News

Război în Ucraina, ziua 96. Un jurnalist francez a fost ucis în regiunea Lugansk. Erdogan vrea să fie mediator pentru Zelenski și Putin

După prima vizită oficială pe front de la începerea invaziei ruse, Volodimir Zelenski a decis să-l concedieze pe șeful apărării ucrainene din Harkov pentru că nu a depus eforturi să apere orașul.
30.05.2022 | 06:00
Razboi in Ucraina ziua 96 Un jurnalist francez a fost ucis in regiunea Lugansk Erdogan vrea sa fie mediator pentru Zelenski si Putin
Volodimir Zelenski a analizat și distrugerile din orașul Harkov Foto: Serviciul de presă al Președinției ucrainene via Reuters
ADVERTISEMENT
30-05-2022
19:13

Ginerele lui Boris Elțin a demisionat din funcția de consilier al lui Vladimir Putin

Valentin Iumașev, ginerele fostului președinte al Rusiei, Boris Elțîn, a renunțat să mai activeze drept consilier onorific al lui Vladimir Putin.

Dmitri Peskov, purtătorul  de cuvânt al Kremlinului, și Iumașev, nu au comentat această decizie. Liudmilla Telen, prim vicepreședinte executiv al Centrului Prezidențial Boris Elțîn, a afirmat că Iumașev a renunțat la rolul său în luna aprilie.

”A fost inițiativa sa”, a afirmat Telen, întrebată de ce Iumașev a renunțat la a-l mai consilia pe Vladimir Putin. 

În timpul președinției lui Boris Elțîn, Iumașev a fost consilier al Kremlinului și ulterior a devenit șeful administrației prezidențiale. 

30-05-2022
17:10

Turcia face o nouă invitație la mediere între Rusia, Ucraina și ONU

Președintele Recep Erdogan a avut o convorbire telefonică cu omologul său rus în cursul zilei de luni. Acesta i-a transmis lui Vladimir Putin că este pregătit să medieze discuții între Rusia, Ucraina și Organizația Națiunilor Unite la Istanbul.

”Președintele Erdogan a afirmat că este gata să se întâlnească cu Rusia, Ucraina și ONU la Istanbul și să joace un rol într-un posibil mecanism de observare, dacă ambele părți sunt de acord”, se arată într-un comunicat al administrației prezidențiale din Turcia.

Acesta i-a subliniat lui Putin că ”e nevoie de pași care să micșoreze efectele negative ale războiului” și că trebuie ca pacea dintre Ucraina și Rusia să fie restabilită ”cât mai curând posibil.”

30-05-2022
15:38

Joe Biden anunță că SUA nu vor trimite în Ucraina rachete care pot lovi Rusia. Reacția Kremlinului

În ultimele zile, presa americană a scris că Administrația de la Casa Albă se pregătește să trimită Kievului sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune, în războiul de rezistență împotriva invaziei Rusiei.

Joe Biden neagă vehement acest lucr: ”Nu vom trimite în Ucraina sisteme de rachete care pot ajunge în Rusia”, a spus președintele SUA, luni.

Ucraina a cerut sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS), care pot lansa proiectile la sute de kilometri distanță.

Imediat după anunțul lui Biden a venit o primă reacție de la Moscova. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a spus luni că decizia SUA de a nu trimite în Ucraina sisteme de rachete care ar putea ajunge în Rusia este ”rațională”, potrivit Sky News.

30-05-2022
15:34

Rusia nu va mai furniza gaz către Țările de Jos, de marți

Începând de marți, 31 mai, Rusia va înceta să furnizeze gaze Țărilor de Jos, notează The Guardian.

Decizia vine după ce comerciantul susținut de guvernul de la Amsterdam, GasTerra a refuzat să plătească în ruble către furnizorul Gazprom în ruble, relatează Pjotr ​​Sauer pe Twitter.

Aproximativ 15% din gazul olandez provine din Rusia, mai notează jurnalistul.

30-05-2022
14:29

UE întârzie să ia decizii în privința embargoului asupra petrolului rusesc

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a declarat că UE nu a ajuns încă la un acord privind un nou pachet de sancțiuni asupra Rusiei care să includă o interdicție a importurilor de petrol, relatează BBC.

”Nu a fost niciodată ușor. Este la fel acum cu cel de-al șaselea pachet (n.r. de sancțiuni contre Rusiei)”, a spus președinta CE.

Conform Ursulei von der Leyen ”este foarte important să avem echitate pentru toți, nu am găsit încă o soluție pentru asta. Așteptările mele sunt scăzute că se va rezolva în următoarele 48 de ore. Dar sunt încrezătoare că după aceea va exista o posibilitate”.

Blocul comunitar are nevoie de unanimitate din partea tuturor statelor membre pentru a introduce sancțiunile, deși le-a anunțat în urmă cu aproape o lună.

În acest moment, Ungaria, care se bazează covârșitor pe petrolul rusesc, este principalul stat UE care se opune unei interdicții a importurilor de țiței din Rusia.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat luni că nu există ”niciun compromis acceptabil” deocamdată în ceea ce privește embargoul impus de UE asupra petrolului rusesc, cerând ”garanții” pentru aprovizionarea țării sale.

Recent, guvernul de la Budapesta a comparat interzicerea petrolului din Rusia cu aruncarea unei bombe nucleare asupra economiei Ungariei.
 

30-05-2022
13:44

Un jurnalist francez a fost ucis luni în regiunea Lugansk, estul Ucrainei

Încă un jurnalist, al 8-lea, a murit pe frontul de război din Ucraina. Potrivit Sky News, un reporter francez a fost ucis luni în regiunea Lugansk din estul statului vecin.

Informația a fost oferită de guvernatorul din zonă, Serhiu Haidai. Acesta a declarat că reporterul a fost ucis în timpul unei tentative de evacuare din regiune, unde au avut loc lupte grele în ultimele zile, pe măsură ce invazia rusă continuă.

”Astăzi, vehiculul nostru blindat de evacuare urma să ia 10 persoane din zonă și a căzut sub focul inamicului.

Șrapnelul de la obuze a străpuns blindajul mașinii, un jurnalist francez acreditat care scria un material despre evacuare a suferit o rană fatală la gât, un polițist de patrulă a fost salvat de o cască”, a declarat Haidai.

Evacuările civililor din regiunea Lugansk din estul Ucrainei au fost suspendate luni.

Jurnalistul ucrainean Viktor Kovalenko a dezvăluit identitatea colegului său francez mort în bombardamentele din Lugansk. E vorba de Frederic Leclerc-Imhoff, angajat la postul BMFTV.

În spațiul online au apărut și imagini cu un puternic impact emoțional surprinse la locul tragediei de luni.

30-05-2022
10:57

Presa rusă de stat: 5 oameni au murit din cauza bombardamentelor forțelor ucrainene în Donețk

Agenția de presă rusă RIA Novosti, citată de The Guardian, anunță că 5 persoane au murit în urma bombardamentelor ucrainene care au avut loc asupra centrului orașului Donețk.

Potrivit primarului orașului, Alexei Kulemzin , Forțele Armate ale Ucrainei au tras, printre altele, în două școli primare și într-un liceu.

Pe canalul său oficial Telegram, autoproclamatul Cartier General de Apărare al Republicii Populare Donețk le-a transmis locuitorilor:

”Aveți grijă de voi și de familiile voastre. Nu părăsiți domiciliul în timpul bombardamentelor”.

O altă postare de pe acest canal spune că: ”Potrivit informațiilor actualizate, ca urmare a bombardării orașului Donețk, numărul victimelor a crescut la 21 de persoane: 5 oameni au fost uciși și 16 au fost răniți. Printre morți se numără un adolescent născut în 2009”.

30-05-2022
09:01

Situație dramatică în Severodonețk: fără gaz, apă și electricitate

Serhi Haidai, guvernatorul regional din Lugansk, descrie situația din orașul Severodonețk, localitate care se confruntă cu un asalt masiv din partea forțelor ruse.

Oficialul spune că în zonă nu există gaz, apă și electricitate, iar singurele linii de comunicație pe care autoritățile ucrainene le au în prezent sunt cu un centru umanitar din Severodonețk și un spital, grație sateliților Starlinks (n.r. internetul furnizat de miliardarul Elon Musk).

Aproximativ 90% din casele din oraș au fost avariate de bombardamente, mai spune Haidei, conform BBC.

30-05-2022
08:58

Serghei Lavrov dezminte informațiile că Vladimir Putin ar fi grav bolnav

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dezminţit, duminică seara, zvonurile conform cărora preşedintele Vladimir Putin este grav bolnav, scrie The Guardian.

Șeful diplomației ruse răspuns la o întrebare a postului de televiziune francez TF1 pe această temă: ”Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni”.

Lavrov a mai subliniat că Vladimir Putin, care împlineşte 70 de ani în octombrie, apare în public ”zilnic”.

”Îl puteţi vedea pe micul ecran, puteţi citi sau asculta discursurile lui”, a adăugat el. „Îi las pe cei care răspândesc astfel de zvonuri să rezolve asta cu conştiinţa lor, în ciuda ocaziilor zilnice pe care le au de a verifica starea de fapt”, a mai spus Serghei Lavrov.

30-05-2022
06:53

Bombardamente nimicitoare în Donbas

Armata rusă continuă ofensiva şi în orașul Nikolaev, situat în sudul Ucrainei, în timp ce în regiunea Donbas (est), bombardamentele intense distrug casele și infrastructura ucrainenilor.

Cu privire la Donbas, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat ieri că această regiune reprezintă prioritatea forțelor armate ruse. Chiar și așa, armata ucraineană a inițiat câteva contraacaturi pe frontul de est și a recuperat mai multe localităţi abia ocupate de ruşi.

De asemenea, un contraatac se desfăşoară şi în sud, zonă în care mai mult unităţi ucrainene au început să avanseze spre Herson. În acest context, ruşii se bazează pe focul artileriei pentru a menține liniile. ”În jurul oraşului Nikolaev nu mai există niciun sat, totul a fost distrus. Densitatea bombardamentelor e atât de mare încât nu a rămas nimic în picioare”, a declarat Ruslan Yarmolyuk, conform stirileprotv.ro.

Sursa citată a mai indicat că în Lisichansk, un orășel din regiunea Lugansk, se organizează ultimele evacuări. La fel se întâmplă în toate localităţile apropiate de front.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Shtupun, a declarat: “Inamicul continuă să sufere pierderi grele. În teritoriile ocupate temporar, precum Crimeea, administrația rusă a ordonat să nu mai fie primiți loclanicii în spitale, că să elibereze paturi pentru răniții de război. Și sunt oameni aduși cu forța să doneze sânge.”

În orașul Irpin, din regiunea Kiev, unii ucraineni care au decis să revină au fost șocați de efectele bombardamentelor ruse. ”E dureros pentru mine. Voiam să-mi văd casa din nou. Ştiu că o să fie demolată, dar am petrecut aici aproape toată viaţa, încă de când aveam 3 ani. Nu ştiu ce ar trebui să fac. Sper doar că guvernul o să ne ajute”, a declarat Liudmyla Voronina.

30-05-2022
04:42

Lavrov anunță că Putin nu are probleme de sănătate

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dezminţit duminică seară toate zvonurile legate de o boală gravă a președintelui Vladimir Putin. Declarațiile au venit în contextul unui interviu acordat de șeful diplomației ruse jurnaliștilor francezi de la TF1

Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană semne ale vreunei boli ori afecţiuni. Îl puteţi vedea pe micul ecran, puteţi citi sau asculta discursurile lui.

Îi las pe cei care răspândesc astfel de zvonuri să rezolve asta cu conştiinţa lor, în ciuda ocaziilor zilnice pe care le au de a verifica starea de fapt”, a declarat Serghei Lavrov în interviul citat de Agerpres.

În același interviu, ministrul rus de externe a subliniat că Rusia nu crede că ușile pentru reluarea dialogului cu Occidentul sunt închise: ”Nu vrem să spunem că ușile pentru reluarea dialogului sunt închise. Dar vom judeca intențiile Europei doar în funcție de acțiunile practice. Am învățat lecția.

În acest sens, situația s-a schimbat față de sfârșitul Războiului Rece”, a declarat Lavrov conform TASS. Potrivit înaltului diplomat rus, Rusia înțelege acum mai bine ce s-a întâmplat după sfârșitul Războiului Rece și prăbușirea fostei Uniuni Sovietice și de unde a pornit ”euforia” în relațiile cu Occidentul:

Pe atunci se vorbea mult despre valorile umane universale, despre viitorul comun al Europei de la Oceanul Atlantic la Oceanul Pacific.

Acestea erau cuvinte nobile. Dar de îndată ce a venit vorba de pași concreți și de transpunerea acelor sloganuri în acțiune, Europa a dat dovadă de reticență.”

 

Începe ziua 96 de la debutul invaziei Rusiei în Ucraina. Moscova pare decisă să cucerească orașul Severodonețk. Forțele ucrainene au îndurat tiruri grele de artilerie în timp ce au oprit încercările ruse de a captura Severodonețk, cel mai mare oraș pe care Kievul încă îl controlează în regiunea Lugansk din Donbas, au declarat oficialii ucraineni.

Zelenski l-a concediat pe șeful apărării ucrainene din Harkov

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat trupele de pe linia frontului în regiunea de nord-est Harkov, a anunțat biroul său, prima apariție oficială a președintelui în afara regiunii Kiev de la începutul invaziei pe 24 februarie.

ADVERTISEMENT

Una dintre deciziile luate după această vizită a fost aceea de a-l îndepărta din funcție pe șeful apărării ucrainene din Harkov, după cum a anunțat liderul de la Kiev pe canalul de Telegram.

Zelenski a spus în discursul său național zilnic că „ofițeri de aplicare a legii” sunt implicați în motivul său pentru demiterea șefului serviciului de securitate.

ADVERTISEMENT

„Am venit, am înțeles situația și l-am concediat pe șeful serviciului de securitate al Ucrainei din regiunea (Harkov) pentru faptul că nu a lucrat la apărarea orașului din primele zile ale războiului la scară largă, ci s-a gândit doar la el însuși”, a spus Zelenski.

„Din ce motive? Oamenii legii își vor da seama”, a adăugat el.

Continuă luptele pentru Severodonețk

Luptele pentru orașul Severodonețk, din estul Ucrainei, continuă, forțele ruse ducând operațiuni de asalt sâmbătă, a declarat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

ADVERTISEMENT

“Acolo este indescriptibil de dificil. Și sunt recunoscător tuturor celor care au rezistat acestui atac”, a mai spus Zelenski în discursul său video.

El a numit situația militară din Donbas foarte complicată, adăugând că apărarea rezistă în mai multe locuri, inclusiv în Severodonețk și Lisichansk.

ADVERTISEMENT

De cealaltă parte a frontului, ministerul rus al Apărării a declarat că rachetele rusești au distrus un arsenal mare al armatei ucrainene în orașul Krivoi Rog din centrul Ucrainei, a relatat agenția de știri de stat TASS.

Rusia a anunțat că a folosit lovituri cu rachete pentru a distruge posturile de comandă ucrainene din Bakhmut și Soledar. Ambele orașe se află pe un drum important care merge spre sud-vest de Lisichansk și Severodonețk.

Ultimele evoluții diplomatice

Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat că discuțiile dintre țara sa de săptămâna trecută cu delegațiile finlandeze și suedeze nu au fost la „nivelul așteptat”, iar Ankara nu poate spune da țărilor care „sprijin terorismul” și care doresc să intre în NATO.

Turcia s-a opus aderării Suediei și Finlandei la alianță, iar ultimele comentarii ale lui Erdogan au indicat că opoziția sa continuă.

Președintele Zelenski a vorbit într-un interviu de televiziune despre discuții de pace cu Rusia, dacă Ucraina ar putea recuceri tot teritoriul pe care l-a pierdut de la invazie.

El a exclus ideea de a folosi forța pentru a recâștiga tot teritoriul pe care Ucraina l-a pierdut în fața Rusiei în 2014.

Luni și marți este programat un summit UE care ar putea arăta disensiunile între membrii care doresc să adopte o linie dură împotriva Rusiei și cei care cer încetarea focului și chiar concesii din partea Ucrainei.

ADVERTISEMENT