Fotbal intern

Olimpiu Moruţan i-a răspuns lui Gigi Becali după episodul “maşină de peşte”: “Nu dorm în automobil, am şi eu o casă”

06.02.2020 | 23:13
Olimpiu Morutan ia raspuns lui Gigi Becali dupa episodul masina de peste Nu dorm in automobil am si eu o casa
ADVERTISEMENT

Olimpiu Moruţan a oferit o primă reacţie la criticile aduse de Gigi Becali de la finalul derby-ului CFR Cluj – FCSB 1-0. După victoria vicecampioanei României cu FC Voluntari, scor 2-1, mijlocaşul ofensiv i-a răspuns patronului echipei.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Academica Clinceni: 1,60 este cota pentru “peste 2,5 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT

Olimpiu Moruţan, prima reacţie după ce Gigi Becali i-a spus că are “maşină de peşte”

După meciul cu FC Voluntari, Olimpiu Moruţan a vorbit pentru prima dată despre criticile pe care Gigi Becali i le-a adus. Fotbalistul i-a transmis patronului FCSB că maşina pe care o are a primit-o cadou de la agentul lui şi că îşi doreşte să se remarce pe teren.

“Maşina nu a fost 100.000 de euro. Impresarul meu s-a ocupat de maşină. Nu dorm în maşină, am şi eu o casă. O să îmi mai cumpăr ceva.

ADVERTISEMENT

Nu îmi plac scandalurile, eu vreau să mă remarc pe teren. Îi mulţumesc patronului că mi-a dat încredere, pe teren trebuie să demonstrez că merit banii pe mine.

Am văzut la televizor mesajele de încurajare. Nu a fost ceva special, mi-am luat o maşină, nu am dat nimănui în cap”, a declarat Olimpiu Moruţan la finalul meciului FC Voluntari – FCSB 1-2.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali l-a făcut praf pe Olimpiu Moruţan

După CFR Cluj – FCSB 1-0, Gigi Becali şi-a criticat mai mulţi jucători, însă cel mai şifonat a ieşit Olimpiu Moruţan. Patronul vicecampioanei României l-a acuzat că nu-i mai stă mintea la fotbal de când are o maşină scumpă, pe care a catalogat-o “de peşte”.

“I-am spus impresarului: “Îi cumperi maşină de 100.000 de euro?” Ce, e peşte? BMW Seria 8. O să vezi cu Olaru. De fapt, eu cred că a făcut echipa greşit Vintilă. Mă refer la Momcilovic şi la cei trei mijlocaşi. El mi-a spus echipa, o ştiam. Sunt şi eu vinovat. Dacă era Ovidiu Popescu, era altceva.

ADVERTISEMENT

O să îi spun impresarului lui Moruţan. Spune-i să mai stea o tură. Că acum va sta pe bancă. Să mai dea o tură cu maşina de 100.000 de euro. Mă implic eu de acum. Moruţan are maşină de peşte, atingea podeaua cu şoseaua”, spunea Gigi Becali la finalul meciului CFR Cluj – FCSB 1-0.

Ce a mai spus Olimpiu Moruţan după FC Voluntari – FCSB 1-2

Olimpiu Moruţan a pasat decisiv la golul doi al FCSB-ului, marcat de Florinel Coman în minutul 43, şi a fost schimbat pe finalul partidei cu Harlem Gnohere. După meci, mijlocaşul ofensiv a susţinut că a fost supărat de cele întâmplat în ultimele zile.

“Sunt foarte bucuros că am câştigat. Am făcut şi eu un cadou o pasă de gol. Am fost puţin supărat, dar mi-am văzut de antrenament şi am încercat să îmi vâd de treabă”, a mai spus Moruţan.

ADVERTISEMENT