News

O maşină a Poştei Române s-a făcut zob după coliziunea cu un tir. Şoferul de 49 de ani a murit pe loc

Coliziune fatală între Cluj și Oradea. Un șofer care conducea mașina Poștei Române a murit, după ce s-a ciocnit violent cu un tir
13.02.2024 | 14:00
O masina a Postei Romane sa facut zob dupa coliziunea cu un tir Soferul de 49 de ani a murit pe loc
Accident grav pe DN1. Șoferul unei mașini de poștă a murit pe loc, în urma unui impact cu un tir. Sursa foto: Colaj foto / ISU Cluj
ADVERTISEMENT

Un accident tragic a avut loc pe Drumul Național 1, între Cluj și Oradea. Un bărbat care conducea mașina Poștei Române a murit pe loc, după ce s-a ciocnit cu un tir.

Impact mortal pentru un șofer al Poștei Române

O coliziune mortală a avut loc marți dimineață, 13 februarie, în zona localității Dumbrava, situată în județul Cluj.. Incidentul a implicat un TIR și o autoutilitară, aceasta din urmă fiind o dubiță a Poștei Române. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 49 de ani, aflat în dubiță, și-a pierdut viața.

ADVERTISEMENT

„În autoutilitară se află încarcerat un bărbat, inconștient. Echipajele lucrează pentru descarcerare. Alte două persoane, conștiente și cooperante primesc îngrijiri medicale. La fața locului au fost alocate două autospeciale cu modul de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, citat de ebihoreanul.ro

Intervenție de amploare a salvatorilor

La locul incidentului, au fost mobilizate două autospeciale echipate cu echipamente de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Mai târziu, purtătorul de cuvânt a precizat că bărbatul încarcerat prezintă leziuni grave care i-au fost fatale.

ADVERTISEMENT

Într-un comunicat ulterior emis de către IPJ Cluj, s-a detaliat modul în care a avut loc impactul. Conform acestuia, carosabilul umed ar fi dus la producerea tragediei. Apoi, în jurul orei 08:50, acesta a intrat pe sensul opus de mers, acroșând autoutilitara condusă de bărbatul din Cluj-Napoca.

„La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 08.50, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier înregistrat pe DN1 – E60, localitatea Dumbrava, între o autoutilitară și un ansamblu de vehicule (cap tractor + semiremorcă).

ADVERTISEMENT

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că șoferul ansamblului de vehicule, un bărbat, de 38 de ani, din județul Brăila, care circula pe direcția Bihor-Cluj, în condiții de carosabil umed, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, acroșând cu semiremorca autoutilitara condusă de bărbatul de 49 de ani din municipiul Cluj-Napoca”, a precizat IPJ Cluj.

În urma impactului a fost rănit și pasagerul celui decedat în vârstă de 52 de ani. De asemenea, șoferul TIR-ului a fost supus unui test cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

ADVERTISEMENT

Polițiștii clujeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar împrejurările exacte ale accidentului urmează să fie stabilite.

ADVERTISEMENT