Realitatea din prima linie, spusă de un combatant străin care luptă pentru Ucraina. „Este ca Primul Război Mondial, dar cu drone”

Bjørn, originar din Insulele Feroe, a fost pescar înainte de a-și schimba numele în „Viking” și de a lupta în legiunea străină ucraineană. Acest combatant de partea Kievului a relatat despre pregătirea sa, realitatea de pe front, cum a fost rănit și de ce vrut să se întoarcă pentru a continua să lupte.

Combatant străin din întâmplare

La vârsta de 40 de ani, născut în îndepărtatele Insule Feroe, un arhipelag situat între Norvegia, Marea Britanie și Islanda, Bjørn a lucrat întâi ca pescar în mai multe țări nordice, în special în Groenlanda, iar apoi a lucrat în industria construcțiilor în Insulele Feroe, țara sa natală. Aceasta a fost viața lui înainte de războiul din Ucraina. Astăzi, el stă într-un buncăr undeva în apropierea liniei de front din estul Ucrainei, fiind unul dintre puținii luptători care au reușit să treacă prin antrenamentul intensiv al legiunii străine pe care, spune el, mulți oameni, chiar și cu pregătire militară anterioară, nu reușesc să îl termine.

Bjørn călătorea prin Europa cu rucsacul în spate când a primit un telefon de la vărul său, care se înrolase în Legiunea străină ucraineană chiar la începutul a ceea ce Rusia numea încă o „operațiune militară specială”, în realitate un război de agresiune ilegitim și brutal.

„Am vorbit mai bine de o oră. Mi-a povestit despre toate atrocitățile comise de ruși împotriva civililor, a prizonierilor de război, a grupului Wagner și despre aceste videoclipuri foarte, foarte șocante”, a relatat Bjørn pentru Euronews.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

El a adăugat că simțea că nu face nimic util acasă, după ce renunțase la locul de muncă cu 12 zile înainte, cu vaga intenție de a merge din nou la pescuit. Rușii „atacă clădirile civile, infrastructura civilă, grupurile de prim ajutor. Întotdeauna încearcă să le spargă moralul ucrainenilor”, i s-a spus. Aceste cuvinte au atins o coardă sensibilă la Bjørn, care a decis imediat să i se alăture vărului său, care este și finul său.

„Este ca Primul Război Mondial din nou, dar cu drone”

În ciuda protestelor acestuia din urmă, care a încercat să îl descurajeze pentru a-l proteja, fostul pescar a călătorit până în Ucraina, unde urma să urmeze o pregătire foarte intensivă. „Este un tip diferit de război. Nu este ca în Irak, Afganistan sau orice alt război. Este ca Primul Război Mondial din nou, dar cu drone. Alergi prin tranșee. Mergi prin buncăre. Chiar și foștii soldați au nevoie de recalificare”, spune el.

Deși era civil, Bjørn a fost orientat să se instruiască ca mitralior. Pregătirea fizică inițială a durat trei-patru săptămâni, iar Bjørn spune că a slăbit 20 de kilograme în cinci săptămâni. 26 de cursanți au părăsit pregătirea la jumătatea acesteia.

„Mulți civili s-au dovedit mai buni decât foști soldați”

Antrenamentul durează două luni, iar luptătorii se antrenează în echipament complet, purtând veste antiglonț care pot cântări până la 20 kg, pe o căldură de 26 de grade. Pentru cineva născut într-un climat  rece, nu a fost ceva ușor. „Au venit o mulțime de oameni. Se înscriau în Legiune și spuneau: știi, am opt ani de experiență în armată, sunt ranger, maior, orice”, apoi renunțau la antrenament și erau găsiți uneori răniți sau morți două săptămâni mai târziu”, explică Bjørn.

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Bjørn estimează că, dintre recruții care ajung pe linia întâi, 20% pleacă după 2 până la 5 misiuni, deoarece își dau seama că „războiul este un iad”. Unii din partea ucraineană pleacă după patru luni, după traume psihice în fața realității bombardamentelor constante și a imposibilității de a dormi.

Ca un ritual neoficial, toți recruții primesc o poreclă din partea celorlalți soldați atunci când se înrolează. Porecla lui Bjørn este „Viking”, o referire la moștenirea sa nordică și la constituția sa solidă. Cel mai bun prieten al său, despre care spune că este la fel de apropiat ca fratele pe care nu l-a avut niciodată, este numit „Cipru”, cu referire la țara sa natală. Acum sunt de nedespărțit.

Rănit în misiune

În prima misiune a lui Bjørn, recruții au parcurs doar câteva sute de metri înainte ca o dronă să arunce o grenadă asupra casei în care stăteau și au fost nevoiți să meargă pe jos trei kilometri până pe front, unde au continuat să fie bombardați. Fără sprijinul aerian ucrainean care să apere cerul cu avioane de luptă, situația amintește foarte mult de războaiele din secolul XX.

„Îmi doream foarte mult să mă întorc acasă”, își amintește Bjørn despre primele sale misiuni. Dar a perseverat și a început să se obișnuiască cu zgomotul artileriei, al mortierelor și al tuturor celorlalte tipuri de explozii. El explică faptul că, odată ce poți distinge aceste sunete, devii mai calm, pentru că știi cum să reacționezi.

Dar câteva misiuni mai târziu, Bjørn a fost rănit de ruși, într-o misiune de recunoaștere, unde ai lui au fost atacați cu arme anti-tanc (RPG). Rănit de schije în piept, brațe și picioare, a fot nevoie de doi dintre camarazii săi, inclusiv de „Cipru” pentru a i se aplica un garou care să-i oprească o sângerare ce putea fi fatală. Ulterior, camarazii lui au văzut că mai prezenta o rană în zona inghinală. Din fericire, a fost salvat, dus la spital și operat. Și-a recăpătat 80% din sensibilitatea unui braț și a mai multor luni de tratament. Va afla în trei până la cinci luni dacă își va recăpăta funcția completă.

Tinerii ruși, carne de tun

Bjørn explică faptul că mulți dintre soldații ruși nu numai că sunt foarte tineri, dar nu au nici echipament de protecție complet. Mulți dintre ei sunt lipsiți de experiență și, atunci când sunt trimiși pe front, se pierd cu firea înainte de a da peste soldații ucraineni. „În general, aceștia îi folosesc pe acești tineri, îi trimit la înaintare, sapă tranșee și așa mai departe. De obicei, sunt atacați și unii mor, iar când în sfârșit termină treaba, profesioniștii preiau comanda”.

Este foarte ușor să faci diferența între parașutiști și recruți, spune el, deoarece „recruții sunt foarte temători. Ei încep să tragă de la o distanță de 80-100 de metri”, trăgând orbește de frică. Pe de altă parte, parașutiștii mai experimentați și soldații profesioniști sunt foarte agresivi.

Bjørn vorbește, de asemenea, despre teritoriile ocupate. El a dezvăluit că în multe locuri, inclusiv în Bahmut, soldații ruși au ținut oameni ostatici pentru a-i folosi ca scuturi umane „pentru că știau că ucrainenii nu vor trage”. Propriul său batalion a găsit dovezi de gropi comune cu „toate semnele unei execuții”, despre care crede că au fost comise de grupul Wagner. Susține că a văzut el însuși înregistrări video (care nu au putut fi verificate independent de Euronews) în care se vede cum femei sunt violate în grup și cum femei și copii sunt ținta unui tanc. Dar tinde să evite aceste videoclipuri atunci când poate.

„Lupt pentru o cauză bună”

Bjørn explică faptul că motivația sa pentru a se întoarce pe front este respectul său profund pentru poporul ucrainean, care continuă să persevereze în ciuda unor astfel de atrocități. Bjørn adaugă că soldații ruși „distrug totul”, inclusiv satele din apropierea graniței, care mai au doar câteva zeci de locuitori, pentru că sunt hotărâți să eradicheze orice legătură cu Ucraina.

