Rusia intenționează să livreze Belarusului „în următoarele luni”, rachete capabile să transporte focoase nucleare. Anunțul a fost făcut de Vladimir Putin, după o discuție televizată cu Alexandr Lukașenko.
”În următoarele luni, vom transfera în Belarus sistemele de rachete tactice Iskander-M, care pot folosi rachete balistice sau de croazieră, în versiunile lor convenționale și nucleare”, s-a lăudat Putin la televiziunea rusă.
Iskander-M este un sistem mobil de rachete ghidate care poate purta focoase nucleare, cu o rază de acţiune de până la 500 de kilometri. Ucrainenii au calculat numărul de rachete lansate de Rusia de la începutul războiului: peste 5.000.
”Dintre acestea, 1.211 zboruri au fost efectuate de pe teritoriul Republicii Belarus, mai mult de 25% din numărul total, și au avut loc 61 de lansări de rachete de croazieră de tip Iskander cu intenția de a distruge infrastructura critică din Ucraina“, a transmis Armata din Ucraina.
Primarul din orașul ucrainean Severodonețk a anunțat că rușii au ocupat în întregime orașul strategic din estul Ucrainei, după săptămâni de lupte și bombardamente.
”Orașul se află acum sub ocupația deplină a Rusiei. Ruşii încearcă să-și stabilească propria ordine, din câte știu eu au numit un fel de comandant”, a declarat primarul Oleksandr Striuk.
Având o superioritate numerică clară, rușii avansează în zona Donbas și Lugansk, însă ucrainenii speră că pot organiza o contraofensivă în perioada următoare, astfel că soarta războiului e departe de a fi pecetluită.
Forțele ruse de ocupație ar fi intrat în Lisiceansk, astfel că „lupte de stradă” au loc în orașul de lângă Severodonețk, oraș care e aproape să cadă în mâinile Moscovei.
“Miliția Republicii Populare Lugansk și armata rusă au intrat în orașul Lisiceansk. Unele sedii și fabrici din oraș au fost deja luate. Lupte de stradă au loc acolo acum”, a transmis locotenent-colonelul Andrei Marochko, reprezentant al separatiștilor pro-ruși.
Rușii încearcă să încercuiască trupele ucrainene aflate la Lisiceansk, după care prioritară e o ofensivă la scară lungră asupra Sloviansk.
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), în ultimul său raport, arată că trupele ucrainene vor cauza mari probleme rușilor pe termen lung, dacă încercuirea acestora va eșua.
Ministerul Apărării din Londra a publicat un nou raport prin care arată că în luna iunie a avut loc o schimbare majoră la vârful armatei ruse, în special la comanda forțelor angajate pe frontul din Ucraina.
Potrivit sursei citate, a fost înlăturat comandantul forțelor aeriene (VDV), general-colonel Andrei Serdyukov precum și comandantului grupului armatei de sud (SGF), general Alexandr Dvornikov.
Comanda SGF ar urma să fie preluată de generalul-colonel Serghei Surovikin. Cariera lui Surovikin a fost marcată de acuzații de corupție și brutalitate.
Armata ucraineană a anunțat sâmbătă că regiunea de frontieră Cernihiv a fost ținta unui bombardament masiv cu circa 20 de rachete lansate din Belarus, aliatul Rusiei în acest conflict.
„Către ora (locală) 5.00, regiunea Cernihiv a fost bombardată masiv cu rachete. 20 de rachete au vizat satul Desna, trase de pe teritoriul Belarusului (dar şi) din aer”, a anunțat sâmbătă Comandamentul de Nord al trupelor ucrainene.
Armata ucraineană a precizat că nu în urma atacului nu există victime și că „doar o infrastructură” a fost atinsă.
Acest ultim atac vine în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko urmează să se întâlnească chiar sâmbătă la Sankt Petersburg, înaintea unei vizite în Belarus.
Belarusul, care susţine că nu este beligerant în războiul declanșat de Rusia în Ucraina, a servit drept bază logistică trupelor Moscovei în primele săptămâni ale invaziei ruse.
Premierul britanic Boris Johnson şi-a exprimat sâmbătă îngrijorarea că Ucraina ar putea fi obligată să încheie cu Rusia o pace nefavorabilă.
„Prea multe ţări spun că este vorba de un război european care nu este necesar (…) deci presiunea va creşte pentru a-i încuraja, poate pentru a-i forţa pe ucraineni către o pace rea”, a spus premierul britanic.
Acesta a subliniat că dacă preşedintele Vladimir Putin va reuşi să îşi atingă obiectivele din Ucraina, vor fi consecinţe periculoase pentru securitatea internaţională şi va avea loc „un dezastru economic pe termen lung”.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky s-a adresat vineri participanţilor la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie, cerându-le să răspândească adevărul despre invazia Rusiei şi să facă presiuni asupra politicienilor pentru a ajuta la restabilirea păcii.
