Sport

Rapid forțează tunul verii în mercato. Ofertă pentru Andrei Burcă de la CFR Cluj! Exclusiv

Rapid caută să se întărească pentru a ataca titlul în sezonul următor, iar FANATIK a aflat că giuleștenii au făcut o ofertă de transfer pentru Andrei Burcă de la CFR Cluj.
21.06.2023 | 20:46
Rapid forteaza tunul verii in mercato Oferta pentru Andrei Burca de la CFR Cluj Exclusiv
Rapid caută să se întărească pentru a ataca titlul în sezonul următor, iar FANATIK a aflat că giuleștenii au făcut o ofertă de transfer pentru Andrei Burcă de la CFR Cluj. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

În urmă cu mai bine de o săptămână, patronul grupării din Gruia, Neluțu Varga, vorbea despre un interes al unui club din străinătate pentru fundașul central și dădea un procentaj de 80% ca mutarea să se realizeze.

CFR Cluj a primit o ofertă pentru Andrei Burcă de la Rapid

Între timp pe fir a intrat și Rapid, care și-ar dori să-l aducă pe Andrei Burcă în Giulești, după ce l-a mai luat în această vară de la CFR Cluj și pe fundașul dreapta german Christopher Braun, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

ADVERTISEMENT

Din informațiile FANATIK, acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu, a făcut o ofertă de 600.000 de euro pentru achiziționarea lui Andrei Burcă, iar conducătorii clubului CFR Cluj nu ar spune nu unei mutări a internaționalului român în Giulești.

Totuși, pentru că există și un totuși în toată această afacere, FANATIK a aflat că Neluțu Varga nu este mulțumit de suma pe care bucureștenii au pus-o pe masă și așteaptă ca Șucu să mai pluseze dacă îl dorește cu adevărat pe jucător.

ADVERTISEMENT

Giuleștenii vor să schimbe centrul defensivei

Conducătorii Rapidului încearcă să-i facă un lot extrem de puternic lui Adrian Mutu și astfel gruparea de lângă Podul Grant să se poată bată la titlu în sezonul următor din SuperLiga.

Compartimentul considerat cel mai descoperit este cel defensiv, acolo unde giuleștenii au și mutat până acum. Pe lângă aducerea lui Braun, ”vișinii” l-au mai transferat și pe Iulian Cristea, jucător liber de contract după despărțirea de FCSB, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

ADVERTISEMENT

Rapiditatea cu care giuleștenii încearcă să se miște în aducerea unor fundași este dată și de faptul că în acest moment linia de fund este una extrem de îmbătrânită și care în principiu nu mai poate duce mai mult de un sezon.

În centrul apărării sunt Cristian Săpunaru (39 de ani) și Dragoș Grigore (36 de ani), iar titular în banda stângă a fost sezonul precedent brazilianul Junior Morais (36 de ani), cu toții aflați aproape de finalul carierei.

ADVERTISEMENT

Pe lângă mutările din linia defensivă, Rapid a adus și doi mijlocași. Primul care a semnat a fost Omar El Sawy de la Csikszereda, urmat de Răzvan Oaidă, jucător lăsat liber de FCSB. Ambele mutări au fost anunțate în exclusivitate de FANATIK.

ADVERTISEMENT