Sport

Programul și calculele de la Europeanul de handbal feminin! Cum poate ajunge România în semifinale

10.12.2020 | 10:15
Programul si calculele de la Europeanul de handbal feminin Cum poate ajunge Romania in semifinale
ADVERTISEMENT

România va debuta joi în grupele principale de la Campionatul European de Handbal. “Tricolorele” vor întâlni surpriza turneului, Croația, de la ora 19:15, într-un meci care se desfășoară la Kolding. Calificarea între primele două este aproape imposibilă, dar elevele lui Bogdan Burcea au arătat la fiecare meci o evoluție din ce în ce mai bună.

Marele regret este pierderea meciului cu Germania în faza grupelor preliminare. În debutul de la Euro, România a intrat pe parchetul din Kolding fără niciun meci disputat tot anul și asta s-a văzut împotriva nemțoaicelor, care ne-au bătut la trei goluri.

ADVERTISEMENT

Cu zero puncte în grupele principale, misiunea “tricolorelor” va fi una dificilă, însă Bogdan Burcea a anunțat deja că vrea trei victorii în cele trei meciuri din grupele principale, unul dintre obiective fiind obținerea locului 3 din grupă care ne oferă șansa de a evolua într-un meci pentru locurile 5-6.

Programul și calculele de la Campionatul European de handbal!

România va evolua împotriva Croației joi după care va avea o pauză de trei zile până la următoarea confruntare, programată luni, 14 decembrie, împotriva Ungariei. În ultimul meci din grupele principale, “tricolorele” întâlnesc campioana mondială, Olanda, aflată în revenire de formă.

ADVERTISEMENT

Programul României în grupele principale: 

  • Joi, 10 decembrie, ora 19:15 – România – Croația
  • Luni, 14 decembrie, ora 21:30 – România – Ungaria
  • Marți, 15 decembrie, ora 17:00 – România – Olanda

Clasamentul din grupele principale: 

Grupa I principală
1. Rusia 4p (+13)
2. Franța 4p (+4)
3. Danemarca 2p (+6)
4. Suedia 1p (-4)
5. Spania 1p (-9)
6. Muntenegru 0p (-10)

ADVERTISEMENT

Grupa II principală
1. Norvegia 4p (+27)
2. Croația 4p (+4)
3. Olanda 2p (+2)
4. Germania 2p (-16)
5. Ungaria 0p (-6)
6. România 0p (-11)

Putem prinde semifinalele cu maximum de puncte

România pleacă ultima în a doua fază a competiției. Însă imposibilă nu este nici măcar calificarea în semifinale. Dacă România câștigă toate cele 3 meciuri va acumula 6 puncte, dar are nevoie și de jocul rezultatelor pentru a fi în top 2.

ADVERTISEMENT

Scenariul prin care România ajunge în careul de ași de la Euro este să obținem victorii în toate cele trei meciuri și să nu încheiem la egalitate de puncte cu Germania, echipă care are avantaj în meciul direct, din faza preliminară.

Un calcul simplu arată că România ar ajunge în semifinale dacă ar obține 6 puncte și Croația și Germania ar câștiga maximum un meci. În acest caz, “tricolorele” ar fi pe locul doi la egalitate de puncte cu Croația, dar ar avea avantajul meciului direct.

Dacă două sau mai multe echipe sunt la egalitate de puncte, se aplică următoarele criterii de departajare: meciul direct, golaverajul din meciul (meciurile) directe, numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe și golaverajul din grupă.

Bogdan Burcea își propune locul 3 în grupele principale

Este destul de greu de crezut că toate lucrurile vor merge în favoarea noastră, așa că un obiectiv mai realist este cel trasat și de Bogdan Burcea, locul 3 în grupă. Cu 6 puncte avem asigurat locul 3 în această grupă și vom avea posibilitatea să jucăm un meci pentru locurile 5-6.

Însă, misiunea este una foarte dificilă. Meciul împotriva Croației ne va oferi o imagine mai clară asupra obiectivelor pe care echipa României le poate urmări în acest turneu. Echipa lui Bilusic vine pe cai mari după ce a dominat grupa C, pe care a câștigat-o cu maximum de puncte, însă o victorie a României ar zdruncina serios calculele în grupă.

Olanda, adversar periculos! Ungaria, calificare in extremis

Olanda a început dificil acest turneu final și a fost învinsă de Serbia și Croația, însă batavele s-au regrupat și au reușit să intre cu două puncte grație victoriei cu Ungaria. Campioana mondială este capabilă să renască din propria cenușă și este o candidată la top 2.

Ungaria a reușit să ajungă in extremis în grupele principale. Maghiarele au învins doar Serbia în grupele principale și s-au calificat în această fază cu zero puncte, la fel ca și România. Serbia a plecat acasă după ce s-a confruntat cu mari probleme COVID-19 înainte de startul competiției.

  • – 11 este golaverajul României în grupele principale
  • 16 goluri a marcat Cristina Neagu în primele trei meciuri
ADVERTISEMENT