Sport

Petrolul – FC Hermannstadt 0-0, în etapa 10 din SuperLiga. Sibienii, doar remiză cu om în plus din minutul 6

Petrolul și Hermannstadt au remizat, scor 0-0, în etapa cu numărul 10 din SuperLiga. Sibienii au evoluat în superioritate numerică din startul partidei.
24.09.2023 | 20:11
Petrolul  FC Hermannstadt 00 in etapa 10 din SuperLiga Sibienii doar remiza cu om in plus din minutul 6
Petrolul și Hermannstadt au remizat fără goluri în etapa cu numărul 10 din SuperLiga. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT
24-09-2023
14:37

Petrolul - Hermannstadt 0-0

FINAL DE MECI. Petrolul și Hermannstadt s-au anihilat reciproc în meciul de pe Stadionul „Ilie Oană”. Deși au evoluat în superioritate numerică din startul partidei, sibienii se întorc doar cu un punct de la Ploiești. 

Clasament SuperLiga

Min. 81: Hermannstadt, ocazie mare. Reluarea lui Gabi Iancu trece puțin peste poartă.

Min. 47: Alhassan, intrat după pauză, înscrie. Reușita este analizată după intervenția VAR pentru un henț în construcția fazei.

Min. 45+3: Finalul primei reprize.

Min. 45+2: Ce ratare! Roman II ratează șansa de a deschide scorul. Un balon trimis din corner este respins de defensiva lui Hermannstadt, dar Jair driblează în careu și îl servește pe Roman în fața porții, care ratează incredibil.

Min. 40: Musi este aproape de gol. Șutul lui trece puțin pe lângă poartă.

Min. 33: Neguț este aproape de gol, dar ratează o șansă bună.

Min. 30: Butean trage de la distanță, dar Zima respinge în corner.

Min. 6: Panică la Ploiești. Valentin Țicu îl faultează dur pe Dragoș Iancu și primește cartonașul roșu. Fotbalistul lui Hermannstadt va fi transferat la spital. (Detalii aici)Petrolul Hermannstadt

Accidentare groaznică în Petrolul – Hermannstadt. Foto: sportpictures.eu

Min. 1: A început meciul.

Petrolul: Zima – Doua, Papp, Meijers – Hanca, Seto, Jair, Țicu – Musi, M. Roman II, Grozav. Rezerve: Eșanu, Dumitriu, Pedro, Garutti, Diomande, Jefferson, Rădulescu, Mitrov, I. Răducan. Antrenor: Florin Pîrvu. 

Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, I. Stoica, Etienne – Murgia, Sota, P. Iancu – Neguț, Paraschiv, Balaure. Rezerve: Muțiu, Bejan, Alhassan, Biceanu, Oroian, Băbuț, Jipa, Fonseca, G. Iancu. Antrenor: Marius Măldărășanu. 

Meciul Petrolul – FC Hermannstadt are loc duminică, 24 septembrie, cu începere de la ora 18:15, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, în etapa a 10-a din SuperLiga. Sibienii vin după un rezultat foarte bună etapa trecută, 2-2 pe teren propriu cu FCSB în timp ce Petrolul a pierdut cu 1-0 la Cluj, cu CFR, dar după ce a fost văduvită de acordarea cel puțin a unui penalty.

Unde se joacă meciul Petrolul – FC Hermannstadt

Confruntarea Petrolul – FC Hermannstadt se desfășoară duminică, 24 septembrie, de la ora 18:15, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, în etapa a 10-a din SuperLiga. Se anunță un joc foarte echilibrat, pentru că ambii tehnicieni, Florin Pârvu și Marius Măldărășanu, pun mare preț pe disciplina tactică.

ADVERTISEMENT

Sunt două echipe care joacă bine, au evoluții constante și pun mari probleme oricărui adversar. Deși FC Hermannstadt nu este nume de top sunt argumente ca în tribune să ia loc minim 4-5000 de spectatori, cu preponderență fanii prahoveni. Însuși Florin Pârvu a avertizat că va fi un meci greu, asemănător celui cu Oțelul Galați, în care lupii galbeni au avut 2-0, dar s-a terminat 2-2.

Cine transmite la TV partida Petrolul – FC Hermannstadt

Partida Petrolul – FC Hermannstadt se joacă duminică, 24 septembrie, de la ora 18:15, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, în etapa a 10-a din SuperLiga și va fi transmisă în direct pe micile ecrane pe posturile Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 2. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Ploiești duminică, 24 septembrie, va fi în continuare o vreme foarte frumoasă,vara parcă refuzând să plece și încă multe zile de acum înainte. Așadar, cer senin toată ziua, fără pericol de ploaie, maxima zilei ajunge la ora amiezii la 31 de grade, probabil în jur de 28 de grade. Arbitrul partidei este Marian Barbu din Făgăraș.

Ce absențe sunt în întâlnirea Petrolul – FC Hermannstadt

Petrolul are doar veșnica problemă a absenței fundașului Marian Huja, jucător care trece pe undeva prin calvarul lui Ionuț Panțâru de la FCSB. În rest antrenorul Florin Pârvu are la dispoziție întregul lot, problema fiind vârful care să îl poatâ înlocui foarte bine pe nigerianul Irobiso, plecat în Arabia Saudită.

ADVERTISEMENT

La FC Hermannstadt lucrurile sunt perfecte în privința lotului, Măldărășanu fiind în situația de a putea schița formula de start fără nici un fel de improvizație. Surprinde faptul că deși are la activ multe meciuri în Serie A și destule la Lazio, italianul Alessandro Murgia încă nu a devenit un punct fix în echipa Sibiului.

Cote la pariuri la jocul Petrolul – FC Hermannstadt

Greu meci și pentru casele de pariuri este acest Petrolul – FC Hermannstadt. Pentru că realmente este foarte echilibrat și cotele o arată din plin. Gazdele au 2,65 la victorie, oaspeții au 2,75. Șansă dublă 1X are cotă de 1,40, șansă dublă X2 cotă de 1,45. Gol marcat Petrolul ajunge la 1.35 și la fel reușita Sibiului.

ADVERTISEMENT

În acest an cele două echipei s-au mai întâlnit deja de două ori pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. În februarie, în sezonul regulat Jair și Irobiso au marcat încă din primele 45 de minute și a fost 2-0 pentru Petrolul. În mai, în play-out, situația s-a schimbat și oaspeții au marcat odată, în a doua repriză, prin Paraschiv și și-au luat revanșa.

 

 

ADVERTISEMENT