Life

Povestea Surorilor Osoianu, a căror muzica e cântată de Jay-Z și Kanye West: „Din spectacole nu se fac bani”

Surorile Osoianu și-au dedicat viața muzicii, au cântat ani întregi fără bani, iar acum vocile lor se aud pe coloana sonoră a filmului Black Adam.
04.12.2022 | 11:15
Povestea Surorilor Osoianu a caror muzica e cantata de JayZ si Kanye West Din spectacole nu se fac bani
Surorile Osoianu și-au spus povestea. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Surorile Osoianu vin de peste Prut, dar sunt convinse că România și Moldova sunt una și aceeași țară. Cântă de când se știu și mulți ani au făcut-o fără bani. Au urcat pe scenă alături de Subcarpați și Irina Rimes, dar muzica lor se aude și peste hotare. În spatele succesului, însă, se ascund sacrificii mari și o dramă pe care au luat-o ca atare.

Cine sunt și de unde vin Surorile Osoianu. Drama care le-a marcat familia și sacrificiile pentru carieră

Surorile Osoianu, mai exact, Ileana, Iulia, Valentina, Romelia și Maria vin din satul Horești, din Republica Moldova. Deși au copilărit peste Prut, au crescut cu slujbele din bisericile românești. Din casa părintească, situată pe o colină, ele vedeau satele din țara noastră, lucru de care se mai minunează și astăzi.

ADVERTISEMENT

Mihai Morar le-a avut invitate în podcast-ul Fain și Simplu, într-un episod special lansat chiar de Ziua Națională. Nu întâmplător a fost aleasă data, căci cele cinci surori consideră România și Moldova același hotar, iar prin muzica lor își doresc să păstreze folclorul viu și să-i unească pe cei care le ascultă.

Talentul l-au moștenit de la părinți și își amintesc că atunci când aveau oaspeți, le ofereau acestora adevărate spectacole. Toate cinci au urmat cursurile școlii de muzică, la îndrumarea tatălui cu „voce de tenor” care, de altfel, era și profesor.

ADVERTISEMENT

„Poate că ei n-au făcut ce au vrut și prin noi au realizat visul lor. Noi am avut cei mai minunați părinți din lume. Nu ne-a lipsit nimic. Am crescut și credeam că părinții noștri nu se ceartă”, au povestit Surorile Osoianu.

Jay-Z și Kanye West le cântă muzica: „Nici până în ziua de astăzi nu suntem sigure”

În România, au devenit cunoscute în rândul tinerilor după ce au avut colaborări cu trupa Subcarpați și cu Irina Rimes, dar vocile Surorilor Osoianu se aud și în străinătate.

ADVERTISEMENT

Un fragment al piesei Lupii lui Calancea, apare în piesa Murder to Excellence, coloana sonoră a filmului Black Adam, cântată de Jay-Z și fostul soț al lui Kim Kardashian. Totuși, artistelor nu le vine încă se creadă.

„Toată lumea vorbește, dar noi nici până în ziua de astăzi nu suntem sigure dacă suntem noi. Trebuie să mai vedem. Toată lumea comentează cu surorile cântă și acolo”, au recunoscut Surorile Osoianu.

ADVERTISEMENT

De altfel, pentru PlayStation și apariția jocului The last of us, Surorile Osoianu au adaptat în stilul lor și cântă piesa Prigoarea umbrei morții.

„A fost o melodie tradusă în română și noi am făcut o adaptare folclorică ca să fie ceva mai pe potriva noastră. De fapt, e originalul, dar un pic l-am adaptat la stilul popular. Am folosit instrumente, și vioara și cobza și fluierul. Și cred că a ieșit ceva frumos”, au relatat Surorile Osoianu.

Surorile Osoianu, îngeri păzitori pentru fratele lor: „El trăiește cu bucuria noastră”

Pentru a-și crea repertoriul actual, a fost nevoie de multă muncă. Surorile Osoianu au umblat din casă în casă și au ascultat cântecele bătrânilor.

