Sport

Puțini, dar buni. Ei sunt singurii internaționali gruzini care au jucat în Liga 1. Foto

În România s-au perindat de-a lungul timpului o sumedenie de fotbaliști străini, inclusiv gruzini. Nu au fost mulți, doar patru, dar toți au jucat pentru naționala Georgiei.
01.06.2021 | 23:51
Putini dar buni Ei sunt singurii internationali gruzini care au jucat in Liga 1 Foto
Puțini, dar buni. Ei sunt singurii internaționali gruzini care au jucat în Liga 1. FOTO: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Miercuri, 2 iunie, de la ora 21:45, România își măsoară forțele cu reprezentativa Georgiei, într-un amical programat pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Pentru această acțiune, care cuprinde și un test cu Olanda, pe 7 iunie, selecționerul gruzinilor, Willy Sagnol, a convocat 26 de fotbaliști.

Cine sunt singurii fotbaliști din Georgia care au jucat în România

Din lotul antrenorului francez puteau face parte și patru fotbaliști cu ștate vechi în Liga 1. Este vorba despre singurii patru jucători gruzini care au evoluat de-a lungul timpului în campionatul României, care au selecții la națională și care sunt încă în activitate.

ADVERTISEMENT

Akaki Khubutia

Ajuns la 35 de ani, Akaki Khubutia joacă începând din 2021 la FC VPK-Ahro Shevchenkivka, care tocmai a promovat în eșalonul secund din Ucraina, dar numele său este cunoscut microbiștilor din România pentru experiențele de la Gaz Metan și ACS Poli Timișoara. Uriașul fundaș central, care măsoara 1,95 m, este primul gruzin care a ajuns în Liga 1, în anul 2009, la Mediaș.

Akaki a îmbrăcat tricoul „lupilor negri” în două perioade diferite 2009-2012 și 2017, jucând de 83 de ori și marcând 3 goluri. Momentul de referință la Mediaș al stoperului se leagă de celebra dublă dintre Gaz Metan și Mainz, din turul 3 preliminar al Europa League, atunci când echipa antrenată de Cristi Pustai i-a eliminat pe nemții lui Thomas Tuchel. Khubutia a fost integralist atunci în ambele partide și a făcut pereche în defensivă cu un alt colos, Zarko Markovic (2,04 m).

ADVERTISEMENT

Prima aventură la Mediaș i-a adus lui Akaki Khubutia și primele convocări în echipa națională a Georgiei, pentru care a jucat de 20 de ori între 2010 și 2014, fără să marcheze însă vreun gol.

Akaki Khubutia, în meciul dintre Mainz și Gaz Metan, din 2012. FOTO: hepta.ro
  • 15 mii de euro a plătit Gaz Metan Mediaș, în 2009, pentru transferul lui Akaki Khubutia, de la FBK Kaunas
  • la Timișoara, stoperul gruzin a jucat doar 2 meciuri, în 2018
ADVERTISEMENT

Giorgi Chanturia

Giorgi Chanturia (28 de ani) este unul dintre cele mai talentate produse ale fotbalului gruzin. Din nefericire, cariera mijlocașului ofensiv a fost măcinată de accidentări. El este al doilea georgian care a ajuns în România, după Akaki Khubutia. În februarie 2014, CFR Cluj a plătit 1 milion de euro pentru transferul său de la Vitesse, dar l-a lăsat să plece liber de contract după doar un an și jumătate. În perioada petrecută în Gruia, Chanturia a jucat de 33 de ori și a marcat 7 goluri.

Cariera lui Chanturia a luat-o în jos în anul 2018, atunci când juca în Rusia, la Ural, după ce a trecut și prin Germania, la Duisburg. În luna aprilie, mijlocașul și-a rupt ligamentele încrucișate și a avut nevoie de șase luni pentru a se recupera, dar nu și-a mai putut câștiga locul în echipă și a fost pus pe liber. Ultima echipă din CV-ul lui Giorgi Chanturia este Saburtalo, din Georgia, dar pentru care n-a apucat să bifeze nicio prezență. Astfel, din februarie 2020, cariera fostului fotbalist de la CFR Cluj e în stand-by, cu șanse mici de a continua.

ADVERTISEMENT
Giorgi Chanturia, într-un meci dintre CFR Cluj și Viitorul. FOTO: sportpictures.eu
  • 15 selecții și 2 goluri are Giorgi Chanturia pentru prima reprezentativă a Georgiei, la care a evoluat între 2014 și 2017

Nika Dzalamidze

Nika Dzalamidze are 29 de ani și, în cazul în care Willy Sagnol l-ar fi chemat pentru amicalul cu România, ar fi revenit pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, acolo unde a evoluat în sezonul 2017-2018 pentru Juventus București.

Extrema dreaptă joacă în prezent în țara natală, la FC Rustavi, și se laudă cu 10 meciuri și 2 goluri în primul eșalon din România, unul în poarta lui ACS Poli Timișoara și altul în cea a Politehnicii Iași. Echipa care urma să poarte numele de Daco-Getica a retrogradat în primăvara lui 2018, iar gruzinul nu a mai rămas la gruparea din Colentina.

Nika Dzalamidze se bucura dupa golul marcat in meciul de fotbal dintre Juventus Bucuresti si ACS Politehnica Timisoara, contand pentru Liga 1, disputat pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, luni 6 noiembrie 2017. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • 2012 e anul în care Nika Dzalamidze a debutat la naționala Georgiei, pentru care a bifat 7 selecții

Avtandil Ebralidze

Poreclit „Avto”, Avtandil Ebralidze are și cetățenie portugheză și este ultimul gruzin trecut prin Liga 1. El a făcut parte din lotul lui FC Voluntari, în sezonul 2019-2020. Mijlocaș de bandă, Avto a bifat 14 prezențe în Liga 1 și una în Cupa României. În prezent joacă în liga a doua din Portugalia, la Leixoes, iar cea mai frumoasă amintire din România este un gol cu Universitatea Craiova, pierdut însă de ilfoveni cu scorul de 1-2.

Avtandil Ebralidze si Denis Ciobotariu in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC Voluntari, contand pentru Liga 1, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, vineri 27 septembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • 3 selecții are Avto la echipa națională a Georgiei
  • 29 de ani este vârsta lui Avtandil Ebralidze

  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,02 este cota pentru „peste 2,5 goluri” la meciul România-Georgia. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT