Fotbal international

Toate informațiile despre sferturile de finală de la CM Qatar 2022. ”It’s coming home”. Walker și Stones se întorc acasă cu o pisică. Video

S-a stabilit programul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial de fotbal din Qatar. Vezi când joacă Argentina, Brazilia sau Franța.
11.12.2022 | 22:15
Toate informatiile despre sferturile de finala de la CM Qatar 2022 Its coming home Walker si Stones se intorc acasa cu o pisica Video
Fundașii naționalei Angliei, Kyle Walker și John Stones, au decis să nu revină cu mâna goală de la Cupa Mondială și au adoptat o pisică ce le-a fost aproape în perioada petrecută în Qatar. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT
11-12-2022
19:23

Walker și Stones au adoptat o pisică în Qatar

Fundașii naționalei Angliei, Kyle Walker și John Stones, au decis să nu revină cu mâna goală de la Cupa Mondială și au adoptat o pisică ce le-a fost aproape în perioada petrecută în Qatar.

Conform The Guardian, cei doi jucători s-au împrietenit în cantonamentul din Qatar cu un motan tigrat, fără stăpân, care a fost botezat Dave de către Stones.

”Încă din prima zi când am ajuns acolo, Dave a venit la noi. Ieşea în fiecare noapte şi îşi aştepta mâncarea. Dave este binevenit la masă! Unor oameni nu le plac pisicile, dar eu le ador!”, a declarat Walker.

Motanul Dave a fost dus la veterinar pentru deparazitare şi vaccinare, urmând să petreacă o vreme în carantină, înainte de a ajunge în Anglia, acolo unde Walker şi Stones vor decide care dintre ei îl vor adopta.

11-12-2022
16:09

Incidente în Franța după meciurile din sferturi

Cel puţin 74 de persoane au fost arestate pe celebrul bulevard Champs-Elysees din Paris, unde fanii Marocului şi cei ai Franţei au sărbătorit calificarea în semifinalele Cupei Mondiale.

Conform L’Equipe, atmosfera de sărbătoare a fost stricată de câteva persoane care au aruncat cu pietre şi petarde spre forţele de ordine, au spart geamuri şi s-au încăierat. Poliția a fost nevoită să folosească gaze lacrimogene pentru a restabili ordinea.

Peste o mie de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a securiza străzile, dar şi transportul public din Paris.

11-12-2022
08:49

Harry Kane, distrus după ce a ratat penalty în Anglia - Franța

Harry Kane a marcat primul gol al britanicilor din lovitură de la 11 metri, însă nu a putut repeta performanța și în minutul 84. Atacantul lui Tottenham a trimis peste poartă și a ratat șansa de a trimite meciul în prelungiri. 

Deși fotbalistul l-a egalat la numărul de goluri all-time pe Wayne Rooney, 53, performanța a fost umbrită de eliminarea Angliei de la Cupa Mondială, dar și de ratarea penalty-ului decisiv. 

„Nu sunt genul de jucător care se gândește mult la modul în care execută. Mă pregătesc la fel dacă bat un penalty sau două, într-un meci.

Nu pot da vina pe pregătirea loviturilor de la 11 metri pe care am făcut-o înaintea meciului. M-am dus să bat cu multă încredere, dar nu am tras așa cum mi-am dorit.

Normal că e ceva cu care va trebui să trăiesc toată viața mea. E ca o lovitură în barbie. O Cupă Mondială este o dată la patru ani, nu este ca și cum vom mai avea o șansă anul viitor.

Dar am făcut o Cupă Mondială excelentă și totul s-a redus la un mic detaliu pentru care îmi asum responsabilitatea. Dar tot ce putem face e să ne mândrim unii cu ceilalți și să știm că această echipă arată bine pentru viitor”, a declarat Harry Kane, citat de Eurosport.fr.

10-12-2022
22:05

Southgate, plin de regrete după eliminarea Angliei

Selecționerul Angliei, Gareth Southgate, s-a arătat dezamăgit de eliminarea în fața Franței de la Cupa Mondială și nu exclude varianta demiterii, deși a cerut timp de gândire.