„Rusia ne-a furat pacea. Nu vom lăsa războiul Rusiei să ne distrugă. Şi vrem să oprim războiul înainte de a distruge vieţile oamenilor în alte state ale Europei, Africii, Asiei, Americii Latine. oate sunt ameninţate acum”, a spus Zelensky.
Cu ţinuta militară caracteristică care a atras uralele celor prezenți la festival, Zelensky le-a cerut acestora empatie față de suferințele ucrainenilor.
„Glastonbury este cea mai mare concentrare de libertate în aceste zile şi vă rog să împărtăşiţi acest sentiment cu toţi cei a căror libertate este atacată.
Distribuiţi adevărul despre războiul Rusiei. Ajutaţi-i pe ucrainenii care sunt forţaţi să-şi părăsească locuinţele din cauza acestui război. Faceţi presiuni asupra tuturor politicienilor pe care îi cunoaşteţi, pentru a ajuta la reinstaurarea păcii în Ucraina. Timpul este nepreţuit şi fiecare zi se măsoară în vieţi omeneşti”, a mai spus președintele ucrainean.
Probleme tot mai mari pentru trupele ucrainene care apără orașul strategic Severodonețk din Lugansk. Vineri, acestea au primit ordin să se retragă.
Orașul Severodonețk din Lugansk (Donbas) este aproape de a avea aceeași soartă ca și Mariupolul, oraș de la Marea Azov cucerit în primăvară de ruși, după săptămâni de asediu.
În ultimele zile, forțele ruse au realizat câștiguri substanțiale în zonele Severodoneţk și orașul vecin Lisichansk.
În paralel, trupele ucrainene continuă să sufere pierderi mari, dar forțele defensive ale Kievului și-au îndeplinit în mod fundamental obiectivul, încetinind și provocând pierderi grele forțelor ruse.
Un oficial ucrainean a anunțat însă că trupele ucrainene care apără orașul cheie din estul țării Severodonețk vor ”trebui să se retragă”.
Guvernatorul regiunii Lugansk, Serhi Haidai, a spus, vineri dimineață, că pozițiile armatei sunt compromise, iar numărul morților este în creștere.
”A rămâne pe poziții sfărâmate în bucăți timp de multe luni doar de dragul de a rămâne acolo nu are sens”, a declarat Haidai pentru televiziunea de stat ucraineană, potrivit The Guardian.
Haidai a scris și pe platforma Telegram: ”Din păcate, va trebui să ne scoatem armata din Severodonețk, pentru că rămânerea pe poziții compromise nu are sens – numărul morților este în creștere.”
Severodonețk ar fi o pierdere pentru Ucraina, dat fiind faptul că orice teren capturat de forțele ruse este un plus pentru Kremlin, dar bătălia de la Severodonețk nu va fi o victorie decisivă a Rusiei, susţin experţii de la ISW.
Între timp, de la Kremlin, oficialii ruși continuă să lanseze acuzații în direcția Occidentului.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Uniunea Europeană şi NATO că se concentrează pentru a purta un război împotriva Rusiei, relatează Agerpres.
”Avem puţine iluzii că ofensiva actuală antirusă a UE va dispărea cumva sau se va schimba în viitorul previzibil şi – ca să fiu sincer – pe termen lung”, a declarat diplomatul, în cadrul unei vizite în Azerbaijan.
Lavrov a mai spus că Germania nazistă a raliat alte ţări europene pentru a ataca Uniunea Sovietică la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.
”Acum UE, împreună cu NATO, creează împreună o coaliţie atât de modernă pentru o luptă şi în cele din urmă un război cu Federaţia Rusă. Vom urmări toate aceste lucruri îndeaproape”, a mai spus şeful diplomației de la Moscova.
Vineri, de la Moscova, au venit mai multe reacții despre decizia şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene de a acorda Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de ţări candidate la aderarea la UE.
Purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că este ”important” pentru Moscova ca ”toate aceste procese să nu creeze mai multe probleme Rusiei”
Peskov a mai spus că speră ca această decizie să nu conducă la o deteriorare a relaţiilor dintre Moscova şi Bruxelles, care în prezent sunt la un nivel atât de scăzut ”încât este foarte dificil să fie şi mai mult deteriorate”.
În același timp, Ministerul de Externe al Rusiei a declarat că decizia UE de a acorda statutul de candidat Ucrainei și Moldovei va avea ”consecințe negative”.
”Odată cu decizia de a acorda Ucrainei și Moldovei statutul de țări candidate, Uniunea Europeană continuă să exploateze geopolitic zonele de lângă Rusia.
Ei nu se gândesc la consecințele negative ale unui astfel de pas”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului, Maria Zakharova.