Pericolul Rusia și dependența de SUA. Ce rezervă 2024 pentru apărarea europeană. UE, un actor al dialogului surzilor?

Chiar dacă de multă vreme Uniunea Europeană are o agendă de apărare, blocul comunitar a avut dificultăți în a îndeplini o condiție esențială: un sentiment de unitate între membrii săi pe probleme de război și pace, uniți de o percepție comună a amenințărilor.

Hotărârea SUA și codeala europenilor

După războiul început de Rusia în Ucraina, chestiunea de a ajuta cu armament națiunea agresată de Vladimir Putin a căpătat deseori accente de tocmeală de obor între cei 27: e prea mult, nu avem, să nu escaladăm, să dea ceilalți, șamd. Răspunsul hotărât al președintelui SUA, Joe Biden, a contrastat cu urnirea înceată a liderilor europeni, bucuroși că, încă o dată, mâna aliatului transatlantic rezolvă ceea ce ei nu fac.

De maniera în care armele și industria apărării parcă ar fi subiect tabu, și asta în cadrul unor țări în care funcționează și prosperă companii de armament de vârf. În cadrul unor țări care au avut de-a lungul secolelor experiența războiului, care le-a modelat istoria, liderii și teritoriile, cu mult înainte chiar ca SUA să devină o națiune. Și, acum, principalul magazin de arme al europenilor.

După Războiul Rece, guvernele europene au lăsat în sertare investițiile în apărare. Timp de aproape trei decenii, europenii s-au amăgit, din incompetență și până la duplicitate, că „pacea mondială” a devenit o certitudine (desi conflicte au reizbucnit, plus amenințarea teroristă).

Digi24.ro

Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize

Iar cum, lorzii occidentali de altădată ai războiului devin o turmă speriată de amenințările unui autocrat infect de la Kremlin. Continuând însă să exporte arme altor autocrați, în loc să se rearmeze pe o singură voce, pentru a deveni o putere reală, pentru a scăpa de a sfârși insignifianți și supuși de cei mai puternici decât ei.

Până când trecutul va bântui Germania?

După războiul din Ucraina, războiul este oficial pe agenda Germaniei. Prevenirea lui, adică, și apărarea țării în timpul acestuia, dacă va avea loc vreodată. Dar într-o națiune bântuită de fantomele trecutului, solicitarea recentă a ministrului Apărării, Boris Pistorius, potrivit căreia germanii ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea unui război real, a fost totuși un șoc.

Din punct de vedere semantic, adjectivul „kriegstüchtig”, lansat pentru prima dată de Pistorius într-un interviu acordat în octombrie postului german de televiziune ZDF, se situează undeva între a deveni „capabil de luptă” și „competent în a face război”, nuanțe care zgârie urechile germanilor.

Dar „kriegstüchtig” face parte acum oficial din orientările minnisterului Apărării pentru viitorul forțelor armate germane. Criticii au luat rapid în vizor termenul, interpretându-l ca fiind belicos sau regretând lipsa unei orientări defensive mai pronunțate. Dar ceea ce a devenit clar este că luptele din Ucraina și din Fâșia Gaza, combinate cu viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, ar putea defini traiectoria apărării UE, indiferent de disputele semantice despre ce este sau nu este un război, scrie Defense News.

Digisport.ro

EXCLUSIV Fiica lui George Copos, performanță de excepție la Linz, în Austria. ” E un fenomen”

O mentalitate militară comună, „foarte îndoielnică”

„Astăzi ne aflăm într-o situație în care trebuie să luăm decizii reale, nu să discutăm despre necesitatea de a lua decizii”, le-a spus Hanno Pevkur, ministrul Apărării din Estonia, colegilor săi la o reuniune din noiembrie la Bruxelles.  În timp ce Uniunea Europeană are de mult timp o agendă de apărare, aceasta s-a luptat să îndeplinească o condiție prealabilă esențială: un sentiment de unitate între membrii săi în ceea ce privește chestiunile legate de război și pace, să fie ținute împreună de o percepție comună a amenințărilor.

Mecanisme precum Fondul european de apărare sau inițiativa de securitate „Cooperare structurată permanentă” în domeniul apărării urmăresc să îmbunătățească cooperarea în domeniul apărării între țările membre, în speranța că anii petrecuți în proiecte de dezvoltare în cooperare stimulează un sentiment de apartenență comună la o apărare europeană.

Dar, în general, ideea că există o mentalitate militară unificată în UE este „foarte îndoielnică”, multe țări considerând că apărarea europeană este în primul rând o problemă a NATO și, prin urmare, a Statelor Unite, a declarat Yannick Queau, directorul grupului de reflecție GRIP, cu sediul la Bruxelles.

În acest sens, a impune un spirit de apărare într-o organizație modelată pentru a maximiza potențialul pe timp de pace ar putea fi, în cele din urmă, un pod prea îndepărtat, au spus alți analiști. „Eterogenitatea nu va face decât să crească”, a declarat Christian Mölling, director adjunct al Institutului de Cercetare al Consiliului German pentru Relații Externe, cu sediul la Berlin. El a indicat o viitoare rundă de extindere a UE, inclusiv a candidatului Ucraina, care ar putea la rândul ei extinde și mai mult obiectivele comune de apărare.

