LIVE Actualizat 16-11-2022
04:50

Război în Ucraina, ziua 266. Zelenski, tranşant după incidentul din Polonia: “Rusiei i se vorbeşte de pace, ca răspuns, lansează rachete”

Ucraina a fost din nou ținta unui atac masiv cu rachete, însă două dintre acestea au lovit Polonia, escaladând situația la un nou nivel.
16.11.2022 | 06:43
Razboi in Ucraina ziua 266 Zelenski transant dupa incidentul din Polonia Rusiei i se vorbeste de pace ca raspuns lanseaza rachete
Rachetă Iskander, lansată de ruși.
ADVERTISEMENT
16-11-2022
04:50

Reacţia oficială a Ucrainei după incidentul cu rachetele din Polonia

Volodimir Zelenski a reacţionat după ce rachete ruseşti au căzut pe teritoriul Poloniei, anunţând, totodată. avarii semnificative la sistemul energetic, făcute de bombardamentele ruşilor.

”Inamicul a lansat un alt atac masiv cu rachete asupra ţării noastre. În total, 90 de rachete. Sistemul energetic, întreprinderile şi clădirile rezidenţiale au fost avariate (…)

Rusiei i se vorbeşte despre pace, dar, ca răspuns, lansează rachete. I se vorbeşte despre crizele globale pe care Rusia le-a provocat, iar ca răspuns lansează drone iraniene. I se oferă zece puncte pentru a pune capăt războiului, iar aceasta lansează zece rachete pentru fiecare punct despre pace”, a afirmat Zelenski în ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare, precizând şi că sunt circa 10 milioane ucraineni care nu au electricitate.

“Teroarea nu se limitează la graniţele noastre naţionale. Ea s-a răspândit deja pe teritoriul Republicii Moldova. Iar astăzi, rachetele ruseşti au lovit Polonia, teritoriul ţării noastre prietene. Au murit oameni. Vă rugăm să acceptaţi condoleanţe din partea tuturor fraţilor ucraineni!

De câte ori a spus Ucraina că statul terorist nu se va limita la ţara noastră? Polonia, statele baltice… Este doar o chestiune de timp până când teroarea rusă va merge mai departe. Trebuie să-l punem pe terorist la locul lui! Cu cât Rusia se va simţi mai mult timp în impunitate, cu atât mai multe ameninţări vor exista pentru toţi cei care pot fi atinşi de rachetele ruseşti”, a mai afirmat Zelenski.

Şi ministrul de externe Dmitro Kuleba a vorbit despre incidentul din Polonia, precizând că „Rusia promovează acum o teorie a conspiraţiei conform căreia ar fi fost o rachetă a apărării aeriene ucrainene care a căzut pe teritoriul Poloniei. Ceea ce nu este adevărat. Nimeni nu ar trebui să creadă propaganda rusă sau să îi amplifice mesajele”.

Situația poate fi considerată gravă, în condițiile în care doi polonezi au murit și acum toată lumea așteaptă să vadă cum va reacționa NATO, în special dacă Articolul 5 va fi invocat.

Război în Ucraina, ziua 266. Toată lumea discută despre Articolul 5 al NATO

Situația nu e mai puțin dramatică în Ucraina, țară care a fost atacată de peste 80 de rachete rusești, chiar dacă multe dintre acestea au fost doborâte de sistemele de apărare ucrainene și trimise de Occident în această zonă.

ADVERTISEMENT

Dacă ucrainenii au rămas fără curent electric, polonezii au fost loviți pentru prima dată de la începutul războiului. Cu toate că rușii nu și-au asumat nimic, din contră, propagandiștii de pe Telegram au sărbătorit această lovitură.

Margarita Simonian, redactor șef al Russia Today, a transmis pe Telegram că în sfârșit Polonia are ”Belgorodul ei”. Mai mult, Simonian a lăsat să se înțeleagă că NATO e slabă, pentru că nu știe ce a lovit-o și nici nu știe cum să reacționeze.

ADVERTISEMENT

Între timp, consiliul de urgență de la Varșovia, convocat imediat după atac, a ținut mult după miezul nopții și concluziile sale nu au fost deocamdată prezentate publicului larg. Cert e că oficiali ai SUA discută cu Polonia pe această chestiune, iar toată lumea așteaptă să vadă care va fi următoarea mutare a NATO.

România a oferit o serie de reacții individuale, cum ar fi cele ale lui Klaus Iohannis sau Marcel Ciolacu, însă nu a existat o reacție oficială din partea celor responsabili de securitatea țării.

ADVERTISEMENT

”România este în deplină solidaritate cu prietenul și aliatul nostru Polonia în urma știrilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri. #SuntemNATO”, a transmis Iohannis pe Twitter.

Generalul de brigadă american Par Ryder a transmis, la rândul său, că ”orice intrare pe teritoriul NATO duce la o reacție. Am spus foarte clar că vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”.

ADVERTISEMENT

Cert e că momentan NATO pare reticentă să ia măsuri vehemente sau să activeze Articolul 5, care ar duce la intrarea în război cu Rusia, pornindu-se de la premiza că rachetele au căzut accidental în Polonia. Chiar și în caz contrar, Moscova e extrem de interesată să testeze unitatea și determinarea aliaților, care până acum e pusă sub semnul întrebării de propagandiștii de la Kremlin.

ADVERTISEMENT