Continuă dușul rece oferit de Austria României. După ce, în urmă cu trei zile, autoritățile române de la București, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu, anunțau un acord cu Viena pentru aderarea României la spațiul Schengen, în primă fază doar cu aeroporturile și cu porturile, acum austriecii spun că discuțiile continuă și pe aceste teme, punând noi condiții.
Ministerul de Interne de la Viena spune că aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen cu aeroporturile, „Schengen Air”, va însemna că cetățenii români nu vor mai fi nevoiți să zboare spre Europa prin terminalele străine și că pașapoartele lor vor fi verificate de către companiile aeriene la poartă, ca de obicei.
Potrivit unui răspuns al ministerului de la Viena, citat de Știrile ProTV, negocierile pentru aderarea țării noastre nu s-au încheiat, Austria punând mai multe condiții României și Bulgariei. Este vorba de necesitatea întăririi controalelor la frontierele terestre și de creșterea operațiunilor Frontex în Bulgaria și bani de la Comisia Europeană pentru o protecție robustă a frontierelor externe.
La aceste două condiții se adaugă solicitarea ca România și Bulgaria să accepte solicitanții de azil, în special din Afganistan și Siria. De asemenea, Ministerul de Interne austriac a precizat că negocierile se poartă doar privind aceste aspecte, neexistând negocieri privind o aderare terestră. „Nu există negocieri privind aderarea la „Schengen Land” și, prin urmare, nu există o dată”, a transmis Ministerul de Interne de la Viena.
De altfel, presa de la Viena a scris zilele trecute, după ce Sofia și Bucureștiul au anunțat un acord pentru aderarea celor două țări la Schengen cu aeroporturile și porturile că Ministerul de Interne austriac „nu vrea să aibă nimic de-a face cu asta”, și că negocierile sunt departe de a se fi încheiat.
În data de 27 decembrie, autoritățile de la București, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu, au anunțat că în 2024 România va intra în spațiul Schengen cu aeroporturile și porturile, cel puțin în primă fază, urmând ca negocierile pentru o aderare terestră să continue anul viitor.
„După 13 ani, în sfârșit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privință! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Implicit, Portul Constanța își va crește exponențial importanța”, a anunțat Marcel Ciolacu, care promitea că negocierile pentru aderarea completă vor continua în 2024.
O poziție similară a avut atât ministrul de interne Cătălin Predoiu cât și autoritățile de la Sofia. În ziua următoare, autoritățile de la Viena au ținut însă să sublinieze că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen, neexistând un calendar de implementare.
După reacția Vienei, opoziția i-a cerut demisia premierului Marcel Ciolacu. Senatorul AUR Claudiu Târziu a spus că liderul PSD i-a mințit pe români privind aderarea la Schengen. „Austriecii nu se dezmint, de fapt se opun integrării României în spaţiul Schengen, iar acceptarea deschiderii spaţiului maritim şi aerian european pentru România este condiţionată, aberant, de primirea în România a migranţilor ilegali din Siria şi Afganistan.
Aceste noi condiţii sunt dincolo de orice normă europeană care priveşte spaţiul Schengen, dar, mai ales, sunt umilitoare pentru România. Dacă aceasta este ‘flexibilitatea Austriei’ pe care a anunţat-o cu mare bucurie premierul Marcel Ciolacu în relaţia cu România, atunci îl îndemn pe Marcel Ciolacu, cu aceeaşi responsabilitate şi seriozitate, să demisioneze din funcţia de prim ministru după ce îşi va fi cerut scuze că şi-a bătut joc de români”, a transmis liderul AUR.