Sport

O legendă a handbalului românesc a murit la 89 de ani. A câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Rapid

Handbalul românesc este de astăzi mai sărac. Legendara jucătoare a Rapidului, Ana Stark-Stănișel, a murit la vârsta de 89 de ani.
27.03.2024 | 06:00
O legenda a handbalului romanesc a murit la 89 de ani A castigat Cupa Campionilor Europeni cu Rapid
Handbalul românesc este de astăzi mai sărac. Legendara jucătoare a Rapidului, Ana Stark-Stănișel, a murit la vârsta de 89 de ani. Sursă foto: Facebook Club Sportiv Rapid București
ADVERTISEMENT

Născută la Hărman, lângă Brașov, în 1935, Ana Boțan-Stark-Stănișel a făcut parte din cea mai prolifică generație a întregii istorii a handbalului feminin din România și a Rapidului.

A murit o legendară jucătoare a handbalului românesc

Anunțul morții legendarei jucătoare a handbalului românesc a fost făcut de fratele său și a fost publicat de clubul Rapid pe rețelele de socializare împreună cu mesajul transmis de Ana Stark-Stănișel în urmă cu 2 luni, la împlinirea vârstei de 89 de ani.

ADVERTISEMENT

”Sora mea m-a rugat să scriu aceste rânduri și vă mulțumește pentru urările de sănătate din ianuarie 2024, când a împlinit 89 de ani. Vă dorește în continuare mult succes. A fost până la sfârșitul vieții o rapidistă”, a fost anunțul fratelui handbalistei, postat pe pagina de Facebook Club Sportiv Rapid București.

Ana Stark-Stănișel are în palmares 4 titluri naționale cu Rapid, în 1961, 1962, 1963 și 1967, plus două Cupe ale României cucerite în 1956 și 1961. Tot cu Rapidul a devenit campioană europeană intercluburi în 1964, când a cucerit Cupa Campionilor Europeni.

ADVERTISEMENT

Renumita handbalistă este triplă campioană mondială cu naționala României, în 1956, 1960 și 1962. Ediția din 1962 s-a disputat la București, pe stadionul Republicii, iar Ana Stark a fost cea mai bună marcatoare a naționalei noastre, cu 11 goluri înscrise.

Anul 2024 a început cu decesele a 2 oameni importanți din sport

În urmă cu câteva săptămâni, celebra voleibalistă Ruxi Dumitrescu s-a stins din viață la vârsta de doar 46 de ani. Născută pe 20 aprilie 1977, ea a evoluat atât pentru naționala României de volei feminin, cât și pentru echipa națională a Greciei.

ADVERTISEMENT

Ruxi Dumitrescu a participat sub „tricolor” la Campionatul Mondial FIVB de volei feminin din Brazilia din 1994. Fosta mare voleibalistă a primit cetățenia greacă și a participat alături de naționala feminină de volei a Greciei la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004.

La nivel de club, Ruxi Dumitrescu a evoluat pentru Dacia Pitești (1994-1997), după care a făcut pasul în Grecia la Vrilissia Atena (1997-2003) și Panathinaikos (2003-2010). Anunțul trist al decesului a fost făcut de Federația Română de Volei.

ADVERTISEMENT

La începutul anului, Emil Barbu Popescu, zis Mac, fostul președinte al Sportului Studențesc din perioada de glorie a clubului, a murit la vârsta de 85 de ani. Profesor doctor în arhitectură, el a realizat peste 80 de proiecte de construcții, printre cele mai cunoscute fiind Arena Națională.

ADVERTISEMENT