Există o plantă care face minuni în ritualurile de înfrumusețare. Cleopatra, ultima regină a Egiptului, o folosea și ea, atât pe păr, cât și pe față. Și se pare că efectele ei erau cu adevărat speciale.
Planta folosită de Cleopatra în ritualurile de înfrumusețare poate părea străină acum. La acea vreme însă, era extrem de apreciată. Și să nu uităm și faptul că ultima regină a Egiptului era considerată o femeie extrem de frumoasă.
Evident, aceasta era atentă și la aspectul ei fizic. Iar planta despre care vorbim în continuare nu lipsea din ritualurile ei de înfrumusețare. Este vorba despre negrilică.
Această plantă are proprietăți antioxidante. Asta o confirmă chiar unui studiu publicat în revista „Phytotherapy Research”. Mai mult de atât, inclusiv Hipocrate, considerat părintele medicinei, recunoștea puterile uimitoare ale acestei plante.
Nigella sativa, sau negrilica, era folosită în tratarea afecțiunilor hepatice. Aceeași plantă minune în ritualurile de înfrumusețare era utilizată și pentru tratarea dezechilibrelor metabolice.
Cleopatra folosea însă uleiul făcut din această plantă pentru față, dar și pentru păr. Iar cum aspectul ei era unul impecabil, cel mai probabil, negrilica își făcea treaba destul de bine.
Ce alte beneficii mai are această plantă? Studiile arată că poate să trateze afecțiunile inflamatorii precum reumatismul, astmul, dar și bronșitele. Mai mult de atât, semințele ei ajută la tratarea infecțiilor, a alergiilor, dar și a bolilor cronice.
Iar lista cu beneficii nu se termină doar aici. Negrilica are de asemenea efecte benefice asupra sistemului nervos central, dar și a creierului. Ea era folosită, dincolo de beneficiile interne, și în bucătăria tradițională, având un gust amărui și iute.
Deși are beneficii uimitoare, planta trebuie consumată însă cu moderație. Dozele mari de semințe pot fi toxice pentru organism. Tocmai din acest motiv, e nevoie și de opinia unui medic înainte de consum. Totodată, planta nu e recomandată nici copiilor și nici femeilor însărcinată.