News

Pasajul suprateran de la intrarea pe Autostrada Soarelui a fost deschis. Robert Negoiță: „Va salva vieți”

Pasajul suprateran de la intrarea pe Autostrada Soarelui, în sectorul 3, a fost inaugurat. Primarul Robert Negoiță spune că acesta „va salva vieți”:
23.06.2023 | 14:17
Pasajul suprateran de la intrarea pe Autostrada Soarelui a fost deschis Robert Negoita Va salva vieti
Pasajul suprateran de la intrarea pe Autostrada Soarelui. Sursa foto: Captură Facebook
ADVERTISEMENT

Pasajul suprateran de la intrarea pe Autostrada Soarelui, în sectorul 3, a fost inaugurat, vineri, 23 iunie. La eveniment au participat premierul Marcel Ciolacu, primarul Robert Negoiță și edilul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Pasajul suprateran de la intrarea pe Autostrada Soarelui, deschis traficului

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a spus că prim-ministrul este invitat special la deschiderea pasajului. De altfel, el a ținut să precizeze că această investiție era foarte așteptată, menționând că noul pasaj „va salva vieți”.

ADVERTISEMENT

Edilul a amintit că în această zonă se produceau, în mod frecvent, accidente rutiere. Totodată, Negoiță spune că deseori se formau blocaje din cauza aglomerației, în special în sezonul estival.

„Multe accidente au fost aici, în această intersecţie, pentru că se venea tare, se vine de pe autostradă (…). Din cauza traficului aici aveam aproape zilnic chiar şi câte două-trei accidente pe zi (…) mii de tone de combustibil erau consumate aici, stând in trafic, erau blocaje”, a transmis primarul Sectorul 3, Robert Negoiță, potrivit Agerpres.

ADVERTISEMENT

Construcția pasajului a început în primavara anului 2022 și a costat până în 8 milioane de euro cu TVA, mai puțin decât valoarea estimată. Podul are o lungime de 344 de metri, potrivit primăriei.

Robert Negoiță: „Primăria Generală blochează tot”

În cadrul evenimentului de inaugurare, primarul sectorului 3 a ținut să precizeze că edilul Capitalei, Nicușor Dan, ar bloca proiectele privind pasajele. Acestea ar ajuta la o fluidizare a traficului.

ADVERTISEMENT

“Primăria Generală cam blochează tot. Aici, la câteva sute de metri, avem depozitate grinzile de pe pasajul de pe Mihai Bravu. Ar fi putut să fie gata, dacă primarul general nu ne-ar fi blocat. Zeci de tone de carbon ajung în aerul pe care-l respirăm, din cauză că primarul general blochează pasajele ce ar fluidiza traficul şi care ar duce la un consum mult mai redus de combustibil şi o poluare mult mai mică”, a adăugat Robert Negoiță, conform sursei citate.

La inaugurarea pasajului a participat și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Edilul a venit cu vești bune în ceea ce privește modernizarea Căii Vitan, care ar urma să aibă loc în curând. De asemenea, despre următoarele proiecte care se vor defășura în sudul Capitalei.

ADVERTISEMENT

„Împreună cu Guvernul am reuşit să generăm un protocol. Până la sfârşitul anului, vom reuşi să scoatem la licitaţie Magistrala M4 metrou Gara de Nord – Gara Progresul, respectiv extinderea magistralei M2 de metrou, de la ultima staţie, Tudor Arghezi, către comuna Berceni. Pentru că sudul Bucureştiului a fost uitat în ultimii 30 de ani, ieri am ridicat în serviciul electronic de achiziţii publice şi o maternitate. Se va construi în curtea Spitalului Sfântul Ioan”, a transmis Daniel Băluță.

 

ADVERTISEMENT