Sport

Rapid – Universitatea Craiova 2-0, în etapa 14 din SuperLiga. Giuleștenii își consolidează poziția a 3-a

Rapid a dominat de la un cap la altul duelul de pe teren propriu contra celor de la Universitatea Craiova. Funsho și Borja Valle au marcat pentru trupa lui Bergodi.
29.10.2023 | 22:23
Rapid  Universitatea Craiova 20 in etapa 14 din SuperLiga Giulestenii isi consolideaza pozitia a 3a
Rapid a primit vizita celor de la Universitatea Craiova
ADVERTISEMENT
29-10-2023
17:01

Rapid - Universitatea Craiova 2-0 (Funsho 36, Borja Valle 79/ )

Cele mai importante faze ale partidei video

Clasament SuperLiga
Clasament SuperLiga

Min 90+4: Fluier final. Rapid învinge cu 2-0

Min 90+2: Funsho a fost aproape de 3-0, însă arbitrul a fluierat offside

Min 79: Gol Rapid! Giuleștenii au înscris prin Borja Valle la capătul unui contraatac fulger

Min 61: Danciu prinde un șut bun din interiorul careului, dar Moldovan e la post și reține

Min 53: Mitriță reușește o serie de driblinguri spectaculoase, cade în careu, dar arbitrul nu dă penalty

Min 46: A început repriza secundă

Min 45: Arbitrul a fluierat pauza meciului

Min 35: Gol Rapid! Petrila scapă de marcaj în flancul stâng și îi oferă o pasă perfectă lui Funsho care deschide scorul

Min 27: Borza trage bine de la marginea careului, însă mingea lovește plasa laterală

Min 21: Andrei Ivan prinde un șut pe spațiul porții, însă Popescu e la post

Min 16: Ocazie Rapid. Petrila trimite un șut din interiorul careului, puțin peste poartă

Min. 1: A început partida.

Rapid: Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Oaidă, Albu, Ioniță – Bamgboye, Valle, Petrila. Rezerve: Drăghia, Onea, Cristea, Cîrjan, Papeau, Pănoiu, Kait, Grigore, Stan. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, Badelj, Bancu – Kurtic, A. Crețu, Houri – Danciu, Mitriță, Ivan. Rezerve: Lazar, Căpățână, Ndong, Silva, Mateiu, Ișfan, Roguljic, Trică, Markovic. Antrenor: Corneliu Papură.

Meciul Rapid – Universitatea Craiova are loc duminică, 29 octombrie, cu începere de la ora 20:30, în cadrul etapei a 14-a din SuperLiga și este unul dintre capetele de afiș ale acestei runde, alături de Petrolul – FCSB și CFR Cluj – Farul. Rapid vine după un egal la Oradea, cu UTA, meci în care a condus, dar nu a putut păstra rezultatul. Mult mai rea e situația oltenilor, învinși clar acasă, 1-3, de Petrolul.

Unde se joacă meciul Rapid – Universitatea Craiova

Confruntarea Rapid – Universitatea Craiova se desfășoară duminică, 29 octombrie, de la ora 20:30 pe stadionul Superbet Arena, fost Valentin Stănescu, din cartierul Giulești, din București, în etapa a 14-a din SuperLiga. Jocul stârnește un interes enorm pentru fanii alb-vișinii, în virtutea tradiției la partidele de acasă ale Rapidului și acest meci urmând a se disputa cu casa închisă.

ADVERTISEMENT

Biletele s-au epuizat foarte repede, un anumit procent a fost repartizat și pentru echipa vizitatoare și numărul celor care vor veni de la Craiova nu va fi unul simbolic, motiv pentru care forțele de ordine, serios suplimentate, sunt în alertă, pentru că se știe că relațiile dintre galerii nu sunt deloc amicale.

Cine transmite la TV partida Rapid – Universitatea Craiova

Partida Rapid – Universitatea Craiova se joacă duminică, 29 octombrie, de la ora 20:30,  pe stadionul Superbet Arena, fost Valentin Stănescu, din cartierul Giulești, din București  în etapa a 14-a din SuperLiga și o veți putea urmări în direct pe programele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 2. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La București și duminică, 29 octombrie continuă să fie o vreme frumoasă, de toamnă supertârzie, cu cerul senin pe tot parcursul zilei, fără vreun pericol de precipitații. Temperatura maximă la ora amiezii va ajunge la 23-24 de grade iar la ora meciului va scădea cam până la 17 grade. Cel mai bun arbitru român a fost desemnat să conducă acest meci, Istvan Kovacs, din Carei.

Ce absențe există în întâlnirea Rapid – Universitatea Craiova

Rapid va avea probleme la acest meci dun  cauza faptului că l-a pierdut pe principalul om de gol, kosovarul Albion Rrahmani, grav accidentat în meciul echipei sale naționale în Andorra, care va putea reveni pe gazon abia în primăvara anului viitor, după ce a fost operat de ligamente.

ADVERTISEMENT

Și Universitatea Craiova are tot un om important out, dar de mai multă vreme și tot dintr-un meci al echipei naționale. Este vorba de fundașul central macedonean Zajkov, accidentat și el grav, după care a fost operat, într-un meci împotriva Maltei.  În plus, atacantul Bairam a devenit incert. Craiovenii sunt în evident picaj și au mare nevoie de puncte.

Cote la pariuri la jocul Rapid – Universitatea Craiova

Deși oltenii o zbârciră rău de tot acasă în ultima etapă, cu Petrolul, casele de pariuri văd acest meci extrem de echilibrat, cu cote foarte apropiate între cele două echipe. Rapid are cotă de 2,50 la victorie iar Universitatea Craiova ajunge la 2,90. Șansă dublă 1X are cotă de 1,45 iar șansă dublă x2 are cotă 1,50. Un gol marcat de Rapid are cotă 1,35 iar o reușită a oaspeților cotă de 1,40. Over 1,5 goluri are cotă 1,35.

ADVERTISEMENT

Și aici avem puține meciuri în discuție, din 2014 până în prezent. Sunt doar patru la număr și pentru giuleșteni nu sună deloc bine scurtul bilanț, pentru că el se traduce prin nici o victorie a lor, un egal de 2-2 în 2022 și în rest trei succese ale alb-albaștrilor din Bănie. Vorbim, evident, doar despre disputele de la București.

 

ADVERTISEMENT