Fotbal intern

Răzvan Lucescu răspunde la întrebarea „când cumperi Dinamo”: „Noi, familia Lucescu? E adevărat că tata a avut salarii mari…” Exclusiv

13.06.2020 | 22:51
Razvan Lucescu raspunde la intrebarea cand cumperi Dinamo Noi familia Lucescu E adevarat ca tata a avut salarii mari Exclusiv
ADVERTISEMENT

Răzvan Lucescu, antrenorul lui Al Hilal, a vorbit pentru FANATIK despre situația îngrijorătoare de la Dinamo și a explicat faptul că e exclus ca familia Lucescu să cumpere clubul.

Tehnicianul român a vorbit pentru FANATIK și despre situația de la Rapid, dar şi despre acuzele lansate de Victor Piţurcă la adresa lui Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT

Răzvan Lucescu, despre situația de la Dinamo: „Acolo e copilăria mea, chiar și adolescența, partea de viață legată de tatăl meu”

În perioada asta de pauză, ai devenit membru Elite în DDB. Cum ai luat această decizie?

– Am avut o discuție cu un fost coleg de liceu de-al Anei, care se ocupă de chestia asta și așa m-am hotărât. Pe de o parte mi se pare chiar și o obligație a mea, pentru că sunt în lumea fotbalului românesc, provin din această lume, am ajuns la un anumit nivel, văd ceea ce se întâmplă acolo și este un ajutor.

Este un ajutor foarte mic, dar poate fi considerat și un exemplu. Pe de altă parte, Dinamo reprezintă pentru mine copilăria, chiar și adolescența, partea de viață legată de tatăl meu.

ADVERTISEMENT

„Noi, familia Lucescu, ce să facem? Cum să cumpărăm Dinamo? Într-un an, doi, s-ar termina tot ce a acumulat tatăl meu și am reveni la situația de acum”

Și Mircea Lucescu a devenit ca și tine membru Elite DDB, dar întrebarea e alta… De ce nu cumperi Dinamo tu, sau tatăl tău, sau împreună, având în vedere afinitatea voastră și situația financiară?

– În niciun caz. Eu, personal, nu pot, nu-mi permit așa ceva… În al doilea rând, nu știu cum vede tatăl meu lucrurile. El, într-adevăr, a avut un salariu foarte mare, dar a fost salariu. S-a oprit acum, nu mai produce.

ADVERTISEMENT

Ca Dinamo sau Rapid să fie într-o situație corectă, au nevoie de patroni care să fie în activitate, care să producă, care pot asigura un viitor și o strategie pentru viitor. Noi, familia Lucescu, ce să facem? Într-un an, doi se poate termina tot ce a acumulat tatăl meu și Dinamo s-ar întoarce la situația de acum. Nu cred că asta e soluția.

Tu crezi că se va vinde Dinamo?

– Nu am de unde să știu și oricum m-am băgat prea mult în chestia asta. M-ai întrebat despre mine și despre el.

ADVERTISEMENT

„Întrebați-l pe tata ce vrea, ce simte, dacă mai are motivație… Nu depinde el de cineva din țară ca să revină! Oriunde ar reveni!”

De ce crezi că tatăl tău nu-și găsește de mai bine de un an un alt contract?

– Aici cel mai bine e să-l întrebi pe el. Eu nu știu ce să răspund.

Nu are loc în fotbalul românesc din cauza invidiei?

– E culmea asta cu nu-și găsește loc… El trebuie să spună ce simte, ce vrea, ce motivație mai are, dacă mai are… Are 75 de ani și știe foarte bine ce are de făcut. Nu cred că depinde el de cineva din țară în momentul ăsta să se reîntoarcă în fotbal… Oriunde ar fi această reîntoarcere!

ADVERTISEMENT
Fiica lui Ion Țiriac, vacanță exotică de Paște, pe proprietatea de 5,5 milioane...
Fiica lui Ion Țiriac, vacanță exotică de Paște, pe proprietatea de 5,5 milioane de euro a tatălui ei » Alături de cine a petrecut Ioana Țiriac
Norvegianul care mutila bărbați cărora le tăia organele sexuale, condamnat la 22 de...
Norvegianul care mutila bărbați cărora le tăia organele sexuale, condamnat la 22 de ani de închisoare. Un român, implicat în afacerea macabră
EXCLUSIV Scandal în primăria lui Nicușor Dan din cauza FCSB. Gigi Becali și-a...
EXCLUSIV Scandal în primăria lui Nicușor Dan din cauza FCSB. Gigi Becali și-a trimis „soldaţii” să facă presiuni uriașe pentru a-și impune regulile
Cât costă un burger cu carne de crocodil:
Cât costă un burger cu carne de crocodil: "Trebuie doar puţin rumenit. Românii au gusturi bune la mâncare"
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este...
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Kanye West și-a filmat iubita în pat și a distribuit imaginile pe internet!...
Kanye West și-a filmat iubita în pat și a distribuit imaginile pe internet! Cum a pus-o să stea / FOTO
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția...
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția marelui actor nu știe mai nimic despre relația lor
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați...
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Dacă va dori să beneficieze de pensie specială, Mara Mareș își va putea...
Dacă va dori să beneficieze de pensie specială, Mara Mareș își va putea depune documentele în 2055. Motivul
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a investit masiv,...
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a investit masiv, oamenii nu se înghesuie să cumpere bilete