Sport

Octavian Popescu se pregătește de BAC. Ce alți fotbaliști din Liga 1 sunt în fața examenului de maturitate

Octavian Popescu va susține în această vară Bacalaureatul, însă nu e singurul fotbalist din Casa Pariurilor Liga 1 care se află în fața celui mai important examen.
25.05.2021 | 12:13
Octavian Popescu se pregateste de BAC Ce alti fotbalisti din Liga 1 sunt in fata examenului de maturitate
Octavian Popescu se pregătește de BAC. Ce alți fotbaliști din Liga 1 sunt în fața examenului de maturitate
ADVERTISEMENT

Tavi Popescu este deja în vacanță, însă nu pleacă în locații exotice precum colegii săi, ci merge la școală, unde se pregătește pentru examenul de Bacalaureat. Jucătorul de 18 ani a reușit un prim sezon excelent în tricoul celor de la FCSB, a marcat patru goluri și a oferit opt assist-uri în 34 de meciuri jucate.

FANATIK îți prezintă un material despre jucătorii din Liga 1 de la FCSB, Dinamo și Universitatea Craiova care vor susține BAC-ul în această vară și care pentru scurtă vreme vor fi nevoiți să lase pentru prima oară fotbalul în plan secundar.

ADVERTISEMENT

Octavian Popescu se pregătește intens de Bacalaureat

„Perla” lui Gigi Becali are tot timpul să se pregătească pentru BAC și să meargă la școală, după ce Gigi Becali le-a dat vacanță jucătorilor, iar Toni Petrea a jucat meciul cu Universitatea Craiova cu fotbaliști de la echipa a doua.

Tânara extremă a FCSB-ului a postat o fotografie pe contul său de instagram. Se pare că fotbalistul a intrat deja în febra Bacalaureatului și a postat o fotografie din curtea liceului din județul Dâmbovița, însoțită de un emoticon „teanc de cărți”.

ADVERTISEMENT
Octavian Popescu, in curtea liceului. Sursa foto: captura cont instagram Octavian Popescu
Octavian Popescu, in curtea liceului. Sursa foto: captura cont instagram Octavian Popescu.

De altfel, mama lui Octavian Popescu a vorbit despre importanța școlii pentru jucătorul lui FCSB într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK: „Da, urmează BAC-ul! El încearcă să împace și școala și fotbalul, dar nu e ușor, pentru că nu poate să participe tot timpul la ore. E foarte dificil pentru că are tot timpul câte două antrenamente. Dar mergem înainte, nu avem ce face. Profesorii îl înțeleg și le mulțumim pentru asta. El a fost tot timpul plecat de acasă și niciodată nu am avut un control asupra lui, mă refer să meargă la meditații sau… doar ce a putut face el singur. La fel și în fotbal”.

Laura Popescu: „Cu școala apela tot la antrenori. De note nici nu știu ce să vă spun”

Mama și tatăl lui Octavian Popescu nu s-au implicat activ în educația fiului lor, iar în problemele legate de școală tot antrenorii au fost cei care au încercat să îl ajute pe fotbalistul născut la Nucet: „Noi am fost mereu la distanță și am vorbit mai mult la telefon, iar el a fost sprijinit mai mult de domnii antrenori Andrei Nagy, de domnul Badea Mihai, care l-au ajutat extrem de mult! În lipsa noastră, ei au fost mai mult decât simpli antrenori pentru el. Cu școala la fel, la dumnealor apela, de note nici nu știu să vă spun…”, a spus Laura Popescu pentru site-ul nostru.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă școala nu a fost pe primul plan, Beniamin și Laura Popescu, părinții lui Tavi, au pus tot timpul accentul pe educația copiilor și i-au explicat asta jucătorului: „La noi în familie tot timpul a fost importantă educația. Și i-am spus asta de multe ori. E nevoie și de școală, nu doar fotbal, chiar dacă el a fost plecat de acasă de la 11 ani. I-am spus să fie cu capul pe umeri. Asta este cel mai important. Să fie serios în ceea ce face, să fie cuminte și ascultător. Și chiar este un copil foarte serios și nu o spun pentru că e copilul nostru”, au mai explicat părinții fotbalistului.

Însă Octavian Popescu nu e singurul jucător de la FCSB care va susține examenul de maturitate în luna iunie. Adrian Niță, un alt tânăr de mare perspectivă și care a debutut deja în tricoul echipei lui Gigi Becali va da și el BAC-ul. Puștiul originar din Slatina mai are contract cu FCSB până în vara lui 2025 și este evaluat la 150.000 de euro conform transfermarkt. Mijlocașul a debutat la 17 ani într-un meci cu Gaz Metan Mediaș pe 21 iunie 2020 și are 11 meciuri la FCSB.

ADVERTISEMENT

Ștefan Baiaram, Cătălin Hîldan Jr., Ahmed Bani și Valentin Borcea dau și ei Bacalaureatul

Nu doar jucătorii de la FCSB se pregătesc de BAC. Ștefan Baiaram, extrema dreaptă a Universității Craiova nu are nici el parte de vacanță și se pregătește intens de examene. Evaluat la 550.000 de euro conform transfermarkt, olteanul nu are emoții în cazul în care nu va reuși să își ia toate examenele și mai are contract cu echipa lui Mihai Rotaru până în vara lui 2026.

Jucătorii lui Dinamo nu au scăpat încă de stres și emoții deși echipa a reușit să se salveze de la retrogradare în ultima etapă din Casa Pariurilor Liga 1. Cătălin Hîldan Jr, Ahmed Bani și Valentin Borcea au de asemenea 18 ani și sunt în clasa a 12-a. Astfel, vor susține și ei examenul de maturitate în această vară.

Mirel Rădoi este cel mai cunoscut fotbalist din România care nu și-a luat Bacalareatul. De altfel, fostul jucător al FCSB-ului a avut probleme mari când a fost numit pe banca FCSB-ului, deoarece nu avea Licența PRo, pe care nu a putut-o susține din cauza faptului că nu avea diplomă de Bacalaureat.

„La vârsta examenului respectiv am fost transferat de la Severin la Craiova. Timp de jumătate de an, am fost convins că m-au trecut și cu liceul acolo. Când m-am dus să mă interesez pentru BAC, directorul a rămas uimit. Mi-a zis că nu sunt înscris. S-a discutat pe tema asta, dar nu mi-au adus actele. Nu era obligatoriu să merg la ore, puteam să dau doar teze, lucrări, și am crezut tot timpul că sunt înscris. Chiar eram pregătit atunci să dau BAC-ul, pentru că la Severin, până în clasa a XI-a, mergeam destul de des la școală, chiar dacă mai lipseam din cauza meciurilor și a antrenamentelor.” – Mirel Rădoi

  • 31 mai – 4 iunie e perioada de înscriere pentru examenul de Bacalaureat
  • 14 iunie – 25 iunie e intervalul în care vor fi susținute competențele lingvistice și digitale
  • 28 iunie – 1 iulie e perioada în care se vor susține probele scrise
  • 5 iulie e data la care se vor afișa rezultatele

  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – FCSB: 1,93 este cota pentru „CFR Cluj câștigă prima repriză”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT