Fotbal intern

Omul cel mai apropiat de Mircea Lucescu, replică la atacurile lui Victor Pițurcă: „Au fost situații pe care nu le putem nega!” Exclusiv

13.06.2020 | 16:24
Omul cel mai apropiat de Mircea Lucescu replica la atacurile lui Victor Piturca Au fost situatii pe care nu le putem nega Exclusiv
Omul cel mai apropiat de Mircea Lucescu, replică la atacurile lui Victor Pițurcă: „Au fost situații pe care nu le putem nega” Exclusiv. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Răzvan Lucescu este unul dintre cei mai faimoși antrenori români de peste graniță, cel puțin în ultima vreme. În 2019, tehnicianul a reușit să câștige cupa și campionatul Greciei, cu PAOK, după care a cucerit și Cupa Campionilor Asiei cu Al Hilal.

Răzvan Lucescu a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK în care a vorbit, printre altele, şi despre acuzele aduse de Victor Piţurcă la adresa lui Dinamo şi a lui Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT

  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – FCSB: 3,91 este cota pentru “2 solist”. Vezi aici toate cotele!


Cum comentează Răzvan acuzele lui Pițurcă la adresa lui Dinamo și Mircea Lucescu: „Au fost situații pe care le știm și nu le putem nega”

În ultima perioadă au fost replici dure pe tema duelului etern Steaua – Dinamo dinainte de Revoluție. Victor Pițurcă a atacat Dinamo și pe Mircea Lucescu. Ție cum ți s-au părut aceste replici, mai ales că ai trăit acele momente?

ADVERTISEMENT

– Eu nu am citit ce a declarat Victor Pițurcă și nici nu mă interesează. Eu știu doar ce a spus taică-meu… Fiecare om are trăirile lui, senzațiile lui, propriile sentimente pentru acea perioadă. Aceea a fost cea mai importantă perioadă din istoria fotbalului românesc.

Iar pentru a se ajunge la acel nivel era nevoie de o competiție, dusă uneori chiar la extrem. O rivalitate imensă. A fost întâi Craiova, apoi echipa națională, Dinamo, Steaua, apoi a revenit iar Dinamo.

ADVERTISEMENT

„Tatăl meu a vorbit extraordinar despre jucătorii Stelei, despre conducerea Stelei, dar nu mi se pare ok să existe un atac la persoană”

Era Dinamo ajutată de arbitri, cum acuză Victor Pițurcă?

– Eu spun că multe dintre subiectele atinse de tatăl meu în interviul pe care l-a dat, de unde a pornit dezbaterea Steaua – Dinamo, eu le-am trăit și știu bine care au fost emoțiile mele atunci. Cum povestește și tata…

În fotbalul nostru sunt foarte multe atacuri. Când cineva își dă cu părerea și argumentează, alții reacționează atacând persoana respectivă. Nu, domne, ai o părere, spune-o! Dacă nu ești de acord, vino cu argumentele tale, dar nu jigni! Noi ne dăm în cap unul altuia și uite unde suntem… Noi nu construim nimic, noi doar încercăm să distrugem! E realitatea crudă a acestei țări” – Răzvan Lucescu

Altcineva, din tabăra adversă, poate să aibă alte senzații. Dar nu mi se pare ok să existe un atac la persoană. Din punctul meu de vedere, tatăl meu a vorbit extraordinar despre jucătorii Stelei, despre conducerea Stelei, punctând anumite situații care s-au întâmplat și pe care le știm și nu le putem nega. Atât.

ADVERTISEMENT

Dar rămâne perioada cea mai importantă din fotbalul românesc și care, până la urmă, are o contribuție importantă cu ceea ce se întâmplă după 1990 și ajungând la Mondialul american din 1994.

„Cei care atacă sunt oameni nefericiți de viața lor, care încearcă să strice ce realizează altul pentru a se pune pe ei într-o lumină mai bună”

Care e relația ta actuală cu Mutu?

– Una normală. Nu mai contează episodul de la Belgrad, că știu că la el faci referire. Lucrurile au trecut. Toate sunt experiențe și fac parte din viață. Noi, ca oameni, trebuie să învățăm din situațiile prin care trecem, ca antrenor ești obligat să ai astfel de chestii ca să devii mai bun, mai înțelept, să poți lua decizii mai eficiente. Am citit undeva, și mi-a rămas întipărit în minte, că oamenii de mare succes au trecut prin frustrări imense și au reușit pentru că niciodată nu au cedat! Au luat toate aceste frustrări ca pe niște experiențe și au mers mai departe.

Faci referire la cineva anume acum?

– Nu, nu… Să nu se înțeleagă așa ceva… Nu am nimic de reproșat nimănui, nici mie, nu regret nimic din ce am făcut, din ce decizii am luat de-a lungul timpului. Mă deranjează când sunt oameni care atacă la persoană, care folosesc cuvinte urâte și critică non-stop. Ajung la concluzia că cei care fac așa ceva sunt oameni nefericiți de viața lor, de situația lor personală și încearcă să strice ce realizează altul tocmai pentru a se pune pe ei într-o lumină mai bună.

Și precizez, nu fac acum referire la cineva anume, la Mutu, la Pițurcă, la cei de care vorbeam… Cu Adi am avut și momente extraordinare, iar el știe foarte bine ce a greșit și ce a făcut bine în viața lui. De-aia zic că are o experiență deosebită care-l va ajuta în meseria de antrenor.

ADVERTISEMENT