Life

Olivia Steer, anunț-șoc făcut pe social media. Decizia e una radicală: „Închei capitolul”

Olivia Steer a făcut un anunț care i-a lăsat cu gura căscată până și pe hateri! Ce a decis soția lui Andi Moisescu legat de aparițiile sale?
02.01.2024 | 17:54
Olivia Steer anuntsoc facut pe social media Decizia e una radicala Inchei capitolul
Olivia Steer se retrage din ”activitatea” de comentatoare din mediul online. Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Olivia Steer a stârnit de-a lungul timpul nenumărate controverse cu ideile pe care le-a afirmat în mediul virtual. I s-au pus tot felul de etichete, a fost jignită și înjurată ca la ușa cortului pentru curajul de a avea opinii complet diferite față de majoritatea.

Olivia Steer renunță să-și mai exprime opiniile controversate

Opinii care, în percepția multora, sunt niște pure teorii ale conspirației. De la nutriție până la dârele lăsate de avioane pe cer, vaccinuri și alte subiecte, Olivia Steer nu a ratat niciun subiect sensibil de când e vedetă (și) în mediul online.

ADVERTISEMENT

Ei bine, de curând, soția lui Andi Moisescu a luat decizia de a se retrage din postura de păreroloagă. Nu pentru că ar fi obosit sau s-a săturat de critici, ci pentru că a spus cam tot ce avea de zis. Olivia Steer le-a promis fanilor de pe Facebook că va mai reveni, din când în când, dar să pună doar poze cu pisici.

„Azi închei capitolul jurnalismului de social-media”

„Azi închei capitolul jurnalismului de social-media (așa e când ești liber si independent, poți închide taraba când ai tu chef.

ADVERTISEMENT

Nu răspunzi la telefoane și comenzi), nu pentru ca mi s-ar fi înmuiat genunchii, ci pentru că am spus cam tot ce aveam de spus. Vreau să mai și trăiesc. Am visuri frumoase (cine ar fi crezut, nu?!). M-am apucat deja să lucrez la ele.

Voi mai intra pe aici să mai postez poze cu pisic. O să dau respectuos un “bună-dimi” și să transmit un cald “vă pupik dulce”, când voi avea un răgaz. Promit, negreșit!”, este anunțul surprinzător făcut de Olivia Steer.

ADVERTISEMENT

Olivia a mai spus că a pierdut foarte mult în urma comentariilor pe care le făcea, a ideilor exprimate în mediul virtual. Cât despre huiduieli, vedeta a mărturisit că s-a obișnuit cu ele, treptat.

„N-am câștigat nimic. Ba chiar am pierdut imens, pe atâtea planuri. Îmi rămâne, totuși, respectul de sine. Respect care s-a clădit și consolidat în ultimii ani ca nimic altceva”, a completat Olivia Steer.

ADVERTISEMENT