În urmă cu o lună, tehnicianul român și-a prelungit contractul cu ”alb-negrii” până în vara anului 2027. În urma acestei înțelegeri, Lucescu jr. va primi un salariu de 2 milioane de euro pe sezon.
Finalul sezonului regulat din campionatul Greciei a fost extrem de încins, iar PAOK Salonic, formație pregătită de Răzvan Lucescu, a profitat din plin de semieșecul rivalei AEK Atena pentru a urca pe primul loc în clasament.
În etapa cu numărul 26, ultima a sezonului regulat din Grecia, trupa tehnicianului român s-a impus cu dificultate, scor 2-0, pe terenul formației Lamia, care ocupă locul 6 și va evolua în play-off.
Succesul ”alb-negrilor” s-a conturat destul de greu, golurile fiind marcate în repriza secundă. Mai întâi a punctat veteranul brazilian Taison (71), pentru ca tabela să fie închisă de ghanezul Abdul Rahman Baba (90+2).
PAOK Salonic va pleca de pe locul 1 în play-off, profitând și de faptul că AEK Atena, care era lider înaintea ultimei etape a sezonului regulat, a terminat la egalitate, scor 3-3, în partida din deplasare cu Aris Salonic.
Olympiakos, o altă rivală la titlu, s-a impus fără probleme pe teren propriu în fața modestei Volos NFC, scor 3-0, în timp ce Panathinaikos s-a împiedicat surprinzător pe terenul lui OFI Creta, scor 2-2.
În aceste condiții, echipa antrenată de Răzvan Lucescu a urcat pe locul 1 cu 60 de puncte, urmată de AEK Atena (59 de puncte), Olympiakos (57 de puncte) și Panathinaikos (56 de puncte): Ultimele două formații din play-off sunt Aris Salonic (42 de puncte) și Lamia (34 de puncte).
Într-o altă întâlnire din ultima etapă a sezonului regulat din Grecia, fundașul Sebastian Mladen a marcat golul care i-a adus un punct echipei sale, Panetolikos, în duelul din deplasare cu Kifisia.
Jucătorul român, transferat de la Farul Constanța, a fost integralist și a înscris golul de 2-2 în minutul 77, după ce în prima repriză a primit un cartonaș galben. Panetolikos, care va juca în play-out, a încheiat sezonul regulat pe locul 11, cu 20 de puncte.