Sport

Povestea transferului lui Bornescu de la Craiova la Rapid: “Am dat bani din buzunar”

Mircea Bornescu a făcut sacrificii financiare mari pentru a ajunge la Rapid. Fostul portar a plătit din buzunarul lui pentru a putea apăra pe Giulești.
14.11.2023 | 16:47
Povestea transferului lui Bornescu de la Craiova la Rapid Am dat bani din buzunar
Povestea transferului lui Bornescu de la Craiova la Rapid: "Am dat bani din buzunar". FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Mircea Bornescu are sufletul împărțit în două. Pe de o parte, Bornescu este oltean, dar în același timp, Rapid reprezintă echipa lui de suflet. Din fericire pentru el, a reușit să joace pentru ambele formații. Ba mai mult, pentru a se transfera la Rapid, Bornescu a sacrificat o parte din banii câștigați.

Bornescu a jucat atât pentru Rapid, cât și pentru Craiova

“La mine în familie, de exemplu, mama mea e olteancă. Mama mea a ținut cu Craiova până la moarte. Ea a crescut cu Craiova Maxima. Viața a făcut în așa fel încât să… și mă bucur din tot sufletul că am putut să-i mulțumesc pe amândoi.

ADVERTISEMENT

A fost cel mai frumos lucru. Când jucam la Craiova era mama super fericită și în momentul în care am semnat cu Rapid era tata super fericit. Îți dai seama. Conflicte în familie nu au fost niciodată.

Părinții se bucurau oriunde eram, dar în momentul în care ajungi la echipa favorită ce poate să fie mai frumos, la ce mai poți visa. Îmi doream să ajung la Rapid, atunci în perioada când m-am transferat la echipă, ce discuții au fost, cum am ajuns la echipă.

ADVERTISEMENT

Nae Manea a dormit o noapte cu banii sub pernă, banii de transfer. S-au făcut niște sacrificii din toate părțile. Eu după ce am plecat de la Craiova am avut ofertă și de la Steaua și de la Dinamo”, a declarat Mircea Bornescu.

Rapid se poate lăuda cu o listă lungă de portari valoroși

Rapid a avut o istorie de portari valoroși care au apărat pe Giulești. În prezent, poarta echipei este asigurată de către Horațiu Moldovan. În vârstă de 25 de ani, Moldovan se pregătește alături de tricolori pentru dubla de foc cu Israel și Elveția.

ADVERTISEMENT

“Suporterii pe care îi știam și pe care îi cunosc de mic mi-au spus că eu nu am ce să caut la Dinamo și că nu am ce să caut la Steaua, că locul meu e aici, că aici sunt acasă. Nu am avut mari discuții, am fost foarte aproape să merg la Dinamo.

Erau discuții mult prea lungi între Copos și Mititelu, între cluburi. Eu mă judecam cu Craiova pentru niște bani, nu puteam să mă antrenez nici cu Rapid, nici cu Craiova. A fost o situație total neplăcută pentru mine.

ADVERTISEMENT

O să o spun acum că suntem între rapidiști. S-a plătit o sumă de bani pentru mine, însă, înțelegerea a fost pe o altă sumă mai mare pe care am acoperit-o eu din buzunarul meu. Mi-am dorit foarte mult, am văzut bucuria tatălui meu când s-a pus problema să vin la Rapid și nu a mai contat. Am și renunțat și am și dat.

A fost o sumă destul de importantă. Nu am regretat nicio clipă, cu toate lucrurile care s-au întâmplat apoi. Suporterii au fost mereu alături de mine. Am avut și momente mai puțin plăcute dar nu am regretat niciodată că am semnat cu Rapid”, a completat Mircea Bornescu.

„Suflet de rapidist” este în direct și exclusiv pe FANATIK.RO, în fiecare miercuri, începând cu ora 13:30. Dacă ați ratat emisiunea, puteți viziona în premieră înregistrarea ulterior pe paginile de Facebook și YouTube, în fiecare joi, de la 10:30.

Bornescu a dat bani de la el pentru a ajunge la Rapid

ADVERTISEMENT
Anul 2023, cel mai călduros an din istorie. Avertismentul specialiştilor: temperaturile vor continua...
Anul 2023, cel mai călduros an din istorie. Avertismentul specialiştilor: temperaturile vor continua să crească în urma încălzirii globale
Ce lovitură pentru Real Madrid! Florentino Perez l-a convins pe celebrul antrenor și...
Ce lovitură pentru Real Madrid! Florentino Perez l-a convins pe celebrul antrenor și au bătut palma
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se...
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se stabilească sportiva din Constanța
Cum se menţine Gigi Becali într-o formă excelentă la 65 de ani. Alimentul...
Cum se menţine Gigi Becali într-o formă excelentă la 65 de ani. Alimentul pe care-l mănâncă absolut în fiecare zi de ani de zile
Caz șocant în Olt. Un bărbat a fost decapitat, iar capul i-a fost...
Caz șocant în Olt. Un bărbat a fost decapitat, iar capul i-a fost aruncat la WC
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca...
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca nu este casatorit, dar in 2013, din senin o tanara spunea ca ii este fiica si ca vrea sa faca test de paternitate. Ce s-a aflat acum despre ea
RUSIA CUTREMURĂ direct România! Lovitură ISTORICĂ de la Moscova
RUSIA CUTREMURĂ direct România! Lovitură ISTORICĂ de la Moscova
Românii nu mai vor să muncească în străinătate, nici măcar temporar
Românii nu mai vor să muncească în străinătate, nici măcar temporar
S-A DECIS! Mai puțină muncă pentru români. Legea a fost publicată în Monitorul...
S-A DECIS! Mai puțină muncă pentru români. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
Scandal monstruos între Maria Ilioiu și Bianca Giurcă de la Insula Iubirii: ”Ești...
Scandal monstruos între Maria Ilioiu și Bianca Giurcă de la Insula Iubirii: ”Ești fake din cap și până-n picioare. M-ai copiat. Dacă te prind îți rup părul ăla...”
INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala...
INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala Laminor. Se fac blocuri lângă mallul de 133 de milioane de euro al lui Robert Negoiță
Zodia care va trăi un miracol divin înainte de Crăciun. Toată viața i...
Zodia care va trăi un miracol divin înainte de Crăciun. Toată viața i se va schimba complet
E mereu zi! Care e locul de pe Terra unde soarele nu apune...
E mereu zi! Care e locul de pe Terra unde soarele nu apune niciodată? Cum arată 24 de ore în 30 de secunde!