„Dacă pierd, nu vor mai putea niciodată să se numească ucraineni, iar asta este ceea ce vrea Rusia”, explică el. Bjørn adaugă că are sentimentul că luptă pentru o cauză dreaptă, „ceea ce este foarte rar în zilele noastre”. El adaugă că, acolo unde se află el, ucrainenii nu se consideră parte a Rusiei, lucru pe care Moscova îl folosește adesea pentru a justifica războiul.

„Este atât de bizar că oamenii încă mai cred că Rusia se luptă cu naziștii. Volodimir Zelenski este evreu, primul ministrul este evreu. Ministrul apărării este musulman. Există 20 de grupuri etnice aici și 30 de limbi diferite. Este orice altceva aici în afară de naziști”. Bjørn simpatizează cu ucrainenii și face asemănări între Ucraina și Insulele Feroe, țara sa natală, care și-a câștigat independența față de Danemarca abia în 1948.

„Războiul te învață să apreciezi lucrurile mărunte din viață”

Bjørn explică faptul că războiul l-a învățat să aprecieze lucrurile mărunte din viață. „Înainte nu-mi plăcea să mă duc să văd o piesă de teatru pentru copii, dar în viitor le voi aprecia pentru ceea ce sunt. Acum mă emoționez ușor în interior. Înainte de război, eram un dependent de muncă, dar acum sunt un soldat care apreciază lucrurile mărunte din viață”, spune el râzând.

Când se va termina războiul, intenționează să privească erupția unui vulcan islandez împreună cu fiul său de 14 ani. El spune că batalionul său este hotărât ca rușii să nu treacă de liniile lor de apărare pentru a ajunge în orașul pe care îl apără și că este dedicat protejării civililor.

Dar nu este ușor. Bjørn crede că două războaie se desfășoară simultan: războiul real și războiul mediatic. Potrivit lui Bjørn, propaganda Kremlinului despre victoria Rusiei este foarte departe de realitate. „De când Vladimir Putin a început acest război cu Ucraina pentru a opri NATO, Rusia s-a trezit înconjurată de NATO”, spune el, considerând că președintele rus încearcă pur și simplu să salveze aparențele. Și nu crede că războiul se va încheia prea curând.

„Vladimir Putin trebuie să fie oprit”

„Dacă nu opriți Rusia aici, pe acest front, ea va fi aici chiar lângă o graniță europeană”, avertizează el, amintind istoria recentă a Rusiei, în special în Crimeea, Georgia și Cecenia. Cea mai mare teamă a sa este războiul nuclear, dar el insistă că, după război, „toată lumea trebuie să se așeze la masă și să discute despre aceste arme nucleare și despre motivul pentru care câteva țări au atât de multe lucruri care vor distruge jumătate din lume”.

„Mi-ar plăcea să avem 100 de ani de pace după acest război pentru a ne consolida universitățile, știința, medicina, măcar o dată. Cred că toată lumea s-a săturat de război”, deplânge el. Dar, deocamdată, Bjørn abia așteaptă să se întoarcă acasă după război. Pentru el, Insulele Feroe sunt un paradis.

Ce ne ajută să rămânem umani pe front?

Bjørn spune că „fără sprijinul vostru, nu am fi fost atât de puternici atât de mult timp”. El este deosebit de recunoscător donatorilor privați care au ajutat la trimiterea de vehicule blindate și de mașini personale pe care le folosesc pentru transport, „ceea ce este foarte, foarte important, deoarece drumurile din Ucraina sunt foarte, foarte proaste în acest moment, pline de noroi și în stare proastă”.

El adaugă: „Cred că ceea ce ne permite să rămânem umani pe front și să nu fim carne de tun este să știm că în spatele nostru sunt civili care se preocupă să ne vadă bine, bine hrăniți, să ne fie cald iarna, să avem cafea, mâncare, dulciuri. Să avem sentimentul că suntem apreciați și că nu suntem singuri”.