Occidentul, păcălit de paradele militare și propaganda Rusiei. De ce armata rusă s-a dovedit înspăimântătoare doar pe hârtie

Înaintea zilei de 24 februarie 2022, marea armată a Rusiei era considerată a doua putere a lumii, fiind depășită doar de forța militară a Statelor Unite, iar principalele publicații de presă subliniau avantajul numeric și tehnologic față de armata ucraineană, dar și faptul că Moscova nu va avea probleme în a depăși o forță militară mult inferioară.

Occidentul, păcălit de armata de paradă a Rusiei

Șase săptămâni mai târziu, armata Rusiei pare complet incapabilă să mai susțină campania militară împotriva Ucrainei. Impresionantele coloane de blindate ce avansau spre orașele ucrainene în primele zile s-au dovedit a fi adevărate dezastre de logistică. Înaintarea impresionantă asupra Kievului, pe două fronturi separate, s-a transformat, în doar câteva săptămâni, într-o umilitoare retragere ce a lăsat în urmă nu doar zeci de tancuri distruse, dar și dovezi de crime de război comise împotriva populației civile.

Lipsită complet de victorii strategice semnificative, armata rusă nu a reușit să cucerească până acum decât un singur oraș important din Ucraina, Herson. Fără a da dovadă că este capabilă să execute operațiuni complexe, surprinzătoare pentru inamic pe câmpul de luptă, armata rusă s-a întors la vechea tactică a bombardamentelor masive prin care a reușit să șteargă de pe suprafața pământului orașele ce i-au stat în cale. Este tactica pe care o arată în încercarea de a cuceri Mariupol, oraș pe care l-a înconjurat încă de la începutul invaziei.

Mult mai grav, serviciile de informații occidentale și o largă majoritate a experților militari au fost luați complet prin surprindere de această desfășurare de pe câmpul de luptă. În fapt, serviciile de informații din SUA dar și ale unor state europene anticipau căderea Kievului în fața trupelor ruse în doar 48/72 de ore de la declanșarea invaziei Ucrainei. Așa cum a scris presa internațională recent, acesta a fost și unul din motivele pentru care multe capitale occidentale au considerat inutil să ajute armata ucraineană cu tehnică militară avansată.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Săptămâna trecută, generalul Tod Wolters, comandantul trupelor americane din Europa a declarat în fața Senatului american că „ar putea să existe” o lacună în rândul serviciilor de informații care ar fi determinat Statele Unite să supraestimeze capacitățile armatei ruse și să le subestimeze pe cele ale armatei ucrainene. Este deja un fapt cunoscut că în primele ore ale invaziei ruse, oficialii americani s-au oferit să-l ajute pe președintele Volodimir Zelenski să părăsească țara, provocând celebrul răspuns al acestuia: „nu am nevoie să fiu salvat, am nevoie de muniție”.

Lt. general Scott Berrier, șeful Agenției de Informații pentru Apărare, a spus că evaluările serviciilor de informații americane înainte de invazie s-au bazat pe o serie de factori, inclusiv că ucrainenii „nu sunt atât de pregătiți pe cât credeam că ar trebui să fie”. „Prin urmare, le-am pus la îndoială voința de a lupta. Aceasta a fost o evaluare proastă din partea mea, pentru că au luptat curajos și onorabil și fac ceea ce trebuie”, a spus el.

Analiștii militari sunt de părere că acest eșec în a anticipa cât de cât modul în care se vor desfășura ostilitățile pe front se poate compara cel mai bine cu anii 1930, atunci când armata franceză era considerată cea mai puternică forță militară de pe planetă. La fel ca și acum, armata franceză avea cele mai performante tancuri, cele mai moderne avioane de luptă dar și cele mai sofisticate planuri de luptă în cazul unei invazii germane. „Desigur, când această armată franceză a fost de fapt testată în luptă, toate lacunele ei au ieșit la iveală. Germania a cucerit Franța în mai puțin de două luni în 1940. Toată presupusa excelență a armatei franceze în echipament și doctrină a fost inutilă. O serie de probleme, inclusiv logistica proastă, comunicațiile îngrozitoare și moralul scăzut, au afectat o armată în care soldații și ofițerii subiecți se plângeau de conducere inflexibilă, de sus în jos”, a scris într-o analiză pentru The Atlantic Phillips O. Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St. Andrews din Scoția.

De ce au greșit serviciile de informații occidentale

În opinia profesorului scoțian, analiștii militari occidentali s-au concentrat doar asupra „datelor existente pe hârtie” ce arătau că Rusia și-a modernizat masiv forțele armate în ultimii zece ani investind zeci de miliarde de dolari, că avea în dotare unele dintre cele mai moderne avioane de vânătoare sau unele din cele mai performante tancuri T-90, despre care Moscova spunea că sunt imune și la cele mai avansate sisteme anti-tanc occidentale, precum rachetele Javelin.