Ce actor al apărării mai este UE?

Structural, blocul comunitar are genele unui administrator instituțional – eficient în reglementarea piețelor sau în rezolvarea crizelor din domeniul sănătății și energiei, dar nu și în organizarea unei apărări comune, potrivit lui Mölling. „S-ar putea să trebuiască să ne luăm adio de la ideea UE ca actor în domeniul apărării”, spune el.

Lucio Caracciolo, editorul publicației italiene de geopolitică Limes, a argumentat că nu are rost să se mai aștepte ca UE să apară ca un actor unit pe scena mondială. „Este imposibil – UE nu este un actor geopolitic; sunt prea multe interese diferite în joc”, a spus el. „În timp ce Țările Baltice, Scandinavia și Polonia sunt ostile Rusiei, Germania va dori să reconstruiască conducta Nord Stream 2 către Rusia în momentul în care va exista o încetare a focului” în Ucraina, a adăugat el.

Franța și Germania vor trebui să arate progrese semnificative în 2024 cu proiectele lor de marcă în domeniul apărării pentru a menține promisiunea că aliații europeni apropiați își pot traduce vorbele în arme – deși ar fi nevoie de aproape două decenii, au spus analiștii.

Paris și Berlin, în impas de coperare

Pe masă se află o a șasea generație de armament aerian numit Future Combat Air System, sau FCAS, și un nou tanc numit Main Ground Combat System (MGCS). Ambele au o istorie încurcată, deoarece liderii de la Berlin și Paris și-au văzut ambițiile politice privind armamentul de ultimă generație, fabricat în Europa de două națiuni fruntașe, blocate de lupte interne industriale.

„Ar fi bine dacă am putea pune capăt acestui lobby de du-te-vino cu privire la continuarea sau nu a proiectului”, a spus Queau, referindu-se la știrile periodice despre faptul că unul sau celălalt partener se gândește să renunțe la proiect. „Trebuie să existe un angajament politic declarat mai clar la un nivel foarte înalt”. Dar fără o astfel de decizie în 2024, „vom rămâne și mai mult în urmă”, a adăugat el.

Tandemul franco-german nu a reușit să facă mare lucru iar războiul Rusiei din Ucraina, în mod paradoxal, a afectat și mai mult eforturile de a avansa cooperarea în domeniul apărării. „Cooperarea franco-germană este în impas de câțiva ani”, a declarat Hélène Masson, cercetător la Fundația pentru Cercetare Strategică cu sediul la Paris. „În același timp, războiul din Ucraina a dus la o cooperare bilaterală și multilaterală mai intensă între țările care împărtășesc provocările de securitate și sprijină Ucraina”, Polonia fiind „deosebit de activă” în construirea unei rețele de parteneri în domeniul apărării și al armamentului.

„Atracția atlantismului”

În plus, membrii UE care doresc să stabilească legături mai strânse cu Marea Britanie, care nu mai face parte din uniune, și cu Statele Unite , sunt deja obișnuiți să construiască un mozaic de inițiative bilaterale și multilaterale în afara canalelor comunitare.

„Atracția atlantismului este predominantă”, a declarat Masson. „Acest mediu face ca parteneriatul franco-german să fie din ce în ce mai greu de susținut”. „Cele două țări sunt partenere, desigur, dar sunt, de asemenea, concurente în numeroase domenii, ceea ce face ca situația să fie mai complexă”, a adăugat ea. „Fiecare dintre ele caută să își consolideze poziția prin cooperare: Franța pe segmentul avioanelor de luptă, Germania în domeniul armamentului terestru”.

După ce s-a sprijinit pe SUA pentru garanții de securitate timp de decenii, Europa ar putea găsi mai puțini prieteni la Washington dacă fostul președinte Donald Trump va fi reales anul viitor și va pune în aplicare izolaționismul și amenințările nesocotite la adresa europenilor. Deși alegerile prezidențiale americane au loc abia pe 5 noiembrie 2024, iar Trump are numeroase probleme juridice care ar putea crea o bătălie dificilă în cursa prezidențială, sondajele îl indică drept prezumtivul candidat republican care îl va înfrunta pe actualul președinte Joe Biden.

Revenirea lui Trump și securitatea europeană

Având în vedere disprețul lui Trump față de NATO, și față de Europa în special, o victorie a fostului magnat ar putea răsturna calculele de securitate ale continentului. Cel care s-a autointitulat „geniu stabil” a amenințat, grosolan și iresponsabil, la summitul Alianței din 2018 de la Bruxelles, că se va retrage din NATO din cauza cheltuielilor europene de apărare rămase în urmă, iar de atunci și-a făcut planuri de a da curs acestei amenințări dacă i se va da ocazia, a relatat Rolling Stone în octombrie.

