Războiul dintre Ucraina și Rusia a devenit tot mai intens și sunt din ce în ce mai multe persoane nevinovate care își sfârșesc viața prematur din cauza conflictului politic. Astfel, din cauza bombardamentelor armatei lui Vladimir Putin, o fostă jucătoare de fotbal a murit la doar 27 de ani.
Viktoriya Kotlyarova avea doar 27 de ani și a decedat din cauza bombardamentelor care au loc în urma războiului cu Rusia. Fosta jucătoare din Ucraina a fost găsită fără suflare alături de mama sa în Kiev.
Cele două au făcut parte din lista celor 30 de victime găsite în urma atacului din capitala Ucrainei de pe 29 decembrie. Viktoriya a jucat la cluburile ucrainene Spartak Chernihiv, Yatran Uman și Atex.
“Pe 29 decembrie, fosta jucătoare Viktoriya Kotlyarova (Chornovil) a fost ucisă împreună cu mama ei, Ludmila, la Kiev, ca urmare a bombardamentelor inamicilor nebuni”, a fost mesajul asociației de fotbal ucrainene.
În 2023, lumea fotbalului a fost în doliu. După ce Sir Bobby Charlton, Silvio Berlusconi și Gianluca Vialli s-au stins din viață. Sir Bobby Charlton, legendă a fotbalului englez și a echipei Manchester United, a murit la vârsta de 86 de ani. Acest lucru s-a întâmplat după o cădere accidentală într-un azil de bătrâni. Inquestul de la Cheshire Coroner’s Court a concluzionat că moartea sa a fost un accident.
Charlton, înainte de tragedia sa, locuia la The Willows din Knutsford. Un azil de bătrâni care oferă îngrijiri pacienților cu demență. Pierderea sa a lăsat un gol imens în lumea fotbalului. Iar amintirile despre performanțele sale uimitoare vor continua să trăiască în inimile fanilor.
Pe tărâm politic italian, Silvio Berlusconi, fost prim-ministru și magnat media, a încetat din viață la vârsta de 86 de ani. Berlusconi a fost arhitectul transformării peisajului politic din Italia și a construit un imperiu media impresionant.
A fost liderul partidului Forza Italia. În calitate de proprietar al clubului de fotbal AC Milan, a influențat nu doar politica, ci și lumea sportului. Bolnav de leucemie cronică și afectat de diverse afecțiuni, moartea sa a fost primită cu tristețe la nivel național. Astfel, guvernul italian a declarat o zi de doliu național.
Gianluca Vialli, fost atacant al Italiei și al clubului englez Chelsea, a pierdut lupta îndelungată cu cancerul pancreatic la vârsta de 58 de ani. Diagnoza sa a fost pusă pentru prima dată în 2017, iar a doua oară în 2021, după triumful Italiei la Euro 2020.
Vialli, care a jucat pentru echipe precum Cremonese, Sampdoria și Juventus, a avut o carieră impresionantă și a devenit jucător-manager la Chelsea în 1998, ducând echipa la triumful în Cupa Ligii, Cupa Cupelor UEFA și Supercupa UEFA în același an. Plecarea sa reprezintă o pierdere adâncă pentru fotbalul italian și pentru cei care au admirat cariera sa excepțională.
Aceste trei personalități distincte au lăsat o amprentă puternică în fotbal și vor rămâne vii în amintirea celor care le-au cunoscut și i-au admirat. Moartea lor aduce cu sine nu doar durere, ci și reflecții asupra contribuțiilor lor remarcabile la sport, politică și cultură.