Prinţul Paul al României a fost prins în capitala Franței, la Paris. Acesta era urmărit internaţional, după ce a fost condamnat în dosarul Ferma Băneasa.
Mai exact, prinţul Paul, condamnat la 3 ani şi patru luni de închisoare în dosarul Ferma Băneasa și dat în urmărire în 18 decembrie 2020, a fost prins în Franța, anunţul fiind făcut de ministrul de Interne Lucian Bode.
Vă readucem aminte că, în dosar, Curtea de Apel Braşov i-a condamnat la pedepese cu executare pe Paul Lambrino. trei ani şi patru luni pentru cumpărate de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dar și pe omul de afaceri Remus Truică, la şapte ani şi pe cetăţenii israelieni Benjamin Steinmetz, cinci ani şi Tal Silberstein, de asemenea, cinci ani.
Interesant este că cei care s-au ocupat de caz au susținut că fiul bastardului regelui Carol, Paul Lambrino sau Paul al României a revendicat ilegal averea bunicului său.
Prințul nu avea recunoscută calitatea de moştenitor. A reușit să obțină lucrul acesta abia în 2012. Nu a stat o clipă pe gânduri și a revendicat proprietăţi precum Ferma Regală de la Băneasa, ce aparţineau Domeniilor Coroanei.
Mai trebuie spus că toate aceste domenii care au fost implicate, nu erau în proprietatea Casei regale. Ele aparțineau statului român și erau date în folosinţă Casei Regale.
În 2006, Paul Al României şi-a vândut drepturile succesorale companiei Reciplia condusă de Truică şi controlată de holdingul lui Steinmetz. Gruparea ar fi reuşit apoi să dobândească terenurile prin corupţie şi protecţie la nivel înalt. Prejudiciul în dosar se ridică la aproximativ 135 de milioane de euro.
De remarcat că după ce acesta a fugit din țară, soția lui a fost nevoită să părăsească forțat vila somptuoasă în care locuia alături de fiul ei. Cei doi nu au mai putut achita ratele.
Mai trebuie spus că prințul Paul al României a fost prins de poliție în urma cooperării dintre agenții români și autoritățile din Hexagon. Acesta se afla pe stradă și a prezentat un pașaport britanic atunci când a fost luat la întrebări de jandarmii din cadrul Serviciului de combatere a criminalității comise de infractori ambulanți.
Potrivit primelor informații, Paul al României a fost dus direct în arest. De altfel, chiar în acest moment se desfășoară procedurile în vederea predării acestuia, către România