Rapid nu a avut nicio șansă în meciul cu Farul, în lipsa presiunii puse de ultrași care au protestat și n-au mai cântat 90 de minute așa cum au obișnuit.
Rapid nu a reușit să mai creeze presiunea tipică din Giulești, fără aportul suporterilor, care au protestat după arestarea liderului galeriei, Liviu Ungurean.
În lipsa atmosferei vulcanice din Giulești, elevii lui Cristiano Bergodi nu au reușit să își creeze ocazii și s-au lăsat dominați clar de echipa lui Gheorghe Hagi.
Louis Munteanu a fost fără doar și poate cel mai bun jucător al „marinarilor”. Atacantul împrumutat la Constanța de Fiorentina a atacat perfect fiecare spațiu lăsat de fundașii Rapidului și a reușit o „dublă” de efect.
Atacantul lui Farul a deschis în minutul 23 scorul cu o reluare spectaculoasă după o centrare perfectă a lui Dina Grameni și l-a învins pe Aioani cu un șut din voleu, care l-a lăsat fără replică.
Fotbalistul dorit de Rapid a ieșit din nou la rampă în minutul 54, după o pasă magistrală a lui Cojocaru prin care a depășit toată apărarea giuleștenilor, iar Louis Munteanu a trimis în plasă elegant din preajma careului de 6 metri.
Tensiunea și-a spus cuvântul, iar Răzvan Oaidă, singurul jucător de pe teren avertizat a văzut două cartonașe galbene în decurs de 17 minute și și-a lăsat echipa în zece oameni. Rapid a reușit să revină în joc după golul marcat de Rrahmani din penalty.
Dacă Rapid pierde în fața celor de la Farul, giuleștenii pot pica pe locul trei în clasament în cazul în care CFR Cluj va reuși să câștige pe teren propriu cu Universitatea Craiova.
Deși părea principala contracandidată la titlu după victoria cu 4-0 împotriva FCSB, liderul din SuperLiga se poate distanța la 7 puncte de Rapid dacă se vor impune cu Sepsi Sfântu Gheorghe.