Mel C de la Spice Girls și iubitul ei s-au separat după șapte ani împreună, exact în momentul în care nimeni nu se aștepta la acest lucru. Fosta cântăreață caută acum iubire pe internet!
S-au despărțit în luna august a acestui an, după șapte ani de relație, iar Mel C, în vârstă de 48 de ani, pare că vrea să treacă cât mai repede peste durerea pricinuită de o despărțire și să găsească din nou iubirea.
Aceasta s-a iubit vreme de mai mulți ani cu producătorul muzical Joe Marshall, dar s-au despărțit recent. Așa că fosta membră de la Spice Girls a apelat la mijloacele moderne de găsire a iubirii și are un cont pe faimoasa aplicație de dating Hinge.
Totuși, până acum nu a avut mare succes, pentru că, spune ea, sunt multe femei superbe, iar toți bărbații sunt frumoși sunt gay.
„Care e faza cu Hinge? Sunt necăsătorită și mă uit puțin în jur, sunt niște alegeri slabe. Se pare că există o mulțime de femei superbe, dar toți bărbații frumoși sunt gay”, a povestit aceasta, conform The Sun.
Despărțirea de producătorul muzical nu este singurul eșec în dragoste al solistei de la Spice Grils. Aceasta a avut o relație cu Robbie Williams în urma căreia a rămas cu inima frântă.
Mai mult, Mel C povestește în cartea ei autobiografică numită Who I Am că artistul a tratat-o foarte urât și a părăsit-o brusc, fără explicații
„Robbie s-a comportat urât – m-a părăsit brusc, într-un moment în care eram incredibil de vulnerabilă.
Nu am niciun sentiment rău față de el acum, dar mi-a frânt puțin inima. Am fost rănită și umilită. Era cineva pe care îl admiram și m-a tratat oribil”, mărturisește aceasta în cartea ei.