News

Primul suspect în cazul prăbușirii avionului lui Prigojin. Când ar fi sabotat aeronava liderului Wagner

A apărut primul suspect în cazul prăbușirii avionului lui Prigojin, relatează canalele rusești de știri de pe Telegram. Acesta ar fi un apropiat al liderului Wagner
24.08.2023 | 16:11
Primul suspect in cazul prabusirii avionului lui Prigojin Cand ar fi sabotat aeronava liderului Wagner
Evgheni Prigojin ar fi fost ucis intenţionat de un colaborator apropiat Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Primul suspect în cazul prăbușirii avionului care l-ar fi ucis pe șeful Wagner Group, Evgheni Prigojin, este pilotul său personal. Artem Stepanov, care a fost lovit anterior de sancțiuni din partea Statelor Unite pentru legătura sa cu Prigojin, este investigat pentru presupusa sa implicare în accidentul aviatic, potrivit canalelor de știri Sirena și SHOT de pe Telegram, canalului Baza, care are legături cu serviciile de securitate rusești, și canalului Telegram VChK-OGPU, care are legături strânse cu forțele de securitate rusești.

Primul suspect în cazul prăbușirii avionului lui Prigojin

Baza a relatat că anchetatorii cred că Stepanov ar fi putut avea acces la avionul privat al lui Prigojin în ajunul plecării acestuia de la Moscova. Canalul l-a citat pe fratele lui Stepanov spunând că acesta a fost în vacanță în Kamchatka, o peninsulă din extremul est al Rusiei, în ultima săptămână, dar a spus că “a fost deja contactat de cei de care are nevoie”, relatează Newsweek.com.

ADVERTISEMENT

Canalul VChK-OGPU a relatat la rândul său că anchetatorii cred că Stepanov a avut acces la avion înainte de plecarea în vacanță și că a plecat spre Kamchatka înainte de accident. Potrivit canalului Sirena, “pilotul personal” al lui Prigojin este investigat pentru implicarea sa în accident. Nu există o confirmare oficială a informațiilor publicate de Shot și VChK-OGPU, scrie publicația Meduza.

Potrivit postului de știri rus MKRU, Stepanov a intentat un proces împotriva Departamentului Trezoreriei SUA atunci când a fost sancționat, susținând la momentul respectiv că nu l-a mai văzut pe Prigojin de 10 ani.

ADVERTISEMENT

Fontanka, un alt post de știri rus a citat joi o sursă de la locul prăbușirii, care a declarat că trupurile recuperate erau prea grav arse pentru a permite identificarea vizuală, dar “dovezi indirecte” indică faptul că Prigojin se afla printre cei uciși.

Ipoteza unei explozii la bord

Un avion privat aparținând lui Prigojin, care călătorea de la Moscova la Sankt Petersburg, s-a prăbușit în apropierea satului Kujenkino, în regiunea Tver, miercuri seara, la exact două luni după ce a condus o revoltă eșuată împotriva conducerii de vârf a Kremlinului, acuzând conducerea militară de incompetență în războiul lui Putin în Ucraina. Anchetatorii iau în considerare versiunea conform căreia un dispozitiv exploziv a fost plasat în aeronava fondatorului Grupului Wagner, în compartimentul trenului de aterizare.

ADVERTISEMENT

Toate cele 10 persoane aflate la bordul avionului – șapte pasageri și trei membri ai echipajului – au murit în incident, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență. Cauza prăbușirii nu a fost imediat evidentă. Agenția Federală de Transport Aerian din Rusia a declarat că Prigojin se afla pe lista pasagerilor.

Agenția Federală de Transport Aerian din Rusia a publicat o listă cu persoanele aflate la bordul avionului prăbușit, printre care Prigojin, cofondatorul Wagner Group, Dmitri Utkin, un manager al companiei de catering a lui Prigojin, Valeri Chekalov, Serghei Propustin, care s-a alăturat Wagner în martie 2015, Evgheni Makarian, care s-a alăturat Wagner în 2016, Alexander Totmin și Nikolai Matuseev. Canalul Telegram Grey Zone, legat de Wagner, a raportat că Prigojin a fost ucis, dar moartea sa nu a fost încă confirmată oficial.

ADVERTISEMENT