„Am început să facem expediții folclorice, să colindăm satele și să adunăm comoara folclorului. Mergeam cu caiețelul și cu casetofonul din casă în casă și așa ne-am selectat repertoriul pe care-l avem acum”, și-au amintit Surorile Osoianu.

Pe lângă arta lor, cele cinci surori mai au o responsabilitate. Fratele lor mai mic, singurul băiat din familie a rămas în grija lor după moartea mamei. Alexandru are probleme grave de sănătate și pentru el, Ileana, Iulia, Valentina, Romelia, Maria sunt îngeri păzitori.

„El nu se simte bine la bloc și am fost nevoite să cumpărăm o căsuță, micuță, cu ogradă, nu departe de noi. Se simte foarte bine alături de noi. În ultimul timp nu vede, aude mai greu, dar dacă ne apropiem de el, ne simte. Cred că el trăiește cu bucuria noastră.

Dacă venim de undeva, așteaptă cu nerăbdare să-i povestim tot, cum am cântat. Și primul lucru pe care-l facem după ce am cântat e să-i povestim care mai e situația în țară și ce se mai aude cu războiul din Ucraina”, au dezvăluit Surorile Osoianu.

Surorile Osoianu, martore la moartea mamei lor: „A adormit privind poza de pe perete”

De altfel, atunci când s-a stins din viață, cea care le-a adus pe lume le-a spus Surorilor Osoianu că cel mai mult regretă faptul că ele vor fi nevoite să-l îngrijească pe Alexandru. Femeia și-a dat ultima suflare privind fotografia fiicelor sale.

„Ea privit mult fotografia aceea, noi eram toate în alb și ea ochii i-a ațintit înspre fotografia asta. Noi plângeam și Iulia a zis că mama nu poate să-și ia rămas bun, nu poate să plece, se chinuie.

Și a adormit privind poza de pe perete și s-a dus liniștită. Fratele era în camera de alăturea, din care ea îl privea tot timpul, în oglindă. Era la pat. Credem că ea acum se bucură pentru noi”, au povestit artistele.

Surorile Osoianu au renunțat la studii pentru a cânta împreună

Acum, Surorile Osoianu, printr-o coincidență, au ajuns să locuiască în același bloc, dar când și-au început cariera, au fost nevoite să facă multe sacrificii pentru a cânta împreună.

„Am făcut unele sacrificii ca să cântăm împreună. Am lăsat studiile. Fetele finisaseră studiile și Valentina era la Lipcani, în nordul Republicii, la Școala Pedagogică, preda acordeonul. Am fost exmatriculată pentru că nu m-au lăsat să mă transfer la Chișinău. Fetele erau deja acolo și trebuia să fac naveta. Trebuia numai să aduc documentele din Bălți și nu mi-au dat voie și am lăsat anul acela, am pierdut un an.

(…) E lucrarea lui Dumnezeu că locuim toate la o scară. Și am tras la sorți, nu când ne-am cumpărat. Noi am plătit, casele noastre sunt toate cumpărate de noi, dar când am tras atunci la sorți, am nimerit toate la o scară. Erau șapte scări, se dădeau în exploatare primele două, dar s-au tras la toate apartamentele. Erau 300 de apartamente”, au declarat Surorile Osoianu.

În ciuda efortului, Surorile Osoianu au ajuns să obțină bani din munca lor abia după 20 de ani și chiar și în prezent își câștigă traiul din evenimente private, dar și din celelalte activități la care nu au renunțat.

„Din spectacole la noi nu prea se fac bani, dar din evenimente private, nunți, cumetrii. Noi spunem că mama ne ajută de sus. Nu suntem artiștii cei mai scumpi, dar ne mulțumim cu atâta. Peste 20 de ani am cântat fără remunerare. Nu am făcut-o pentru bani. Am făcut din suflet. Noi și acuma lucrăm. Lucram și în 3-4 locuri de muncă”, au completat Surorile Osoianu.

ADVERTISEMENT