Sport

Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă au zburat la Nisa în căutarea unui selecționer. Când va fi anunțat acesta

Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă au zburat la Nisa pentru a negocia cu noul selecţioner. Adrian Ursea este numele surpriză pe care federalii îl vor la naţională.
29.12.2021 | 21:58
Razvan Burleanu si Mihai Stoichita au zburat la Nisa in cautarea unui selectioner Cand va fi anuntat acesta
Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă.
ADVERTISEMENT
29-12-2021
19:53

Naționala României ar putea avea selecționer încă din primele zile ale noului an

Președintele FRF Răzvan Burleanu și directorul tehnic al forului fotbalului românesc s-au întors din Franța unde au avut o întâlnire cu Adrian Ursea căruia i-au propus postul de selecționer al echipei naționale.

La revenirea în țară, cei doi au refuzat să dezvăluie cum s-au finalizat discuțiile, dar au anunțat că la începutul anului viitor România ar putea avea un nou selecționer.

”O să facem în zilele următoare declarații în acest sens”, s-a limitat să spună șeful Federației, Răzvan Burleanu, pentru Pro Sport.

”Au fost doar discuții! Cu toată lumea. O să vedeți după data de 31 (31 decembrie 0 n.r.)”, a completat și Mihai Stoichiță.  

Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă au zburat la Nisa pentru a negocia cu viitorul selecţioner, iar numele este unul surpriză: Adrian Ursea, scrie Prosport. Fostul antrenor al celor de la Nice ar putea fi alesul federalilor.

Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă au zburat la Nisa! Negociază cu Adrian Ursea

Cei doi oficiali ai FRF se vor întâlni cu Adrian Ursea şi se vor pune la masa negocierilor. Antrenorul în vârstă de 54 de ani a antrenat Nice în returul sezonului trecut din Ligue 1, când echipa a încheiat pe locul 9.

ADVERTISEMENT

Adrian Ursea a rămas fără angajament în vară, astfel că oficialii celor de la FRF nu vor avea de achitat nicio clauză de reziliere, iar una dintre bariere este eliminată. Rămâne de văzut dacă antrenorul va fi de acord cu condiţiile oferite de Burleanu.

Tehnicianul român nu a vrut să comenteze eventuala numire la cârma primei reprezentative a României: „Îmi pare rău, dar nu pot să iau nicio poziție la întrebarea dumneavoastră”, a spus Ursea pentru Prosport.

ADVERTISEMENT
Adrian Ursea
Adrian Ursea, pe vremea când era antrenorul lui Nice

Adrian Ursea a jucat la Petrolul şi Rapid

Adrian Ursea a fost jucător la Petrolul Ploieşti, între 1986 şi 1991, când a făcut pasul în străinătate la FC Locarno şi CS Chenois, din Elveţia. Apoi, după doar trei ani, s-a întors la Rapid Bucureşti, ultima echipă din România la care a evoluat.

A jucat până în 2000, Fribourg fiind ultima sa echipă. După ce s-a retras, a făcut parte din staff-urile tehnice ale mai multor cluburi precum: Servette Geneva, Neuchatel Xamax sau Nice.

ADVERTISEMENT

A colaborat cu Vieira şi i s-a dat şansa în Ligue 1!

A colaborat la Nice cu Patrick Vieira şi după destituirea antrenorului francez i s-a dat şansa să conducă echipa ca antrenor principal, fiind la primă experienţă de acest fel la cel mai înalt nivel.

Nu a avut un sezon grozav cu cei de la Nice, încheind sezonul trecut din Ligue 1 pe locul 9. Din vară a devenit liber de contract, iar din ianuarie 2022 poate să devină noul selecţioner al României:

ADVERTISEMENT

„Fără îndoială, sunt onorat că numele meu este nominalizat pentru postul de selecționer. În primul rând, sunt surprins, iar în al doilea, mândru. A fi selecționerul unei echipe naționale și, mai ales a țării de origine, reprezintă foarte mult.

În schimb, nu mă pot pronunța despre orice altceva datorită faptului că nu am avut niciun contact personal”, declara Adrian Ursea în luna noiembrie, când a aflat că este pe lista posibililor selecţioneri.

Burleanu, refuzat de Hagi, Lucescu şi Petrescu!

