News

Panică în avion, un pasager a deschis uşa în timpul zborului. Mai mulţi călători au suferit atacuri de panică. Video

Incident bizar în timpul unui zbor pe o rută internă din Coreea de Sud. Uşa aronavei a fost deschisă brusc, la aproximativ 200 de metri deasupra solului.
26.05.2023 | 12:42
Panica in avion un pasager a deschis usa in timpul zborului Mai multi calatori au suferit atacuri de panica Video
Uşa unui avion Asiana Airlines a fost deschisă în tipul zborului
ADVERTISEMENT

În timpul unui zbor al companiei aeriene sud-coreene Asiana Airlines, ușa avionului s-a deschis în mijlocul zborului, iar cel puţin nouă pasageri au suferit atacuri de panică. Avionul a trebuit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Daegu.

Vinovatul pentru incident este un bărbat de 30 de ani

O înregistrare video a incidentului arată cum călătorii îngroziţi se ţin strâns de cotierele scaunelor, în timp ce curenţi de aer puternici au cuprins interiorul aeronavei. Avionul, care avea la bord 194 de persoane, decolase cu circa o oră înainte de pe insula Jeju, când uşa s-a deschis brusc, la ora 12.45 (ora 06.45, ora României).

ADVERTISEMENT

Nu este clar ce s-a întâmplat exact, dar uşa avionului a fost deschisă spre finalul zborului, dar un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat la aterizare, existând suspiciunea că el ar fi deschis în mod deliberat uşa avionului.

O înregistrare video făcută de unul dintre pasageri şi distribuită ulterior pe reţelele sociale arată golul din partea laterală a avionului şi vântul care loveşte rândurile de pasageri aşezaţi în apropiere.

ADVERTISEMENT

Bărbatul care ar fi vinovat de incident stătea pe scaunul de urgenţă şi pare să fi deschis uşa când aeronava se afla la aproximativ 210 metri deasupra solului şi la două-trei minute de aterizarea în oraşul aflat la 240 de kilometri sud de Seul.

În total, cu tot cu membrii echipajului, la bordul avionului se aflau 200 de persoane (194 pasageri). Aeronava a fost identificată pe site-ul de urmărire Flightradar 24 ca fiind un Airbus 321, în timp ce expertul în aviaţie Geoffrey Thomas de la Airline Ratings a descris incidentul ca fiind “foarte bizar”.

ADVERTISEMENT

“Din punct de vedere tehnic, nu este posibil să deschizi acele uşi în timpul zborului”, a declarat el pentru CNN. Thomas a spus că viteza de aterizare a unui A321 este de aproximativ 276 km/h, ceea ce înseamnă că pe lângă aeronavă trec curenţi cu această viteză.

Uşa, aflată în spatele aripii aeronavei, s-a deschis în acel curent de aer, a spus el. “Pare neverosimil ca uşa să se deschidă, în primul rând, şi apoi împotriva curentului de aer ar fi imposibil din punct de vedere tehnic, dar într-un fel sau altul s-a întâmplat”, a declarat Thomas.

ADVERTISEMENT

Între pasageri se numărau şi 48 de elevi de şcoală elementară şi gimnaziu care urmau să participe la un eveniment sportiv naţional sămbătă în oraşul Ulsan, aflat în apropiere. “Copiii tremurau şi plângeau”, a spus mama unuia dintre micii sportivi.

ADVERTISEMENT