temperatura va scădea simţitor, până la maxim 22 de grade şi este un pericol destul de mare să plouă în reprize pe parcursul zilei, ceea ce ar putea schimba ora finalei.

Novak Djokovic ţinteşte al zecelea titlu de Grand Slam la Australian Open

Alături de Roger Federer şi de Rafael Nadal sârbul Novak Djokovic, 35 de ani, este unul dintre cei titani contemporani ai sportului alb. Elveţianul s-a retras cu puţin înainte de a împlini 40 de ani, ibericul se spune că ar putea face acelaşi lucru în această vară, după turneul de Grand Slam de la Roland Garros. La număr de trofee de Grand Slam Nadal este primul, cu 22 de succese. Dacă Djokovic va câştiga acum îl va egala şi va reuşi a zecea victorie la Melbourne. Mai are şapte trofee la Wimbledon, trei la US Open şi două la Roland Garros plus şase victorii la Turneul Campionilor şi medalia de aur la JO din 2008. Valoarea totală a premiilor în bani din turnee este de 165 milioane de dolari.

ADVERTISEMENT

Grecul Stefanos Tsitsipas e cu 11 ani mai tânăr decât adversarul său şi se află la a doua finală de Grand Slam din carieră, prima fiind în 2021 la Roland Garros, pierdută. Este prima oară în finală la Melbourne, unde mai ajunsese doar de trei ori în semifinale. Până acum a câştigat 24 de milioane de dolari din tenis. Părinţii, săi, tatăl grec, mama rusoiacă, au fost jucători de tenis, mama chiar de bun nivel până să se mărite. sub numele de Iulia Szalnikova. Bunicul lui a jucat fotbal la cele mai importante echipe din Rusia.

Cote la pariuri la finala masculină de la Australian Open, Novak Djokovic – Stefanos Tsitsipas

Casele de pariuri văd victimă sigură în grecul Stefanos Tsitsipas în finala masculină de la Australian Open. După ce anul trecut a fost interzis de autorităţile australiene din motive de refuz de vaccinare antiCOVID sârbul a spus că are o motivaţie în plus pentru a câştiga acum. 1,22 este cota pentru victoria lui Nole, dar o bombă declanşată de Tsitsipas are cotă de 4,75. Un set smuls de jucătorul elen are cotă de 1,65.

ADVERTISEMENT

Sunt 14 meciuri directe între Djokovic şi Tsitsipas şi scorul la general este de 11-3 în favoarea sârbului, care a pierdut doar la Toronto, în 2015, la Shanghai în 2019 şi la Abu Dhabi tot în 2019. În  turnee de Grand Slam cei doi s-au întâlnit doar la Roland Garros, în  2020 şi în 2021, în finală, când Djokovic a revenit de la 0-2 la seturi!

Traseu finală Novak Djokovic

3-0 Catballes-Baena 3-1 Couacaud, 3-0 Dimitrov, 3-0 De Minaur, 3-0 Rublev, 3-0 Paul

Traseu finală Stefanos Tsitsipas

3-0 Halys, 3-0 Hijikata, 3-0 3-0 Griekspoor, 3-2 Sinner, 3-0 Lehecka, 3-1 Khachanov

 

 

 

 

ADVERTISEMENT