News

Primele măsuri luate de Zelenski în lupta anticorupție. Ce restricții le impune oficialilor guvernamentali

Președintele Ucrainei a anunțat că oficialilor guvernamentali li se interzic călătoriile neoficiale în străinătate. Măsura, menită să împiedice corupția.
24.01.2023 | 16:03
Primele masuri luate de Zelenski in lupta anticoruptie Ce restrictii le impune oficialilor guvernamentali
Liderul de la Kiev a anunțat că mai mulți oficiali vor fi eliberați din funcții Foto: Biroul Președintelui Ucrainei
ADVERTISEMENT

Zelenski a declarat în discursul său de seară că a semnat un decret prin care a aprobat decizia Consiliului de Securitate Națională și Apărare al țării, după ce un ministru adjunct a fost demis în weekend din cauza acuzațiilor de deturnare de fonduri.

Călătoriile în străinătate ale oficialilor guvernamentali din Ucraina, restricționate

Președintele ucrainean a mai declarat că o procedură de trecere a frontierei pentru oficialii de la toate nivelurile de guvernare va fi elaborată în câteva zile.

ADVERTISEMENT

Ucraina se pregătește pentru ofensivele așteptate în această primăvară, iar aliații se pregătesc să trimită Kievului material în valoare de miliarde de dolari, inclusiv unele dintre cele mai avansate arme ale lor.

Corupția a afectat Ucraina cu mult înainte ca Rusia să lanseze invazia sa la scară largă în urmă cu 11 luni, iar eradicarea corupției a rămas o prioritate. Arme și ajutoare în valoare de sute de milioane de dolari inundă țara, iar prețul pentru eforturile de reconstrucție este estimat la miliarde de dolari.

ADVERTISEMENT

Zelenski, care a venit la putere în 2019 pe baza promisiunii de a eradica corupția, a declarat duminică că speră că demiterea ministrului adjunct va trimite un “semnal tuturor celor ale căror acțiuni sau comportament încalcă principiul justiției”. “Vreau ca acest lucru să fie clar: nu se va reveni la ceea ce a fost în trecut”, a spus Zelenski.

Ministerul ucrainean al Infrastructurii l-a identificat pe oficialul concediat ca fiind Vasil Lozinski, un ministru adjunct în cadrul biroului.

ADVERTISEMENT

Plecarea sa a avut loc după ce agenția anticorupție de top din Ucraina și biroul procurorului anticorupție “au demascat și au oprit activitățile unui grup infracțional organizat implicat în deturnarea de fonduri bugetare”, potrivit lui Oleksandr Kubrakov, ministrul ucrainean al infrastructurii.

Biroul Național Anticorupție din Ucraina, a declarat că Lozinski făcea parte din acest grup și a fost reținut în timp ce primea o mită de 400.000 de dolari pentru a ajuta la contracte de achiziție de echipamente și utilaje. Detectivii lucrau la identificarea altor persoane implicate în organizație, a precizat agenția într-o declarație.

ADVERTISEMENT

Contractele erau legate de refacerea instalațiilor de infrastructură și de furnizarea de lumină, căldură și apă în timpul iernii, a precizat biroul procurorului anticorupție.

Val de demisii și demiteri

Volodimir Zelenski a obligat mai mulți oficiali de rang înalt să își părăsească posturile, în urma celor mai importante acuzații de corupție de la invazia Rusiei. Un aliat de top al lui Zelenski a declarat că oficialii corupți vor fi încarcerați, ca parte a unei abordări de toleranță zero față de corupție.

La câteva ore după anunțul lui Zelenski, Kirilo Timoshenko, adjunctul șefului biroului prezidențial, a demisionat fără a oferi un motiv. Asistentul a fost urmat de Oleksi Simonenko, adjunctul procurorului general, și de Viaceslav Șapovalov, ministrul adjunct al apărării.

Adjunctul șefului biroului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Timoșenko, a declarat că i-a cerut președintelui Volodimir Zelenski să îl elibereze din funcție. “Îi mulțumesc președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru încrederea acordată și pentru oportunitatea de a face fapte bune în fiecare zi și în fiecare minut”, a scris Timoșenko pe aplicația de mesagerie Telegram.

Consilierul fusese una dintre principalele prezențe pe rețelele de socializare care transmitea publicului linia guvernului ucrainean.

Timoșenko nu a oferit niciun motiv pentru demisia sa. Presa ucraineană a relatat că Timoșenko ar putea face parte din reorganizarea personalului anunțată de Zelenski.

Președintele ucrainean a anunțat că vor fi efectuate schimbări de personal la nivel înalt și la niveluri inferioare, în urma celor mai importante acuzații de corupție de la invazia Rusiei.

“Există deja decizii de personal – unele astăzi, altele mâine – în ceea ce privește funcționarii de la diferite niveluri din ministere și alte structuri ale guvernului central, precum și din regiuni și din cadrul forțelor de ordine”, a declarat Zelenski în discursul său video nocturn de luni.

Zelenski, care nu a identificat oficialii care urmează să fie înlocuiți, a declarat că planurile sale includ înăsprirea supravegherii privind călătoriile în străinătate pentru misiuni oficiale.

Mai multe instituții media ucrainene au raportat că miniștrii cabinetului și înalți funcționari ar putea fi concediați în mod iminent.

Procurorul general adjunct al Ucrainei a fost demis

Procurorul general adjunct al Ucrainei a fost demis de către Zelenski. Oleksi Simonenko îi urmează lui Kirilo Timoshenko, adjunctul șefului biroului prezidențial al Ucrainei, și Vyacheslav Shapovalov, ministrul adjunct al apărării, care a fost dat afară.

O scrisoare de anunțare a plecării lui Simonenko precizează că acesta a plecat “conform propriei dorințe”.

Viceministrul ucrainean al apărării este următorul care pleacă în urma unui scandal de corupție. Adjunctul ministrului ucrainean al apărării a demisionat, invocând “acuzații de corupție din partea presei”, despre care el și ministerul spun că sunt nefondate.

Într-o declarație de pe site-ul ministerului apărării se arată că demisia lui Viaceslav Șapovalov este “un act demn” care va contribui la păstrarea încrederii în minister. Șapovalov era responsabil pentru aprovizionarea trupelor cu alimente și echipamente.

Demisia sa urmează celei a lui Kirilo Timoșenko, șeful adjunct al biroului prezidențial al Ucrainei.

Zelenski a declarat luni că în această săptămână vor fi anunțate schimbări de personal în guvern, în regiuni și în forțele de securitate, după acuzațiile de corupție la aproape un an de la invazia Rusiei.

În timp ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă fără să se întrevadă un sfârșit, aliații Ucrainei s-au confruntat cu întrebări complicate privind reconstrucția țării: Cine va plăti pentru ce și cine ar trebui să controleze procesul și fondurile? Ce fel de supraveghere externă a banilor ar trebui să fie necesară?

Uniunea Europeană a condiționat statutul de candidat al Ucrainei de revizuiri în ceea ce privește statul de drept, justiția și corupția. Pe lângă faptul că și-au exprimat îngrijorarea cu privire la riscul ca eforturile de reconstrucție postbelică să fie afectate de corupție, unii oficiali americani și-au exprimat îngrijorarea că armele americane oferite Ucrainei ar putea fi deturnate sau furate pentru a fi revândute.

ADVERTISEMENT