Sport

Războiul din Ucraina face victime și în sport. Vicecampion mondial la kickboxing, ucis în bombardamentele din Cernihiv

Au trecut șapte zile de când președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat invadarea Ucrainei, iar războiul a făcut numeroase victime, printre aceștia aflându-se și sportivi.
08.03.2022 | 14:39
Razboiul din Ucraina face victime si in sport Vicecampion mondial la kickboxing ucis in bombardamentele din Cernihiv
Yevhen Zvonok (cu pantaloni de culoare neagră) a fost ucis în bombardamentele din Ucraina
ADVERTISEMENT
08-03-2022
12:35

Yevhen Zvonok, vicecampion mondial la kickboxing, ucis în Cernihiv

Comitetul Sportiv din Ucraina a anunţat că Yevhen Zvonok a fost ucis în bombardamentul oraşului Cernihiv din 3 martie, însă corpul neînsufleţit al sportivului a fost descoperit abia luni, printre dărâmăturile unei şcoli din localitate. Luptătorul de 22 de ani era vicecampion mondial la kickboxing, iar în această lună ar fi trebuit să participe la o competiţie naţională.

Yevhen Zvonok era campion al Ucrainei la kickboxing şi s-a înrolat în armată la scurt timp după începerea războiului. Antrenorul luptătorului a oferit câteva declaraţii despre elevul său.

“Ne pregăteam să mergem la campionatele naţionale, la Odesa, la finalul lunii. Cariera lui abia începuse. Când a pornit războiul, m-a sunat şi m-a întrebat dacă poate să ajute. Nu a vrut să stea deoparte de ceea ce întâmplă. A fost mereu un tip curajos, care nu a dat înapoi şi a acceptat orice provocare”, a explicat antrenorul sportivului. 

04-03-2022
19:37

Un rugbist a murit împușcat

Octavian Morariu, preşedintele Rugby Europe, a anunțat că un tânăr rugbist ucrainean, pe nume Mikita Bobrov, și familia sa au murit, după ce au fost împușcați.

„Veşti foarte triste de la familia rugbiului ucrainean. Mikita Bobrov, un tânăr rugbist, a fost împuşcat alături de familia sa la intrarea în Kiev. Inimile noastre sunt alături de comunitatea rugbiului din Ucraina şi de toţi cei care suferă în aceste vremuri grele”, a notat Morariu, pe Twitter.

04-03-2022
14:01

Unul dintre antrenorii echipelor de copii ai lui Șahtior Donețk a fost ucis

Serghei Palkin, directorul executiv al clubului Șahtior Donețk, a anunțat pe contul personal de facebook că antrenorul uneia dintre echipele de copii a fost lovit de schijele unui obuz.

Un angajat de-al nostru a fost ucis ieri. Era antrenorul uneia dintre echipele de copii. A fost ucis de un fragment de obuz rusesc.

Rusia, ucizi ucraineni. Oprește nebunia asta! Nu tăcea, vorbește! Altfel, va fi înfrângerea ta personală. O înfrângere care va fi amintită de toate generațiile viitoare.

 

O înfrângere care nu poate fi ștearsă din istoria lumii. Și fiecare dintre voi va fi vinovat și responsabil pentru crimele comise”, a scris, printre altele, Serghei Palin, care a prezentat și fotografii ale urmărilor războiului din Ucraina.

De asemenea, el a lansat un apel persoanelor care se ocupoă de destinele fotbalului din Rusia. „Aș dori să mă adresez proprietarilor, conducerilor și fotbaliștilor cluburilor din Rusia.

Rusia a efectuat un atac militar teribil și perfid asupra Ucrainei. O țară pe care fiecare dintre voi ați vizitat-o și în care ați fost întotdeauna bineveniți.

O țară în care aveți rude, prieteni, cunoștințe. Țara în care unii dintre voi chiar v-ați născut. Și această țară oamenii sunt astăzi distruși de armata rusă cu tot felul de arme.

Deveniți niște proscriși. Rusia, dintr-o națiune care a făcut eforturi uriașe pentru a învinge nazismul, se transformă într-o națiune de teroriști, o națiune de lași tăcuți.

Lumea întreagă vă urmărește. Și lumea se așteaptă să acționați ca să opriți nebunia. Dar vă este frică.

În sport, frica este un sentiment care reduce probabilitatea de victorie la zero. Frica voastră de a merge împotriva războiului din Ucraina, unde orașele sunt distruse, frica de mii și mii de morți printre civili, frica de copiii morți și soarta mutilată a milioane de oameni.

Frica ta de a merge împotriva regimului sângeros este cea mai mare înfrângere a ta. Deși nu ați dat ordinul de a extermina ucrainenii, tăcerea voastră ajută uciderea și distrugerea în masă”, a mai scris directorul executiv al clubului Șahtior Donețk.

Tot mai mulți sportivi din întreaga lume, dar în special cei ucraineni, cer încetarea ostilităților și găsirea unei soluții pașnice pentru rezolvarea crizei.

Sportivii cad victime războiului declanșat de Rusia

Așa cum era de așteptat, războiul face numeroase victime, fie că vorbim de soldați antrenați sau de civili care nu au putut sau nu au dorit să plece din calea invaziei ruse, dar printre cei care și-au pierdut viața sunt și trei sportivi ucraineni: doi fotbaliști și un biatlonist.

ADVERTISEMENT

Primul sportiv care a căzut victimă ciocnirilor dintre Rusia și Ucraina a fost Vitalii Sapylo, în vârstă 21 de ani, jucător de fotbal la echipa de tineret a clubului Karpaty Lvov, din liga a doua. Acesta s-a alăturat armatei ţării sale, era comandant de tanc în ciuda vârstei fragede și a murit pe câmpul de luptă, vineri, 25 februarie.

Martinenko, ucis în propria casă

Al doilea fotbalist decedat a fost Dmitri Martinenko, golgheterul lui FC Hostomel, echipă care evoluează în eșaloanele inferioare. Acesta a pierit, luni, 28 februarie împreună cu mama sa, după ce o bombă a lovit clădirea în care locuiau, în apropiere de Kiev.

ADVERTISEMENT

Sora de doar șapte ani a fotbalistului, aflată la rândul ei în imobil, a ajuns de urgență la spital. Informațiile de la acel moment erau că medicii încearcă din răsputeri să-i salveze viața, dar sunt extrem de rezervați, având în vedere rănile pe care le-a suferit.

La cei 25 de ani ai săi, Martinenko fusese desemnat jucătorul anului în campionatul regional în care activa. Hostomel – oraș situat chiar la periferia capitalei Kiev, în nord-vest – se numără printre orașele bombardate încă din prima zi a războiului declanșat de Putin în Ucraina.

ADVERTISEMENT

Biatlonist de 20 de ani, ultimul sportiv mort în război

Ultimul sportiv care a pierit în război este fostul component al naționalei de juniori de biatlon a Ucrainei, Yevhen Malyshev (20 de ani), care făcea parte din categorie celor care se aflau în timpul serviciului militar obligatoriu.

În urma declanșării acestui război, federațiile și sportivii din Rusia, dar și din Belarus, țară acuzată că susține invazia din Ucraina, au primit sancțiuni drastice din partea organismelor europene și internaționale și nu vor mai putea participa la diverse competiții.

ADVERTISEMENT