”Cred că după fiecare turneu ne-am așezat, am analizat și am reflectat. Este nevoie de puțin timp pentru a ne asigura că toată lumea ia decizia corectă. Am fost aici pentru a încerca să câștigăm Cupa Mondială, dar nu am reușit.

Avem foarte des meciuri împotriva unor echipe, dar în această seară am arătat foarte bine. Am arătat că ne putem bate cu adevărat împotriva celor mai bune echipe”, a declarat Southgate.

10-12-2022
16:37

FIFA a deschis proceduri disciplinare împotriva Argentinei şi Olandei

FIFA a anunţat că a deschis proceduri disciplinare împotriva Argentinei şi Olandei, după meciul dintre cele două reprezentative, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale.

”Comisia de Disciplină a FIFA a deschis o procedură împotriva federaţiei argentiniene, pentru posibila încălcare a articolelor 12 (comportament necorespunzător al jucătorilor şi oficialilor) şi 16 (securitate şi ordine la meci)”, a precizat FIFA.

Federaţia olandeză este vizată de o procedură tot pentru posibila încălcare a articolului 12 al regulamentului.

Meciul a fost tensionat, arbitrul acordând 15 cartonaşe galbene, opt pentru Argentina şi şapte pentru Olanda, dar şi un cartonaş roşu lui Denzel Dumfries, după loviturile de departajare.

Jucătorii celor două echipe au avut mai multe clinciuri pe teren în timpul jocului, dar și după încheierea lui.

10-12-2022
09:49

Louis van Gaal nu va continua pe banca Olandei după eliminarea de la Cupa Mondială

Olanda a revenit spectaculos în partida cu Argentina din sferturile de finală, când a egalat la 2, însă „batavii” au fost eliminați de la Cupa Mondială după loviturile de departajare. 

Louis van Gaal a anunțat că nu va continua pe banca „Portocalei Mecanice”. „În primul rând, nu voi continua ca antrenor principal pentru echipa olandeză, deoarece am făcut-o doar pentru această perioadă.

Acesta a fost ultimul meu meci (n.r. cu Argentina). Al treilea mandat ca antrenor principal. În acest timp am stat pe bancă 20 de meciuri, dar nu am pierdut niciunul. Cred că pe Google poți căuta asta. Mă uit înapoi la o perioadă fantastică cu un grup grozav de jucători.

Nu cred că am pierdut azi (n.r. ieri), doar la un penalty. M-am distrat minunat și da, este incredibil de dureros să văd cum am fost eliminați. În special pentru că am făcut totul pentru a preveni acest lucru”, au fost cuvintele lui Louis van Gaal. 

Aflat la al treilea mandat pe banca Olandei, Louis van Gaal nu a pierdut niciun meci la Cupa Mondială deși a fost eliminat de două ori și nu a fost înfrânt în nicio partidă din cele 20 disputate de la revenirea sa, în ultimul mandat pe banca olandezilor.

Înlocuitorul lui Louis van Gaal pe banca naționalei Olandei este Ronald Koeman. Fostul tehnician al Barcelonei va veni pe banca formației batave la începutul anului viitor. Fostul fotbalist, campion european cu „Țara Lalelelor” în 1988, a mai antrenat pe banca Olandei în perioada 2018-2020.

Olanda rămâne una dintre naționalele de succes care nu a câștigat vreodată Cupa Mondială după ce a pierdut trei finale, în 1974, 1978 și 2010.

09-12-2022
22:27

Ziyech își donează toate încasările de la Cupa Mondială

Vedeta naționalei Marocului, Hakim Ziyech, a decis să doneze toții bani pe care îi va încasa după încheierea Cupei Mondiale.

O parte din sumă va merge către staff-ul reprezentativei africane, iar cealaltă parte către familii nevoiașe din țara sa. Se pare că jucătorul lui Chelsea și-a donat toate primele încasate la națională încă din 2015.

Maroc va juca sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 17:00, împotriva Portugaliei, în semifinalele Cupei Mondiale.

