News

Progrese în relația SUA – China după întâlnirea Joe Biden – Xi Jinping. A fost reluată comunicarea militară la nivel înalt

Întâlnirea celor mai puternici oameni de pe planetă, Joe Biden - Xi Jinping, a adus progrese în relația SUA - China. Ce s-a stabilit la San Francisco.
16.11.2023 | 08:40
Progrese in relatia SUA  China dupa intalnirea Joe Biden  Xi Jinping A fost reluata comunicarea militara la nivel inalt
Joe Biden și Xi Jinping restabilesc comunicarea militară le nivel înalt. Cele mai importante subiecte ale întâlnirii de la San Francisco. Sursa foto: X
ADVERTISEMENT

La finalul summitului SUA – China de la San Francisco, Joe Biden și Xi Jinping au anunțat că a fost reluată comunicarea militară la nivel înalt între cele două mari puteri. Casa Albă cataloghează dialogul de miercuri ca fiind unul ”constructiv și productiv”.

Joe Biden și Xi Jinping restabilesc comunicarea militară le nivel înalt. Cele mai importante subiecte ale întâlnirii de la San Francisco

Miercuri, 15 noiembrie, Joe Biden l-a primit pe omologul său chinez Xi Jinping, cu prilejul unui summit organizat la San Francisco. Cei doi președinți de stat și-au dat mâna pe un covor roșu, la intrarea într-o clădire istorică din localitatea americană.

ADVERTISEMENT

Așteptat de întreaga planetă, summitul celor doi lideri s-a încheiat miercuri în California cu “progrese reale“, potrivit președintelui american. Joe Biden a afirmat că doreşte “să se asigure că rivalitatea nu degenerează în conflict“.

Liderul de la Casa Albă a mai spus că evenimentul de ieri, întins pe durata a patru ore, a fost unul “constructiv şi productiv“. Biden a mai dezvăluit că a ajuns la un acord privind restabilirea comunicaţiilor militare între cele două ţări și a vorbit de un angajament al Beijingului în lupta pentru combaterea traficului cu fentanil.

ADVERTISEMENT

“Tocmai am încheiat câteva ore de convorbiri cu preşedintele Xi şi cred că acestea au fost cele mai constructive şi mai productive discuţii pe care le-am avut”, a declarat preşedintele Biden în cadrul conferinţei de presă, citat de Sky News.

Ulterior, presa de la Beijing a confirmat faptul că liderul chinez Xi Jinping şi preşedintele american Joe Biden au convenit să reia comunicarea militară la nivel înalt şi să coopereze în ceea ce priveşte represiunea combaterea drogurilor.

ADVERTISEMENT

S-a convenit să se “reia comunicarea la nivel înalt între cele două armate pe baza egalităţii şi a respectului“, potrivit unui text publicat de agenţia de stat chineză Xinhua.

Joe Biden spune că îl consideră în continuare pe Xi Jinping un “dictator”

La finalul unei conferinţe de presă de după summitul de la San Francisco, preşedintele american a declarat că îl consideră în continuare pe omologul său chinez drept un “dictator”.

ADVERTISEMENT

Este un dictator în sensul că este un om care conduce o ţară, o ţară comunistă, care se bazează pe o formă de guvernare total diferită de a noastră“, a spus liderul SUA. El a folosit o expresie care a provocat furie la Beijing în trecut.

Xi Jinping cere SUA să înceteze procesul de înarmare a Taiwanului

Preşedintele SUA Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping şi-au expus şi diferendele, în special în ceea ce priveşte Taiwanul. Liderul de la Beijing i-a cerut omologului său american Joe Biden să “înceteze înarmarea Taiwanului“.

Statele Unite ale Americii trebuie să înceteze să înarmeze Taiwanul şi să sprijine reunificarea paşnică a Chinei“, declarat Xi Jinping în cadrul întrevederii avute cu Joe Biden în California. Reunificarea Chinei va fi realizată, este inevitabil“, a mai declarat preşedintele chinez.

În întâlnirea de la San Francisco, preşedintele american a cerut ca rivalitatea SUA – China să fie gestionată “cu responsabilitate“, pentru “a se asigura că nu degenerează în conflict”.

În replică, Xi Jinping a avertizat asupra consecinţelor “insuportabile” ale unei confruntări. “Planeta este suficient de mare pentru ca cele două ţări ale noastre să prospere”, a spus el.

ADVERTISEMENT