Pep Guardiola este considerat unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului. Acesta a revoluționat fenomenul de pe vremea când a preluat FC Bacelona. Pentru ca apoi să fim martori la o dinastie a succesului pe banca celor de la Manchester City.
Este recunoscut pentru dedicarea pe care o are pentru fiecare detaliu și cum adoră să vină cu lucruri noi în domeniu. Însă , nu de puține ori a fost în centrul unor discuții care-l puneau într-o lumină difuză, în ceea ce privește relațiile cu jucătorii.
Este cunoscut deja momentul în care l-a pus pe bancă pe Zlatan Ibrahimovic, pe vremea când era antrenorul Barcelonei. Pentru ca apoi să-l provoace pe suedez cu un tratament rece și acțiuni difuze.
În acest weekend a venit rândul unui alt fotbalist să ia cuvântul, vizavi de comportamentul tehnicianului de clasă mondială. Joan Cancelo, fostul elev al lui Pep de la City, a ieșit în public cu o furtună de declarații asupra antrenorului spaniol.
Actualul jucător al Barcelonei l-a făcut direct mincinos pe Guardiola. Fotbalistul împrumutat de City s-a declarat nemulțumit de tratamentul pe care clubul englez l-a avut la adresa sa, în timup petrecut pe Etihad.
“Minciuni! Nu am fost un coleg rău, îi puteți întreba pe Ake și Rico. Nu am niciun complex de superioritate sau de inferioritate față de ei, dar asta este părerea antrenorului…
Am fost supărat de acele declarații, pentru că nu sunt adevărate. Cred că Manchester City a fost puțin nerecunoscătoare față de mine spunând acele lucruri, pentru că am fost un jucător foarte important cât timp am jucat acolo”, a declarat Cancelo, conform A Bola.
Joan Cancelo a dat un exemplu pentru profesionalismul său și a amintit momentul în care a fost jefuit în Anglia. În ciuda momentului delicat, Cancelo a ales să joace a doua zi pentru City, timp în care a plecat de lângă familie, la o zi după incident.
“Mereu am fost dedicat clubului și fanilor, am dat totul. Îmi amintesc când am fost jefuit și atacat, iar ziua următoare jucam cu Arsenal pe Emirates. Astea sunt lucruri pe care nu le uiți.
Mi-am lăsat soția și fiica acasă, terifiate. Oamenii își vor aminti ce s-a spus pentru că Mister Guardiola are mai multă putere decât mine atunci când spune ceva, în vreme ce eu prefer să țin pentru mine. Prefer să știu că am spus adevărul, sunt împlinit cu ce am făcut. Sunt o persoană transparentă, nu mint niciodată!”, a punctat fotbalistul.