În cadrul unei emisiuni TV, Lia Olguța Vasilescu și-a exprimat o dorință, mult dorită și de cetățenii orașului Craiova. Primarul orașului susține că cel mai bine pentru suporteri, dar și pentru fotbalul din Bănie, ar fi ca Mihai Rotaru și Adrian Mititelu să facă pace.
Olguța Vasilescu este de părere că împăcarea dintre Mihai Rotaru și Adrian Mititelu ar face foarte mult bine fotbalului din Bănie. Primarul din Craiova este de părere și că majoritatea cetățenilor ar fi mult mai fericiți să aibă o singură echipă locală, continuatoarea Științei.
“Eu mi-aș dori foarte mult să fie o singură echipă la Craiova. Vă spun foarte sincer, dar asperitățile sunt încă…. Mai e de lucrat la un astfel de proiect. Dar e păcat să avem două echipe în Liga 1, bunicele amândouă, când am putea să avem una foarte bună cu care să ne batem la titlu în fiecare an.
Eu mi-aș fi dorit să fie o echipă. Continuatoarea palmaresului, care să atragă suporteri la stadion. Bine, să știți că sunt foarte mulți… Universitatea Craiova este pe locul doi în România ca și număr de spectatori plătitori de bilete la fiecare meci. Deci, n-avem a ne plânge, ca să spun așa.
Cred că din punct de vedere al cetățeanului sunt mulți care rezonează cu mine când spun asta. Sigur că ar fi mult mai frumos să nu existe această tensiune de fiecare dată când joacă Craiovele“, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Digi 24.
În cadrul interviului acordat, Olguța Vasilescu a explicat și motivul pentru care nu există doar o singură echipă. Primarul Craiovei este conștientă de orgoliile pe care le au cei doi patroni, dar și pe cele ale suporterilor: “Suntem foarte orgolioși, da. Nici suporterii nu vor toți, nici patronii nu vor. E o situație complicată!“.
Lia Olguța Vasilescu a fost un om important în apariția formației conduse de Mihai Rotaru, Universitatea Craiova, în 2013. În urma refuzului venit din partea lui Adrian Mititelu, atunci când nu a mai dorit să reînscrie echipa dezafiliată în 2011, primarul din Craiova a înființat CSU alături de Pavel Badea.
La finalul lui 2023, în direct la FANATIK SUPERLIGA, Horia Ivanovici l-a întrebat pe Mihai Rotaru dacă se va împăca cu Adrian Mitielu, în speranța realizării marelui vis din Bănie, acela de a exista o singură Craiova.
Chiar nu ne interesează, noi facem fotbal. Eu nu m-am certat cu nimeni, nu o să mă cert vreodată! Noi nu suntem în războaie, ceilalți sunt în războaie. Noi nu avem războaie cu nimeni, noi jucăm fotbal. Noi avem terenul de joc, suporterii pentru care jucăm, orașul pentru care jucăm. Nu vrem să ne războim cu nimeni. Să unim echipele? Exclus!
Nimeni din clubul nostru nu a vorbit niciodată despre fuziune. Ei întotdeauna. Acum când au văzut că nu se pune problema, păi v-a întrebat cineva? În rest, nu am nimic cu nimeni, discut cu oricine. În momentul în care coboară foarte jos nu am cum să mă asociez”, a declarat atunci Mihai Rotaru.