Digisport.ro

Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

„A avea un echipament bun și o doctrină bună dezvăluie puțin despre modul în care o armată se va comporta într-un război. Pentru a prezice acest lucru, trebuie să analizați nu numai echipamentul și doctrina, ci și capacitatea sa de a întreprinde operațiuni complexe, nevoile și structura logistică neplăcută, dar crucială, precum și angajamentul soldaților săi de a lupta și de a muri în războiul specific purtat.

Cel mai important, trebuie să ne gândim la modul în care va funcționa întreg acest mecanism atunci când un inamic competent va riposta. După cum a spus Mike Tyson atât de elocvent, „toată lumea are un plan până când este lovit cu pumnul în gură””, a scris profesorul Phillips O. Brien.

În opinia acestuia, ceea ce vedem în aceste prime săptămâni ale războiului este rezultatul unei forțe militare, despre care opinia generală era aceea că este una extrem de performantă, și care acum primește o lovitură directă în față. Rezistența și reziliența trupelor ucrainene pare să fi devenit un moment de rușine pentru analiștii militari și serviciile de informații occidentale ce preconizau colapsul acestor forțe în doar câteva zile. În opinia profesorului scoțian număratul tancurilor și enumerarea numeroaselor abilități tehnice ale diverselor aparate din dotarea armatei ruse nu reprezintă o metodă eficientă de analiză a războiului modern.

Acesta susține că analiștii occidentali au făcut două greșeli majore în analiza lor asupra eficienței armatei ruse. În primul rând nu au înțeles deloc cât de pregătită era armata rusă să execute operațiuni militare complexe și nici cât de puțin pus la punct era aripa ei logistică și, în al doilea rând, acești analiști au dat prea puțină atenție motivației elementare și moralului trupelor care urmau să opereze tehnica de luptă aparent superioară a rușilor.

„Problemele Rusiei în executarea operațiunilor complexe au devenit evidente aproape imediat după ce armata sa a trecut granița cu Ucraina. De exemplu, mulți observatori credeau că forțele aeriene ruse avansate tehnologic vor câștiga rapid dominația aeriană asupra Ucrainei, oferind sprijin forțelor terestre trupelor, limitând în același timp sever mișcarea ucrainenilor.

În schimb, ucrainenii au pus în aplicare un sistem de apărare aeriană mult mai sofisticat decât se aștepta, care a împiedicat încă de la început eforturile aeriene ale Rusiei. Provocându-i pe ruși în aer, ucrainenii au arătat că armata Rusiei nu poate conduce eficient operațiunile aeriene complexe necesare pentru a prelua supremația aeriană de la un inamic mult mai slab dotat.

Sistemul logistic al Rusiei a fost chiar mai rău. Camioanele rusești sunt prost întreținute, prost conduse și prea puține la număr. Odată ce forțele ruse au avansat, au constatat că aducerea proviziilor necesare pentru a le menține să meargă înainte a devenit din ce în ce mai dificilă. Exemplul elocvent aici este faimoasă coloana de vehicule de 60 de kilometri care se întindea de la Kiev până în Belarus”, a scris profesorul Phillips O. Brien.

Expertul crede că acest fiasco al armatei ruse putea fi anticipat de analiștii occidentali în condițiile în care rușii, în ultimele trei decenii, nu au executat niciodată asemenea operațiuni complexe, atât din punct de vedere tehnologic cât și logistic. „Pentru a înțelege cu adevărat eficiența unei armate, analiștii trebuie să investigheze nu numai cum arată aceasta pe hârtie, ci și cum poate funcționa în haosul și presiunea unui câmp de luptă. Războiul este o operațiune extrem de dificilă și complexă”, concluzionează profesorul scoțian.

Rusia și Ucraina, destine diferite

Istoricul militar Kamil Galeev, cercetător la Wilson Center, este de părere că diferența în ceea ce privește modul de operare al celor două armate poate fi explicată prin contextul instituțional în care s-au găsit acestea. Dacă în cazul Ucrainei, țara a suferit o înfrângere majoră în 2014 și a implementat, inclusiv cu sprijinul NATO, un program de reforme major, în cazul Rusiei, regimul totalitar și circuitul închis al al analizei critice a făcut ca minusurile armatei să fie ignorate.

„În retrospectivă, totul are sens acum. Ucrainenii au suferit înfrângeri dureroase în 2014, dar nu au fost distruși. Și orice nu te ucide te face mai puternic. Nimic nu stârnește atât de mult evoluția instituțională decât o înfrângere umilitoare și o amenințare existențială care nu ți-a rupt coloana vertebrală. 

Din nou, retrospectiv vorbind, slăbiciunea armatei ruse pare logică. De ce Rusia nu poate avea infanterie la fel de bună ca Ucraina? În mare parte pentru că o astfel de infanterie ar reprezenta o amenințare politică pentru Kremlin. Putin nu ar permite să apară infanterie competentă cu moral ridicat. Calitatea proastă a informațiilor pe care Putin le-a primit asupra Ucrainei (toți sunt pro-ruși), supraestimarea lui a capacităților militare ruse are și ea sens. Subordonații evită să raporteze vești proaste unui dictator și îi spun tot ce vrea să audă. E într-o bulă totală”, scrie istoricul Kamil Galeev.

În opinia acestuia, problema sistemică ține de mai mult decât de clasica dihotomie dictatură vs. democrație, ci de un întreg sistem de feedback negativ de care orice instituție are nevoie pentru a-și vedea erorile și a se reforma atunci când este cazul.

„Problema feedback-ului slab slab depășește dihotomia dictatură vs. democrație. O mare parte din dezinformarea rezultă pur și simplu din spiritul corpului de ofițeri. Ofițerii de carieră nu pun mult la îndoială ordinea și doctrina stabilită și, adesea, îi apără de posibilitatea de a fi luați la întrebări de cei din afara sistemului. E posibil ca noi să fi supraestimat capacitatea armatei ruse pentru că aceasta nu este supusă unei critici din exterior. Armata americană este constant criticată de către mass media, think-tank-uri, etc.. 

Dar armata rusă nu are un canal pentru un feedback negativ din partea celor din afara sistemului. Desigur, Rusia are instituții presupuse independente care trebuie să-și analizeze capacitățile militare. Dar ei nu sunt independenți. Aproape toți cei care lucrează acolo sunt foști ofițeri de carieră. Acest lucru ar putea explica de ce analiștii au supraevaluat atât de mult armata rusă. Armata rusă a trăit într-o buclă constantă de feedback pozitiv, ofițerii de carieră felicitându-i pe alți ofițeri de carieră pentru performanța lor uimitoare. Slăbiciunile sale au rămas neobservate până la începutul războiului ucrainean”, susține analistul militar Kamil Galeev, în opinia căruia, o regulă intuitivă ar putea fi aceea că o reputație prea bună a unei instituții poate fi un semn de slăbiciune a acesteia.

Nu toată lumea a avut aceeași opinie

Nu toți analiștii militari occidentali au avut aceeași opinie precum serviciile de informație. Poate, și acest lucru nu este deloc surprinzător, o poziție diferită au avut militarii cu informații directe cu privire la nivelul de pregătire al trupelor ucrainene. Generalul în retragere american Mark Hertling, fost comandant al trupelor americane din Europa își manifesta încrederea în rezistența armatei ucrainene chiar în a doua zi a invaziei armatei ruse, pe 25 februarie, bazându-se pe experiența sa directă atât cu militarii ucraineni cât și cu cei ruși.

„Analiștii militari iau în considerare doi factori majori atunci când vor să determine puterea de luptă a unei armate: resursele militare și voința de luptă a trupelor. La fiecare dintre aceste categorii, există alte elemente determinante. În ceea ce privește resursele de care dispune o armată, vorbim de cantitate (mărimea forței, numărul diferitelor echipamente militare, avioane, artilerie, etc.), calitatea echipamentelor militare, gradul de pregătire al trupelor, logistica și abilitatea de aprovizionare, serviciul de informații. 

În ceea ce privește voința trupelor, vorbim de moralul trupelor, încrederea lor în cauza pentru care luptă, susținerea de care beneficiază din partea propriilor cetățeni și a guvernului, structura de comandă, comandanții militari. Există suficiente exemple istorice ce arată că o forță cu o voință superioară poate învinge o armată cu un avantaj în domeniul resurselor. 

În acest moment rușii au un avantaj în ceea ce privește resursele. Numărul forțelor armatei ruse reprezintă o calitate în sine, echipamentul lor este bun, nu extraordinar, din punct de vedere tehnologic iar artileria lor este una devastatoare. Dar, pregătirea și antrenamentele rușilor sunt extrem de proaste (spun asta după ce i-am văzut cum se antrenează și cum execută așa zisele exerciții militare). Logistica și sistemul de informații sunt slabe. Majoritatea soldaților sunt recruți și nu au un corp de ofițeri, iar cei care sunt în armata rusă sunt extrem de prost pregătiți.

Când am lucrat prima oară cu militarii ucraineni (2004) aceștia erau și ei foarte slab pregătiți, fără disciplină și cu comandanți extrem de slabi. Dar calitatea lor a crescut considerabil odată cu schimbarea modului de pregătire (alături de trupele NATO) și acum au și experiența de front și lideri mult mai capabili. Sunt o forță militară profesionistă cu o bună conducere și o largă susținere din partea populației”, a scris generalul american Mark Hertling în a doua zi de război, subliniind că forțele ucrainene vor reuși să lovească și să slăbească serios capacitatea de luptă a armatei ruse, ai cărei soldați suferă în mod clar de o lipsă de motivare.