09-12-2022
19:48

Tite nu mai e selecționerul Braziliei

Tite a spus adio funcției de selecționer al Braziliei. Antrenorul în vârstă de 61 de ani a declarat că demisionează după ce Croația s-a calificat în semifinale la loviturile de departajare. Tite anunțase că ar fi plecat oricum după turneul final din Qatar, indiferent de rezultatul obținut de Selecao.

„O înfrângere dureroasă, dar eu sunt împăcat cu ceea ce am realizat. Astăzi se termină un ciclu. Am răspuns deja la această întrebare. Nu sunt un om cu două fețe. Cine mă știe, mă cunoaște. De acum va începe un nou capitol”, a declarat Tite, după eliminarea Braziliei de la CM 2022.

09-12-2022
16:00

Jose Fonte: ”Fără Cristiano Ronaldo, naționala joacă mai fluid, ca o echipă”

Portugalia a zdrobit Elveția, 6-1, în optimile de finală. Și a făcut-o în condițiile în care Cristiano Ronaldo a fost rezervă. Iar înlocuitorul său, Goncalo Ramos, a marcat de trei ori.

Urmarea? Inclusiv în Portugalia se afirmă tot mai des că soluția optimă este ca Fernando Santos să nu-l titularizeze. Idee care a apărut după încheierea fazei grupelor, în care Cristiano nu a ieșit în evidență.

Ultima voce care se pronunță în acest sens este Jose Fonte, și el un veteran al naționalei (38 de ani), care a ratat prezența în Qatar. Fonte, care a fost coleg cu Cristiano și la Sporting, spune că Goncalo, care a marcat de trei ori, ar trebui să fie titular cu Maroc. Și că echipa joacă mai fluid, fără Ronaldo.

”Portugalia are calitatea să facă asta (n.r. o prestație precum cea cu Elveția) în fiecare meci, dar trebuie să fim sinceri, simpla lui prezență pe teren îi face pe jucătorii de la națională mai puțin conștienți și, automat, trebuie să joace pentru el și să-i de mereu mingea.

Când el nu este, Portugalia joacă mai mult ca o echipă, iar asta s-a văzut cu Elveția. Au jucat mai fluid, fără un unic punct central, toți au contribuit și a fost frumos de privit”, a spus Fonte, pentru A Bola, referindu-se la Ronaldo.

09-12-2022
08:02

Motivul pentru care Ben White a părăsit lotul Angliei la Mondiale

Ben White a fost selecționat de Gareth Soutghate să facă parte din lotul Angliei la Campionatul Mondial, dar a părăsit cantonamentul în care se afla echipa încă din faza grupele și s-a întors acasă.

Deși conducătorii delegației britanice au anunțat că jucătorul a fost nevoit să facă acest pas din cauza unor probleme personale, acum s-a aflat adevăratul motiv al excluderii din lot.

Conform unor informații de ultimă oră oferite de presa engleză, Ben White s-a certat cu Steve Holland, unul dintre asistenții lui Soutghate și a fost exclus din lot.Nemulțumirile fotbalistului de la Arsenal era legate de faptul că nu juca titular la acest Mondial.

08-12-2022
18:21

Lionel Messi, „înțepat” de portarul Olandei înainte de meciul din sferturi

Lionel Messi a ratat lovitura de la 11 metri din meciul cu Polonia și a devenit cel mai slab executant de la punctul cu var la Cupa Mondială. Statistica argentinianului a fost observată și de Andries Noppert. 

Portarul titular între buturile „Portocalei Mecanice” s-a arătat încrezător înaintea meciului direct cu argentinienii și a dezvăluit că se simte pregătit să-i apere lui Messi șutul de la punctul cu var. 

„Sunt mereu pregătit pentru asta, iar el poate să și rateze. Am văzut-o deja la acest turneu, deci este om, la fel ca noi toți.

Trage mereu cu același picior, ca restul. Sigur că este bun, dar cu siguranță îi pot apăra un penalty”, a declarat Andries Noppert.

08-12-2022
14:00

Croația a fost amendată de FIFA înaintea duelului cu Brazilia din sferturile Cupei Mondiale

Croația a fost sancționată financiar de FIFA înaintea confruntării cu Brazilia din sferturile Cupei Mondiale din cauza atitudinii suporterilor croați care l-au abuzat pe Milan Borjan, portarul în vârstă de 35 de ani ce reprezintă Canada. 

Vicecampioana mondială a fost amendată cu 50.000 de euro de către FIFA pentru injuriile rasiste și xenofobe ale fanilor croați la adresa lui Milan Borjan. Portarul de origine sârbă care s-a născut în Croația, în regiunea Knin, a fugit în Serbia alături de familie în 1995, în timpul războiului pentru independența Croației. 

Mai mult decât atât, suporterii Croației au afișat un banner în tribună pe care era afișat mesajul „Knin 95 – Nimeni nu fuge ca Borjan”

07-12-2022
20:51

Vinicius Jr., deranjat de maniera ofițerului de presă de a alunga o pisică de la conferința de presă

Vinicius Jr. a fost deranjat de atitudinea unui ofițer de presă în timpul unei conferințe în care atacantul brazilian prefața duelul cu Croația din sferturile de finală ale Cupei Mondiale. 

Pe parcursul conferinței și-a făcut apariția o pisică, iar ofițerul de presă al naționalei Selecao a mângâiat animalul în primă fază după care a prins-o cu ambele mâini și a aruncat-o la podea.

Fotbalistul lui Real Madrid a fost vizibil deranjat de maniera prin care ofițerul de presă a alungat animalul. La conferința de presă, Viniciur Jr. a răspuns criticilor venite în privința modului în care jucătorii Braziliei se bucură după un gol marcat. 

„Golul e cel mai important moment din fotbal, iar la un astfel de turneu valorează și mai mult. Nu doar noi, jucătorii, sărbătorim, ci întreaga țară. 

Nu e vorba despre o lipsă de respect, ci despre bucurie. Noi trebuie să rămânem calmi, să nu răspundem. Avem de partea noastră multă lume!”, a declarat Vinicius Jr. 

07-12-2022
17:23

Mexic a inițiat un proiect de lege împotriva lui Lionel Messi

Deși Mexic a părăsit Cupa Mondială, Lionel Messi continuă să provoace indirect tensiune în țara nord-americană după duelul cu Argentina de la turneul final. 

Maria Clemente Garcia Moreno, o deputată din Mexic, a inițiat un proiect de lege împotriva superstarului argentinian în care cere ca septuplul Balon de Aur să fie interzis pe teritoriul statului nord-american. 

„Îndemnăm ca Ministerul Afacerilor Externe să îl declare persona non grata pe teritoriul Mexicului pe cetățeanul de naționalitate argentiniană și spaniolă Lionel Andres Messi Cuccitini, din cauza disprețului și a lipsei de respect arătate față de Mexic în timpul Campionatului Mondial, pe 26 noiembrie 2022”, se arată în proiectul de lege din Mexic, conform TyC Sports.

07-12-2022
14:33

Tornadă agresivă în orașul în care Anglia se pregătește pentru duelul cu Franța din sferturile Cupei Mondiale

Naționala Angliei a fost tulburată cu trei zile înaintea duelului șoc din sferturile Cupei Mondiale cu Franța. O tornadă puternică a luat cu asalt orașul Ras Laffan în care jucătorii Albionului pregătesc duelul cu formația „Cocoșului Galic”. 

Ras Laffan este un oraș industrial aflat la o distanță de 80 de kilometri de Doha, capitala țării gazdă a Campionatului Mondial 2022.

 

07-12-2022
12:29

Cristiano Ronaldo, absent de la antrenamentul Portugaliei

A doua zi după ce a început ca rezervă meciul Portugalia – Elveția 6-1, din optimile de finală ale Cupei Mondiale, Cristiano Ronaldo a absentat de la antrenamentul lusitanilor.

Cotidianul A Bola a anunțat că deși nu are nicio problemă medicală, superstarul nu a fost prezent la ședința de pregătire de miercuri dimineață, la care nu au participat nici titularii din partida cu Elveția.

Cel care a luat această decizie a fost chiar selecționerul Fernando Santos, care i-a permis lui Ronaldo să rămână în sală, la refacere. La antrenament au fost prezenți Rafael Leao, Joao Mario, Joao Cancelo, Ricardo Horta, Antonio Silva, Ruben Neves, Andre Silva, Vitinha, Palhinha și Matheus Nunes, plus portarii de rezervă Rui Patricio și Jose Sa.

06-12-2022
20:53

Programul complet al sferturilor de finală de la CM 2022

Maroc a produs surpriza optimilor de finală şi a eliminat-o, după executarea loviturilor de departajare, pe Spania. Yassine Bounou a fost eroul africanilor şi şi-a ajutat echipa să se califice în următoarea fază.

Portugalia nu a avut emoţii cu Elveţia, pe care a învins-o fără drept de apel, scor 6-1, astfel că Ronaldo şi colegii lui vor întâlni sâmbătă, de la ora 17:00, Marocul.

Vineri, 9 decembrie

  • Croaţia – Brazilia (ora 17:00 – Meciul 58, TVR 1)
  • Olanda – Argentina (ora 21:00 – Meciul 57, TVR 1)

Sâmbătă, 10 decembrie

  • Maroc – Portugalia (ora 17:00 – Meciul 60, TVR 1)
  • Anglia – Franţa (ora 21:00 – Meciul 59, TVR 1)
05-12-2022
20:54

Când se joacă meciul Croaţia - Brazilia în în sferturile de finală de la CM 2022

Croaţia – Brazilia este al treilea meci din sferturile de finală de la Campionatul Mondial 2022. Partida este programată vineri, de la ora 17:00, pe stadionul “Education City”.

Croaţia a eliminat-o pe Japonia, după 1-1 în 120 de minute şi 3-1 la loviturile de departajare, primul meci de la CM 2022 care a fost decis în acest fel. Brazilia s-a distrat cu Coreea de Sud, scor 4-1, după ce vedetele lui Tite au marcat patru goluri în prima repriză.

Vineri, 9 decembrie

  • Croaţia – Brazilia (ora 17:00 – Meciul 58, TVR 1)
  • Olanda – Argentina (ora 21:00 – Meciul 57, TVR 1)

Sâmbătă, 10 decembrie

  • câştigătoarea meciului Maroc/Spania – câştigătoarea meciului Portugalia/Elveţia (ora 17:00 – Meciul 60, TVR 1)
  • Anglia – Franţa (ora 21:00 – Meciul 59, TVR 1)
04-12-2022
20:53

Când este programat Anglia - Franţa în sferturile de finală de la CM 2022

Anglia – Franţa este al doilea meci din sferturile de finală de la Campionatul Mondial 2022. Cele două se vor duela sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 21:00, pe stadionul “Al Bayt”.

Franţa a eliminat-o pe Polonia, scor 3-1, după un nou meci mare făcut de Kylian Mbappe, autor al unei duble. Anglia nu a avut emoţii cu Senegal, pe care a învins-o, scor 3-0.

Vineri, 9 decembrie

  • câştigătoarea meciului Japonia/Croaţia – câştigătoarea meciului Brazilia/Coreea de Sud (ora 17:00 – Meciul 58, TVR 1)
  • Olanda – Argentina (ora 21:00 – Meciul 57, TVR 1)

Sâmbătă, 10 decembrie

  • câştigătoarea meciului Maroc/Spania – câştigătoarea meciului Portugalia/Elveţia (ora 17:00 – Meciul 60, TVR 1)
  • Anglia – Franţa (ora 21:00 – Meciul 59, TVR 1)

Campionatul Mondial 2022 a ajuns în faza optimilor de finală, iar la finalul meciurilor de sâmbătă am aflat primul duel din sferturile de finală. Olanda – Argentina se vor duela vineri, 9 decembrie, de la ora 21:00, pentru un loc în semifinalele turneului final din Qatar.

Cum arată programul sferturilor de finală de la Campionatul Mondial 2022

După două zile de pauză, 7 şi 8 decembrie, Campionatul Mondial 2022 revine în forţă, cu faza sferturilor de finală. Vineri, 9 decembrie, şi sâmbătă, 10 decembrie, sunt programate câte două meciuri din această fază.

ADVERTISEMENT

Vineri, 9 decembrie

  • Croaţia – Brazilia (ora 17:00 – Meciul 58, TVR 1)
  • Olanda – Argentina (ora 21:00 – Meciul 57, TVR 1)

Sâmbătă, 10 decembrie

  • Maroc – Portugalia (ora 17:00 – Meciul 60, TVR 1)
  • Anglia – Franţa (ora 21:00 – Meciul 59, TVR 1)
ADVERTISEMENT

Olanda s-a calificat în optimile de finală după victoria în faţa selecţionatei SUA, scor 3-1, în timp ce Argentina a trecut de Australia, scor 2-1, şi a obţinut biletele pentru următoarea fază.

Olanda şi Argentina s-au mai întâlnit de cinci ori la Campionatul Mondial, ultimul meci direct fiind la ediţia din 2014, în semifinale, când “pumele” s-au impus după executarea loviturilor de departajare. Cele două au jucat şi o finală, în 1978, când sud-americanii, gazdele acelei ediţii, au câştigat trofeul, după o victorie cu 3-1.

ADVERTISEMENT

Când se joacă meciurile din semifinalele Cupei Mondiale 2022

Între sferturile de finală şi semifinalele Campionatului Mondial 2022 vor fi alte două zile de pauză, 11 şi 12 decembrie. Prima semifinală este programată pe 13 decembrie, de la ora 21:00, în timp ce a doua se va disputa pe 14 decembrie, de la aceeaşi oră.

Marţi, 13 decembrie

  • câştigătoarea Meciului 57 – câştigătoarea Meciului 58 (ora 21:00 – Meciul 61, TVR 1)

Miercuri, 14 decembrie

  • câştigătoarea Meciului 59 – câştigătoarea Meciului 60 (ora 21:00 – Meciul 62, TVR 1)

Când este programată finala mică de la CM Qatar 2022

Pe 17 decembrie, de la ora 17:00, este programată finala mică de la Campionatul Mondial 2022. Câştigătoarea meciului va primi medaliile de bronz şi un cec în valoare de 27.000.000 de dolari.

ADVERTISEMENT

La ediţia anterioară, Rusia 2018, Belgia a câştigat medalia de bronz, după 2-0 cu Anglia. “Dracii roşii” au fost eliminaţi de la Campionatul Mondial 2022 încă din faza grupelor.

  • învinsa Meciului 61 – învinsa Meciului 62 (17 decembrie, ora 17:00, TVR 1)

Când se joacă finala Campionatului Mondial 2022

Marea finală a Campionatului Mondial 2022 se va disputa pe 18 decembrie, de la ora 17:00, pe “Lusail Iconic Stadium”. Câştigătoarea trofeului va încasa 42.000.000 de dolari, în timp ce învinsa se va alege cu 30.000.000 dolari.

Brazilia este echipa care a câştigat trofeul de cele mai multe ori, după ce a triumfat la cinci ediţii (1958, 1962, 1970, 1994 şi 2002). Germania şi Italia au cucerit cupa de câte patru ori, în timp ce Argentina, Franţa şi Uruguay s-au impus de două ori. Anglia şi Spania închid seria campioanelor mondiale. Franţa este campioana mondială en-titre, după ce a învins-o pe Croaţia, în finala CM 2018, scor 4-2.

  • câştigătoarea Meciului 61 – câştigătoarea Meciului 62 (18 decembrie, ora 17:00, TVR 1)

  • 2,20 este cota Superbet pentru “GG – ambele marchează” în Croaţia – Brazilia. VEZI AICI TOATE COTELE

ADVERTISEMENT