Cunoscutul prezentator de la Antena 1 s-a declarat depășit de situație după ce a rămas acasă cu cei 3 băieți. Cum a reacționat partenera de viață care a dat curs invitației primite din partea organizatorilor unui eveniment monden.
Radu Vâlcan se arată copleșit de probleme după ce a stat cu cei 3 copii mici. Ce replică i-a dat Adela Popescu moderatorului cu care are o relație sentimentală de ani buni și cu care se înțelege extraordinar de bine.
Mai exact, actorul de 46 de ani s-a plâns că trebuie să-i supravegheze pe băieți, dar și să monteze un pat, în timp ce blondina este plecată la o prezentare de modă. Vedeta de la Antena 1 a spus totul pe rețelele de socializare.
„Adela Popescu este la un eveniment monden, nu știam că mai există așa ceva, iar eu montez un pat”, le-a dezvăluit prezentatorul emisiunii Insula Iubirii celor care îl urmăresc pe Instagram.
La scurt timp după această postare soția lui Radu Vâlcan a venit cu propria versiune a poveștii. Adela Popescu a recunoscut că a fost plecată, însă pentru aproximativ 2 ore pentru că s-a întors repede la cei dragi.
Fosta moderatoare de la Vorbește lumea a mai dezvăluit că partenerul de viață a obosit extrem de repede în acest interval, dovadă că a adormit instant. Mai mult, frumoasa cântăreață a glumit pe seama acestui subiect.
„Am fost la prezentarea de modă, n-am lipsit mult, cred că o ora și jumătate a fost toată deplasarea, cu tot cu drumul, și s-a plâns soțul pe Instagram că el muncește și montează un pat și ați văzut.
M-am întors după o oră și jumătate cum vă spuneam, ne-am ocupat, am luat copiii, eu unul, el doi și am adormit copiii și am vrut să merg să văd cum arată patul. Amuzant este că a muncit foarte mult.
Acum sforăie, a picat lat, l-a epuizat rău patul ăla”, a povestit Adela Popescu. Fosta gazdă a matinalului Vorbește lumea, de la Pro TV, le-a arătat tuturor o imagine cu muncă depusă de Radu Vâlcan.
Din păcate, acesta nu a terminat de montat patul. În altă ordine de idei, vedetele sunt doi părinți foarte implicați în creșterea copiilor și care reușesc să se descurce de minune pentru că își împart mereu atribuțiile.