Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Poate FCSB să ajungă în grupele europene fără Florinel Coman și Darius Olaru? Anunțul care le dă fiori fanilor

FCSB a câștigat meciul cu CFR Cluj, scor 1-0, meci ce s-a disputat în cadrul etapei a 4-a din play-off-ului din Superligă.
14.04.2024 | 23:57
Poate FCSB sa ajunga in grupele europene fara Florinel Coman si Darius Olaru Anuntul care le da fiori fanilor
Poate FCSB să ajungă în grupele europene fără Florinel Coman și Darius Olaru? Specialiștii FANATIK au dat verdictul: „O să fie foarte complicat”. Sursa foto: Fanatik.ro
ADVERTISEMENT

Înaintea meciului cu CFR Cluj, meci câștigat de FCSB cu scorul de 1-0, Gigi Becali a anunțat la FANATIK SUPERLIGAFlorinel Coman va pleca de la formația din București la finalul sezonului.

Mihai Stoichiță: „O să fie foarte greu pentru FCSB să-i găsească înlocuitor”

Invitat în platoul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Mihai Stoichiță a declarat că FCSB trebuie să aducă un fotbalist care să fie cel puțin de nivelul lui Florinel Coman pentru a spera la cupele europene.

ADVERTISEMENT

„E greu să-l compari pe Florinel cu un jucător cum este Denis Drăguș, care are nu știu câte campionate în spate prin străinătate. S-a maturizat, este cu totul altceva acum. El nu vine după poziția unui om care să-și câștige locul, el vine după poziția unui om care confirmă încrederea primită.

O să fie foarte greu pentru FCSB să-i găsească înlocuitor lui Coman, este puțin probabil ca Denis Drăguș să vină la FCSB. Ce știm sigur este că Florinel pleacă și ce trebuie să știm sigur este că trebuie să aducă un jucător cel puțin la fel de valoros pentru a spera la cupele europene”, a declarat Mihai Stoichiță la FANATIK SUPELIGA pe Prima Sport 1.

ADVERTISEMENT

Poate FCSB să ajungă în grupele europene fără Florinel Coman și Darius Olaru? Viorel Moldovan a dat verdictul: „O să fie foarte complicat”

Întrebat în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA dacă FCSB poate să ajungă în grupele europene fără Florinel Coman și Darius Olaru, oamenii care au dus greul pentru ,probabil, viitoarea campioană a României, Viorel Moldovan a declarat ca va fi foarte greu pentru formația lui Gigi Becali dacă nu va aduce un înlocuitor pe măsură.

„Nu știu dacă FCSB va aduce un jucător în locul lui Coman, o să joace Tavi (n.r – Octavian Popescu) acolo, până și Gigi Becali a recunoscut asta. O să fie greu pentru FCSB fără Florinel Coman.

ADVERTISEMENT

El și cu Olaru, pentru mine, au fost cei mai importanți oameni pentru FCSB și lor li se datorează titlul. O să fie complicat pentru FCSB să prindă grupele europene fără ei doi.

Ei sunt jucători care nu pot fi înlocuiți decât de jucători care au un nivel asemănător, sau chiar mai bun. E foarte complicat când îți pierzi jucătorii importanți”, a declarat Viorel Moldovan la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Florinel Coman va pleca în vară la Al Duhail, echipa din Qatar. Jucătorul lui FCSB urmează să încaseze un salariu de aproximativ 8 milioane de euro în cei 4 ani pe care urmează să-i petreacă în zona golfului.

ADVERTISEMENT