News

Proteste în Piața Victoriei, în timpul ședinței de guvern. Sindicaliștii vor să discute cu premierul Marcel Ciolacu

Zi tensionată cu proteste în Piața Victoriei. În timpul ședinței de guvern, sindicaliștii mărșăluiesc pentru a-și striga nemulțumirile privind Legea pensiilor.
16.11.2023 | 11:51
Proteste in Piata Victoriei in timpul sedintei de guvern Sindicalistii vor sa discute cu premierul Marcel Ciolacu
Atmosferă tensionată în Capitală: proteste în Piața Victoriei, în timpul ședinței de guvern. Sursa foto: Guvernul României / gandul.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Proteste de amploare, joi, în Piața Victoriei din Capitală. În fața Guvernului sunt așteptați circa 3.000 de angajați din mai multe domenii de activitate. Aceștia își exprimă nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare şi modificările aduse Legii pensiilor.

Atmosferă tensionată în Capitală: proteste în Piața Victoriei, în timpul ședinței de guvern

Potrivit unui comunicat al celor de la CNS Meridian, cei ieșiți în stradă sunt lucrătorii din structura confederației, silvicultori, ceferişti, poliţişti locali şi poliţişti naţionali, militari în rezervă şi personal contractual, funcţionari publici din MApN, mineri, funcţionari publici, agricultori, personal nemedical şi medical, personal aeroportuar, personal nedidactic etc.

ADVERTISEMENT

Sindicaliștii spun că sunt nemulțumiți de Legea privind sistemul public de pensii şi Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Referindu-se la proiectul de Lege privind sistemul public de pensii adoptat de Guvernul României în şedinţa din 9 noiembrie 2023 şi adoptat de Senat în 14 noiembrie 2023, cei de la Meridian spun că:

”În mod surprinzător abrogă în mod expres, drepturi în vigoare prevăzute în statutele profesionale ale silvicultorilor, ceferiştilor şi a altor categorii de personal, în ceea ce priveşte condiţiile de pensionare”.

ADVERTISEMENT

Dumitru Fornea, secretar general al CNS Meridian, spune pentru Agerpres că prin proiectul legislativ promovat “pe repede înainte” nu se rezolvă problema inechităţilor din sistemul de pensii şi nici întârzierile cronice la aplicarea unor legi importante pentru militarii în rezervă, polițiștii locali, etc.

Nerespectarea şi neaplicarea legilor care trebuiau să îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi de muncă ale salariaţilor şi pensionarilor, preţurile mari şi inflaţia, lipsa de predictibilitate legislativă pe termen lung şi deciziile contradictorii din ultima perioadă zdruncină încrederea românilor în statul de drept. Se pierde orice speranţă de progres social, dreptate şi şi restabilire a justiţiei sociale în România“, au precizat sindicaliştii.

ADVERTISEMENT

Sindicaliștii vor să discute cu premierul Marcel Ciolacu

Reprezentanții Confederației Naționale Sindicale Meridian așteaptă să fie invitaţi, joi, la discuţii cu premierul Marcel Ciolacu şi ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, după ședința de Guvern.

Aşteptăm (n.r. o întâlnire) de la Guvern, de la domnul Ciolacu. Ne-a promis că astăzi (n.r. joi) va fi o întâlnire. Am vorbit şi cu doamna ministru al muncii, Simona Bucura-Oprescu. Suntem pozitivi. Am cerut întâlnirea pentru ora 13:00, dar este şedinţă de Guvern astăzi. Sigur ne va primi cineva.

ADVERTISEMENT

Nu ne aşteptăm la mari surprize. Mitingul ăsta are ca obiectiv principal a arăta că oamenii sunt nemulţumiţi în România. În special pentru modul în care se legiferează, pentru erodarea statului de drept, pentru erodarea dezbaterilor în Parlamentul României, pentru lipsa de transparenţă în elaborarea unor legi sistemice, cum este Legea pensiilor. Pentru faptul că nu ne-a consultat nimeni asupra Legii salarizării, asupra contractelor colective de muncă. Sunt multe nemulţumiri“, a mai declarat Dumitru Fornea.

ADVERTISEMENT