Administrația Națională a Penitenciarelor a decis că este nevoie să se amenajeze curțile de plimbare din interiorul Penitenciarului Jilava, acestea având nevoie de îmbunătățiri. Într-un raport realizat în 2014 de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) se arăta că penitenciarul are 6 curți de plimbare, câte una pentru fiecare secție.
Raportul APADOR-CH mai menționa că fiecare curte de plimbare are amplasată câte o masă cu bancă şi un acoperiș deasupra acesteia. În curțile de plimbare erau instalate şi aparate radio care transmiteau programele în intervalele orare 8:15–11:30 şi 13:30–18:00. La acel moment, în penitenciar se aflau 1.600 de deținuți. Cea mai mare problemă regăsită în Penitenciarul Jilava a fost supraaglomerarea, într-o suprafață de 689 mp destinați efectiv deținerii persoanelor fiind instalate 1792 de paturi.
Astfel, raportul arată că, la data vizitei, fiecărei persoane îi reveneau 0,43 mp spaţiu personal, iar în condițiile ocupării tuturor paturilor i-ar reveni 0,38 mp. În cele mai multe dintre camere, paturile erau amplasate pe trei niveluri, iar spațiul care mai rămânea liber între acestea era folosit pentru culoare de deplasare de la intrarea în cameră spre paturi.
“Spațiul personal exagerat de mic care revine fiecărei persoane, dar și amplasarea paturilor pe trei niveluri contravin normelor recomandate de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii, iar cele două organizații recomandă remedierea de urgență a acestei situații, scoaterea celui de al treilea rând de paturi și amenajarea camerelor astfel încât fiecărei persoane să-i revină spațiu personal de cel puțin 4 mp”, se menționează în raport.
Pe 13 mai 2020, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisarul de Poliție Penitenciară dr. Dan Halchin, i-a transmis Avocatului Poporului, Renate Weber, un document, consultat de FANATIK, în care aducea în discuție fenomenul supraaglomerării la nivelul sistemului penitenciar. La final, acesta a făcut referire și la plângerea unui deținut de la Penitenciarul Jilava, care a reclamat Avocatului Poporului faptul că în interiorul curților de plimbare nu există toalete și apă potabilă.
“Referitor la dotarea curții de plimbare cu grup sanitar-toaletă și sursă de apă potabilă, vă comunicăm faptul că, în prezent, există în derulare proiectul de investiții „Amenajare și dotare curți de plimbare” care implică și dotarea curților de plimbare cu grup sanitar- toaletă și sursă de apă potabilă, investiție care, în momentul de față, se află la faza de contractare servicii de proiectare, faza proiect tehnic și detalii de execuție. A fost întocmit un plan de măsuri cu termene și responsabili, care va fi transmis Penitenciarului București-Jilava, urmând ca acesta să fie pus în aplicare de administrația penitenciarului.”, a mai menționat Dan Halchin.
Pe 12 august 2022, pe platforma achizițiilor publice, e-licitatie.ro, consultată de FANATIK, Penitenciarul Jilava a publicat un anunț de participare simplificat, obiectul achiziției fiind “Amenajare și dotare curți de plimbare- Penitenciar București Jilava”, unde se menționează și valoare contractului, de 1.870.788,44 lei fără TVA.
„Autoritatea contractantă – Penitenciarul Bucuresti Jilava, în calitate de Achizitor, va atribui contractul care are ca obiect execuția lucrarilor la obiectivul de investiții “Amenajare și dotare curți de plimbare- Penitenciar București Jilava”, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Durata de realizare a contractului de execuție lucrări este de maxim 6 luni.”, se scrie în anunț.
“Valoarea estimată a contractului de lucrări de execuție “ amenajare și dotare curți de plimbare – Penitenciar Bucuresti Jilava” s-a determinat în baza Proiectului Tehnic aprobat în cadrul structurilor responsabile de obiectivul de investiții din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Valoarea maximală a contractului este de 1.870.788,44 lei fără TVA din care: Cap.4. Investiția de bază: 1.862.546,50 lei fara TVA – Cap.5. Alte cheltuieli (organizare de șantier): 8.241,94 lei fără TVA”, se mai menționează în anunț.
Un detaliu demn de precizat este apariția unei note în contract: “Dotările nu fac obiectul prezentului contract și nu au fost incluse în valoarea investiției de bază”, se mai arată în anunțul de pe e-licitatie.ro. Nota menționează, așadar, că în prețul contractului nu intră decât amenajarea curților de plimbare, nu și dotările acestora, adică grupurile sanitare cu toaletă și sursă de apă potabilă, care vor face face obiectul altei achiziții.
Contractul a fost semnat pe 30 septembrie 2022, cu două firme, Ala Expert Construct și Santia Partner Construct, valoarea finală a acestuia fiind de 1.870.572.89 lei, adică aproximativ 380.000 de euro. Dacă adăugăm și dotările curților de plimbare, care nu sunt incluse în acest contract, reiese că tot proiectul de la Penitenciarul Jilava va costa peste 500.000 de euro. Conform site-ului penitenciarului, la 1 noiembrie 2022 se aflau 1.026 de deținuți încarcerați la Jilava.