FRF a negociat până acum cu Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu şi Dan Petrescu preluarea primei reprezentative, însă s-a lovit de refuzul celor trei tehnicieni.

  • 54 de ani are Adrian Ursea
  • 9 este locul ocupat de Nice în Ligue 1 sub conducerea lui Ursea

 

ADVERTISEMENT
Horațiu Potra, mercenarul din Legiunea Străină săltat de polițiști, promitea acum 6 luni...
Horațiu Potra, mercenarul din Legiunea Străină săltat de polițiști, promitea acum 6 luni renașterea unui club de tradiție din România: „Voi readuce echipa în top!” » A pierdut primăria la 200 de voturi!
Sirianul la a cărui fermă a avut loc întâlnirea dintre Călin Georgescu și...
Sirianul la a cărui fermă a avut loc întâlnirea dintre Călin Georgescu și Horațiu Potra era mai de mult în vizorul autorităților. Motivul pentru care i s-a confiscat o armă
Cine este femeia care i-a pus pe ”jar” inima lui Bubu Cernea? Nora...
Cine este femeia care i-a pus pe ”jar” inima lui Bubu Cernea? Nora Crinei Mardare: „O săptămână a durat prima mea tentativă de a locui în București”. Exclusiv
Cine sunt cunoștințele din fotbal ale periculosului Horațiu Potra. Oamenii se tem acum...
Cine sunt cunoștințele din fotbal ale periculosului Horațiu Potra. Oamenii se tem acum să vorbească
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în...
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în anonimat. Din ce a ajuns să trăiască acum una dintre cele mai mari campioane ale României
Vestea CUTREMURĂTOARE a momentului...Actorul în vârstă de 37 de ani A MURIT în...
Vestea CUTREMURĂTOARE a momentului...Actorul în vârstă de 37 de ani A MURIT în urmă cu puțin timp, iar vestea decesului său a ȘOCAT pe toată lumea! Adio, om minunat...Condoleanțe familiei
Părinții stilistului Bassam Dabbas se află în Siria! Ce se întâmplă cu familia...
Părinții stilistului Bassam Dabbas se află în Siria! Ce se întâmplă cu familia vedetei după căderea lui Bashar al Assad: „Nu vor să plece”. Exclusiv
Horoscop rune Mihai Voropchievici. Zodia care își schimbă viața la 180 de grade...
Horoscop rune Mihai Voropchievici. Zodia care își schimbă viața la 180 de grade până la finalul lui decembrie
„În locul lui Călin Georgescu putea fi oricare alt nume. Contextul a fost...
„În locul lui Călin Georgescu putea fi oricare alt nume. Contextul a fost creat de foarte mult timp”. Un specialist în psihologia maselor a analizat votul românilor
Călin Georgescu s-a afișat cu un ceas elvețian Tissot, la interviul pentru Sky...
Călin Georgescu s-a afișat cu un ceas elvețian Tissot, la interviul pentru Sky News. Cât costă accesoriul de lux purtat de idolul suveraniștilor
Elena Lasconi, criză de nervi. Ce-i pregătește USR. A aflat tot
Elena Lasconi, criză de nervi. Ce-i pregătește USR. A aflat tot
Cine e, de fapt, iubitul Ancăi Țurcașiu. E vedetă în showbiz și nu...
Cine e, de fapt, iubitul Ancăi Țurcașiu. E vedetă în showbiz și nu e deloc așa tinerel cum se credea. Călin e și el divorțat
De ce nu sunt arestați Georgescu, Potra, Sechila și ceilalți golani neolegionari
De ce nu sunt arestați Georgescu, Potra, Sechila și ceilalți golani neolegionari
MIHAI LEU, NENOROCIT de un doctor de la o clinică PRIVATĂ! I-a fost...
MIHAI LEU, NENOROCIT de un doctor de la o clinică PRIVATĂ! I-a fost SECȚIONATĂ o ARTERĂ
Cine este românul care a murit carbonizat în cabina unui tir la Milano
Cine este românul care a murit carbonizat în cabina unui tir la Milano
Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul...
Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul ezoteric Călin Georgescu
Singura gară din România care servește drept punct de frontieră pentru două țări!...
Singura gară din România care servește drept punct de frontieră pentru două țări! A fost inaugurată în 1870 și este inspirată după un palat din Viena