News

Război în Ucraina, ziua 635. NATO, avertisment cu privire la un amestec al Rusiei în Bosnia / Un naționalist rus vrea să candideze contra lui Putin. Update

Război în Ucraina, ziua 635. Naționalistul Igor Girkin vrea să candideze la președinția Rusiei. Armata Kievului anunță un avans pe malurile Niprului
20.11.2023 | 16:44
Razboi in Ucraina ziua 635 NATO avertisment cu privire la un amestec al Rusiei in Bosnia  Un nationalist rus vrea sa candideze contra lui Putin Update
Armata Ucrainei anunță că a avansat pe malurile Niprului Sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT
20-11-2023
14:44

Rusia ar putea interveni în Bosnia, avertizează liderul NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța este îngrijorată de un posibil amestec ”răuvoitor” al Rusiei în Bosnia-Herţegovina.

”Suntem îngrijoraţi de retorica secesionistă, care caută împărţirea, şi de amestecul străin răuvoitor” în Bosnia, a declarat Jens Stoltenberg, referindu-se la Rusia, relatează AFP. ”Aliaţii susţin ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a Bosniei-Herţegovina. Securitatea voastră este importantă în regiunea Balcanilor de Vest şi în Europa”, a mai spus el.

Declarațiile lui Stoltenberg par a fi un ecou al declarațiilor făcute de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, care a acuzat Moscova de faptul că vrea să creeze noi crize pentru a deturna atenția de la Ucraina.

”Acordaţi atenţie Balcanilor. Credeți-mă, primim informații. Rusia are un plan (…). Dacă ţările din lume nu fac nimic acum, va exista din nou o astfel de deflagraţie”, a avertizat joi Zelenski.

Naționalistul rus pro-război Igor Girkin, aflat în arest preventiv în așteptarea procesului pentru incitare la extremism, a declarat că vrea să candideze la președinție, chiar dacă a înțeles că alegerile din martie vor fi o “farsă”, cu un câștigător deja clar.

Război în Ucraina, ziua 635. Un naționalist rus vrea să candideze contra lui Putin

Girkin, cunoscut și sub pseudonimul Igor Strelkov, a declarat în repetate rânduri că Rusia se va confrunta cu o revoluție și chiar cu un război civil dacă conducerea militară a lui Vladimir Putin nu va lupta mai eficient în războiul din Ucraina.

ADVERTISEMENT

Fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate care a ajutat Rusia să anexeze Crimeea în 2014 și apoi să organizeze miliții pro-Rusia în estul Ucrainei, Girkin a declarat înainte de arestarea sa că el și susținătorii săi vor intra în politică.

“Înțeleg foarte bine că, în situația actuală din Rusia, participarea la campania prezidențială este ca și cum te-ai așeza la o masă pentru a juca cu cineva care trișează”, a declarat Girkin într-o scrisoare publicată de contul său de pe Telegram, relatează The Guardian.

ADVERTISEMENT

Girkin a declarat că nu crede că i se va permite să participe la alegeri, dar speră că încercarea sa de a uni forțele patriotice va perturba planul Kremlinului de a organiza un “simulacru de alegeri” în care “singurul câștigător este cunoscut dinainte”.

“Aceasta este șansa noastră de a ne uni în fața amenințărilor externe și interne”, a declarat Girkin în postarea intitulată: “Voi candida”.

ADVERTISEMENT

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, într-un interviu publicat vineri, că speră ca Putin să candideze la alegerile din martie pentru un nou mandat de președinte, o mișcare care l-ar menține la putere cel puțin până în 2030.

Armata ucraineană i-a împins pe ruși la o distanță de ‘3 până la 8 kilometri’ de râul Dnipro

Armata ucraineană a declarat duminică că a împins forțele rusești înapoi “între trei și opt kilometri” de pe malurile râului Nipru, ceea ce, dacă se confirmă, ar fi primul avans semnificativ al forțelor Kievului la câteva luni de la o contraofensivă dezamăgitoare.

ADVERTISEMENT

“Cifrele preliminare variază între trei și opt kilometri, în funcție de specificul, geografia și designul peisajului de pe malul stâng”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Natalia Gumeniuk, la televiziunea ucraineană, fără a preciza dacă armata ucraineană deține controlul complet al zonei sau dacă rușii s-au retras.

“Inamicul continuă tirurile de artilerie pe malul drept”, a spus ea, estimând că în zonă se află “câteva zeci de mii” de soldați ruși. “Avem mult de lucru”, a adăugat ea.

ADVERTISEMENT