Fotbal intern

Primarul Craiovei: „Universitatea are șanse mari la campionat!” Ce spune despre posibilitatea ca FCU să joace pe „Ion Oblemenco”

04.06.2020 | 17:38
Primarul Craiovei Universitatea are sanse mari la campionat Ce spune despre posibilitatea ca FCU sa joace pe Ion Oblemenco
ADVERTISEMENT

Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova, a făcut joi o vizită la stadionul „Ion Oblemenco” pentru a vedea calitatea gazonului. Acesta a vorbit despre șansele Universității la campionat, dar și despre o eventuală decizie ca FC U Craiova, echipa lui Adrian Mititelu, să fie lăsată să evolueze pe arena modernă a Băniei.

Mihail Genoiu consideră că Universitatea Craiova poate să câștige campionatul, chiar dacă fanii vor lipsi de pe stadion

Opt zile mai sunt până când Cristiano Bergodi își va face debutul oficial ca antrenor al Universității Craiova. Adversarul este ocupanta locului 5, FC Botoșani, iar Mihail Genoiu crede că „juveții” pot câștiga titlul după 29 de ani de așteptare: „Gazonul de la stadion este pregătit să găzduiască partide, toată Craiova așteaptă cu nerăbdare reînceperea campionatului.

ADVERTISEMENT

Arată foarte bine suprafața de joc, a prins și câteva meciuri înainte de pauză și cred că se prezintă în condiții bune. Ea a ieșit din mentenanța firmei și a intrat în a noastră, a Primăriei Craiova. Există doar câteva probleme mărunte, însă vor fi rezolvate.

Această situație în ceea ce privește spectatorii este inedită, dar eu sper să revenim cât mai curând la partide cu spectatori. Eu sunt un om foarte iubitor de sport și mă voi număra printre primele persoane care vor merge la meciuri. Toată Bănia iubește acest joc cu mingea, nu cred că există vreo persoană, indiferent dacă este copil, femeie, bărbat, tânăr, bătrân, să nu iubească fotbalul, este în sângele nostru.”

ADVERTISEMENT

Titlul de Craiova nu este departe, important este de cum va ieși Universitatea din această perioadă. Jocurile de aici încolo sunt decisive. Teoretic, sunt șanse mari, mai ales când vorbim de spiritul oltenesc. Erau și mai mari dacă existau spectatorii în tribune, dar eu mizez pe concetrarea jucătorilor olteni. Îmi doresc ca Universitatea Craiova să câștige campionatul.”

Ce spune Primarul Craiovei despre posibilitatea ca echipa lui Adrian Mititelu să joace pe stadionul „Ion Oblemenco”

FC U Craiova, formație proaspăt promovată în eșalonul secund, a făcut o nouă cerere să evolueze pe stadionul care găzduiește de obicei meciurile Universității Craiova. Mihail Genoiu a vorbit despre posibilitatea ca echipa lui Adrian Mititelu să joace pe arena de 30.000 de locuri, însă face apel la respectarea unor regulamente clare: „Cartea tehnică a acestui gazon nu permite să se joace două meciuri în aceeași săptămână. În aceste tipuri de stadioane acoperite, așa cum este „Ion Oblemenco”, gazonul nu se simte foarte bine, indiferent de calitatea lui, aici e vorba de climat. E foarte solicitat la fiecare meci.

ADVERTISEMENT

Trebuie să existe o perioadă de două săptămâni de repaus. Acest lucru nu înseamnă că sunt împotriva ca cealaltă echipă din Craiova să joace pe acest gazon. Noi, Primăria, Consiliul Local, suntem iubitori de sport, de fotbal, indiferent de culoare, nu există subiectivism.

Problema este ca lucrurile să fie de așa natură încât să nu afecteze suprafața, iar meciurile echipei din prima ligă să nu aibă de suferit, întrucât echipa din prima ligă are prioritate, așa cum este stabilit prin regulament. Există o posiblitate ca cele două echipe să joace pe același stadion, însă trebuie să se respecte regulamentele și depinde de importanța jocurilor celeilalte echipe.

ADVERTISEMENT

Se va lua în calcul solicitarea echipei din liga a 3-a dacă va fi cazul, așa cum s-a întâmplat și la meciul din Cupa României. De ce să nu ne dorim un meci între cele două echipe la nivelul Ligii 1? Îmi doresc ca orașul Craiova să aibă forța financiară să susțină două echipe de fotbal, este foarte importantă serioazitatea.

Stadionul „Ion Oblemenco” beneficiază de o suprafață hibrid, adusă din Grecia,  și s-a vorbit despre o investiție de aproximativ 500-600.000 de euro. Primăria Craiova și clubul Univesitatea Craiova au dus o luptă titanică cu Compania Națională de Investiții pentru a ajunge să schimbe vechiul gazon. Victor Pițurcă, fostul tehnician al oltenilor, a fost printre cei mari susținători ai acestei schimbări.

ADVERTISEMENT
Tags: