Life

Radu Banciu desfiinţează concursul Eurovision: “Românul, în prostia lui intrinsecă, trăia din această mega-anomalie sinistră”

Radu Banciu a desființat concursul Eurovision, pe care l-a numit o „mega-anomalie sinistră”. Prezentatorul TV a criticat-o și pe Eda Marcus, cea care trebuia să transmită live punctajul acordat de juriul român.
18.05.2022 | 09:01
Radu Banciu desfiinteaza concursul Eurovision Romanul in prostia lui intrinseca traia din aceasta megaanomalie sinistra
Radu Banciu desfiinţează concursul Eurovision. Foto: Colaj Faantik / Capturi Prima TV
ADVERTISEMENT

Radu Banciu a criticat concursul Eurovision, despre care a spus că este „o manipulare grotescă”. De asemenea, prezentatorul a făcut referire și la Eda Marcus.

Radu Banciu, declarații despre Eurovision: „O porcărie”

Prezentatorul de televiziune a fost foarte acid la adresa concursului muzical, dar și a celei care urma să intre live pentru a anunța punctajul juriului din țara noastră la Eurovision 2022 – lucru care nu s-a mai întâmplat.

ADVERTISEMENT

Eda Marcus a fost criticată de Radu Banciu pentru faptul că a stat „cinci ore în fața oglinzii” doar pentru ca Uniunea Europeană de Radio și Televiziune să anunțe că România are probleme tehnice și transmisiunea în direct nu se mai poate face, o „țeapă” pentru TVR.

Acest lucru i-a provocat bucurie lui Radu Banciu, după cum a mărturisit acesta în emisiunea Fotbal All Inclusive de la Prima Sport.

ADVERTISEMENT

De asemenea, prezentatorul a denunțat „blaturile” care se fac în competiție și a criticat faptul că juriul român a acordat punctajul maxim Republicii Moldova.

„Ce m-am bucurat pentru Eda Marcus, care a stat cinci ore în fața oglinzii în acest weekend. A stat degeaba, TVR-ul luând o țeapă colosală după aranjamentele pe care le făcea an de an.

ADVERTISEMENT

În sfârșit, au fost prinși cu blaturile lor obligatorii. Dădeai Republicii Moldova… Este la fel de clar și peste 15 ani că voturile vor merge toate la Republica Moldova”, a spus el.

Radu Banciu o critică pe Eda Marcus

Prezentatoarea TVR Eda Marcus, aspru criticată de Radu Banciu, a fost numită „țoapă”, iar faptul că nu a mai avut loc transmisiunea live a fost o „tragedie națională” pe care acesta nu o înțelege.

ADVERTISEMENT

Radu Banciu numește faimosul concurs muzical o „mega-anomalie sinistră”.

„S-a îmbrăcat țoapa aia, i-a luat cinci ore să se aranjeze și nu a mai intrat în direct. Tragedie națională. Românul, în prostia lui intrinsecă, trăia în acest ghivechi, în această mega-anomalie sinistră care este Eurovisionul.

O porcărie de tip vacanță de vară în Grecia, dar pe care toți amărâții o gustau. O manipulare grotescă”, a mai spus acesta.

ADVERTISEMENT