Mai mult decât atât, ambele goluri marcate de Marseille au venit în urma gafelor sale, iar toate momentele nefaste ale portarului portughezilor au venit într-un interval de 23 de minute.
Adan, portarul lui Sporting a avut 23 de minute de coșmar la meciul cu Marseille, deși portughezii începuseră perfect partida, Trincao deschizând scorul la doar 52 de secunde de la startul meciului.
Prima gafă a lui Adan a venit în minutul 14, când a vrut să degajeze o minge, însă Alexis Sanchez s-a îndreptat spre el și a sărit în momentul degajării, mingea lovind-ul pe starul lui OM, care a intrat în poartă.
Trei minute mai târziu, Adan a degajat greșit o minge, care a ajuns direct la Guendouzi, acesta i-a pasat lui Jonathan Clauss, care nu a stat mult pe gânduri și i-a centrat lui Amine Harit, care a făcut 2-1 cu o lovitură perfectă de cap.
„Chinul” lui Adan s-a terminat în minutul 23, când a ieșit aiurea din careu, respingând o minge cu mână, moment în care arbitrul i-a acordat direct cartonașul roșu.
Totuși, ghinionul a continuat pentru Sporting, Franco Israel, portarul care l-a înlocuit pe Adan a ieșit greșit la un corner, iar Leandro Balerdi a trimis lejer cu capul în poartă, fiind de altfel și primul său gol din carieră în Champions League.
VEZI VIDEO CU FAZELE
Partida dintre Marseille și Sporting a început cu 20 de minute mai târziu față de cum fusese programată, după ce portughezii au întârziat din cauza traficului.
Pe lângă cele 20 de minute întârziere, partida a mai avut și un minut de reculegere în memoria victimelor de la meciul din Indonezia, unul dintre cele mai oribile momente petrecute în istoria fotbalului.
„E incredibil așa ceva. E Champions League. De ce ați mai stat 10 minute degeaba?”, a spus Igor Tudor, antrenorul lui OM, când a văzut staff-ul lui Sporting.