”Vișiinii” au inaugurat arena cu un eveniment de zile mari în care a avut loc un meci de old-boys și unul amical în care echipa lui Adi Mutu a întâlnit Poli Timișoara.
După ce au tăiat panglica, rapidiștii au jucat pe noul Giulești primul meci oficial și au învins fără drept de apel FC Botoșani, iar joi după-amiază pe aceeași arenă a avut loc întâlnirea Dinamo Kiev U19 – Sporting Lisabona U19, scor 1-2, din optimile de finală ale UEFA Youth League.
Tocmai la primul joc internațional pe stadionul Rapidului au apărut și primele probleme. Partida s-a disputat într-o zi în care în București a plouat serios după prânz, iar acest lucru a afectat o parte a locurilor din stadion.
Unul dintre fanii giuleștenilor a postat mai multe poze cu apa care s-a infiltrat pe ultimele rânduri ale arenei din Giulești. ”Stadion nou de 40 de milioane € în care plouă, mai ales pe rândurile de sus.
Acoperișul este făcut la mișto, dacă mergeți la meci să vă luați pelerine când plouă, mai ales dacă stați pe ultimele rânduri”, a scris acesta pe pagina de Facebook a unui grup al suporterilor rapidiști.
Comentariile la postarea fanului nu au întârziat să apară, iar unele sunt de acord cu el, în timp ce alți suporteri sunt de părere că se caută nod în papură. ”La noi totul e la mișto. Eu chiar nu înțeleg cum au făcut recepția. Nu au văzut barele alea de protecție că sunt ruginite, pereții crăpași și tablele alea urâte la tribuna 2? 100 % s-au dat comisioane barosane”, a scris un fan.
”Acoperișul trebuia să iasă mai mult spre exterior, ca la orice casă obișnuită. În schimb el nu depășește nici stâlpii de susținere, deci nu are cum să protejeze ultimele (multe) rânduri. Și azi a fost o ploaie obișnuită, nu vreo furtună”, este un alt comentariu.
Există și fani care nu sunt de acord cu criticile și le cer celor care se plâng să nu mai vină la stadion. ”Dacă stai acasă, nu te plouă, nu te ninge…”, ”Și dacă lași geamul deschis la casă și ploaia bate dintr-o parte îți intră apa în casă. Nu înțeleg unde este problema” și ”Ție îți plouă în bucătărie și te plângi de stadion?”, au scris alți suporteri.
Construit de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, noul stadion din Giulești dispune de 14.050 de locuri, 570 de încăperi, 8 săli de antrenament, un minihotel cu 14 camere duble și o pistă scurtă de atletism.