Între timp, parlamentarii americani au propus în timpul verii o legislație care ar face mai dificilă pentru un președinte retragerea SUA din NATO, fiind necesară o majoritate de două treimi în Senat. Măsura face acum parte din negocierile dintre cele două camere ale Congresului.

Răul spre bine?

În 2018, experții au subliniat că mecanismul de retragere american ar putea avea alt efect: dacă adversarii au motive să creadă că un comandant al forțelor armate ale SUA ar ezita în ceea ce privește angajamentul de asistență reciprocă al NATO, apetitul lor pentru un „aventurism militar”ar crește exponențial. Astfel că unele voci din UE spun că revenirea lui Trump în funcție ar putea fi singurul lucru capabil să catalizeze ambițiile de apărare ale Europei.

Yohann Michel, un analist de cercetare din Berlin, membru al think tank-ului International Institute for Strategic Studies, a declarat că proiectele de apărare de mare anvergură ar putea primi un impuls. „Programul franco-german de luptă FCAS și programul european de tancuri de luptă principale au fost amândouă stimulate de primul mandat al lui Trump și ar putea să se consolideze  dacă acesta revine”, a spus el. „Trump ar face ca UE să se confrunte cu alegeri dificile, dar întrebarea este: va avea mijloacele necesare pentru a face aceste alegeri în condițiile  în care nu avem încă suficientă muniție pentru a aproviziona Ucraina sau pe noi înșine?”.

Gaspard Schnitzler, cercetător la Institutul francez pentru afaceri internaționale și strategice, cu sediul la Paris, este de acord. „Dintr-un punct de vedere cinic”, o realegere a lui Trump ar fi un lucru bun pentru apărarea europeană, țările care nu ar mai putea conta pe ajutorul SUA fiind astfel obligate să consolideze apărarea UE, a spus el.

„Există un tip care ne urmărește de la Moscova”

Dick Zandee, analist în domeniul apărării la Institutul Clingendael, cu sediul la Haga, a declarat că scenariul nu ar avea prea multe avantaje. „Nu sunt sigur că, chiar dacă presiunea este atât de mare, vom putea să ne rezolvăm problemele. Și există un tip care ne urmărește de la Moscova, iar el se va folosi de orice situație pentru a ne testa”, a spus el, referindu-se firește la președintele  Vladimir Putin.

Orchestrarea unei accelerări a producției de muniție – atât pentru Ucraina, cât și pentru membrii UE – ar putea fi cea mai bună speranță a blocului comunitar pentru a-și găsi ritmul de apărare în timp, au declarat analiștii. Deși rata de producție pentru materiale precum proiectilele de artilerie de calibrul 155 mm și de mortier este în urmă, companiile intenționează să își extindă producția, precum și să construiască sau să repornească uzine de producție. Se așteaptă ca acest proces să dureze ani de zile, dar cel puțin lista cu ce este de făcut este clar definită, potrivit experților.

„Muniția este într-adevăr o constrângere cheie pentru multe dintre armatele europene”, a declarat Ed Arnold, cercetător pentru securitate europeană la Royal United Services Institute din Londra. „Pur și simplu nu avem suficientă muniție. Așa că uitați de utilizarea finală, pentru ce misiuni și ce vrem să facem cu ea. Trebuie să existe mai întâi pe rafturi. Acest lucru este destul de costisitor inițial, pentru a redeschide liniile de producție. Dar nu există o alternativă reală”, a adăugat el.

Cantitatea, noua strategie

Estimările din Europa variază în ceea ce privește numărul de ani de care ar avea nevoie Rusia pentru a-și reconstitui forțele după încheierea războiului din Ucraina. În timp ce serviciile de informații estoniene estimează patru ani, Arnold se așteaptă ca acest lucru să dureze cel puțin un deceniu. „Deci europenii ar avea ceva timp, dar având în vedere cât de mult durează toate aceste lucruri, nu este de fapt mult”, a spus el. O estimare a Consiliului German pentru Relații Externe estimează că orizontul de timp se situează undeva între șase și zece ani.

Potrivit lui Mölling, guvernele europene ar trebui să acorde prioritate producției de echipamente testate și verificate, în detrimentul unor programe cu un grad ridicat de dezvoltare. Stocarea în masă, a spus el, este noul etalon pentru descurajare. Dar rămân blocaje. De exemplu, întreaga industrie se confruntă cu un deficit de materii prime și de componente, sectorul aeronautic european trebuind să înlocuiască Rusia ca furnizor a 40% din titanul său, potrivit analistului francez Schnitzler.

O strategie a UE pentru industria de apărare, programată inițial pentru luna noiembrie, a fost amânată pentru primul trimestru al anului 2024, „dar a fost amânată pentru un motiv întemeiat”, a spus Schnitzler. Comisia Europeană va folosi acest timp pentru consultări cu statele membre, industria și grupurile de reflecție pentru a ajunge la o propunere de consens, a explicat el.

Pe fondul urgenței strategice, procesul este încă încetinit de chestiuni politice. „Comisia merge ca pe ouă, deoarece unele state membre consideră că își depășește competențele”, a spus Schnitzler.